Noul BMW Seria 5

Am avut ocazia la începutul săptămânii trecute să mă joc cu un BMW Seria 5, un 530d nou de 245 CP. Și mă tot întrebam eu pe unde ar merita cel mai mult să mă joc cu această mașină? Prin oraș? Pe autostradă? Spre mare, spre munte? Și mi-am amintit de ce spuneau cei de la Top Gear, care este cea mai bună șosea din lume. Așa că ne-am strâns patru prieteni, ne-am urcat în mașină, și ne-am pornit să străbatem Transfăgărășanul, dinspre Brașov spre Curtea de Argeș. Știam că pe acest drum voi întâlni porțiuni foarte bune, porțiuni drepte, curbe largi, curbe strânse, porțiuni de drum foarte proaste, autostradă. Adică tot. Și mai știam că voi avea ocazia să mă joc cu modul Sport+ al cutiei automate de viteze, prin care mașina capătă un comportament mult mai agresiv și (cel mai fun) decuplează sistemele antiderapaj. Scriu, deci am supraviețuit. Și mașina. Intactă.

În primul rând, felicitări BMW că și-a schimbat liderul echipei de designeri – mașina arată demențial. Și pe exterior, și pe interior. Demult nu am mai văzut așa o mașină frumoasă – mai demult Mercedes produceau mașini mai frumoase estetic decât BMW, acum roata s-a schimbat: Seria 5 dă Klasse la Mercedes-Benz. Ce îmi place este că arată bine la un nivel non-cocalaristic: adică chiar nu îi stă bine unui cocalar în această mașină. În vechea serie 5 parcă era mai mare plăcerea să bagi manele, aici îți cam vine să o dai pe ceva mai spălat. Forma exterioară a mașinii se leagă – începând de la aripi, continuând cu ușile, încheind cu farurile și clanțele – totul se leagă.

Pe interior, în sfârșit designerii de la BMW au reușit să integreze consola centrală în bord. Sistemul iDrive nu mai arată acum de parcă ar fi o chestie plantată după ce echipa de designeri și-a terminat treaba, ci se integrează armonios. Interiorul continuă de fapt armonia design-ului exterior; din nou, felicitări BMW că și-a schimbat liderul echipei de designeri. Însă, aici apar și micile hibe: din cauză că BMW și-a angajat proprii MBA-i, mașina s-a umplut de materiale „ieftine” din gama cutting-costs. Cu siguranță cineva își va lua bonusuri masive pe marginea crescută cu 0,0001%, căci mașina se vinde deja ca pâinea caldă. Dar totuși este păcat – spătarele scaunelor au în spate un plastic care se remarcă, cusătura pielii pe scaune pe alocuri se desface finuț – mici probleme aduse de educația economică a unor maeștrii ai calculelor tabelare care în afară de virgule și procente nu realizează chestiuni esențiale cum ar fi rabatul de la o calitate adusă de un brand puternic. Ce este foarte fain (și nu credeam a spune vreodată) este softul de iDrive. Când navighezi prin meniu, fiecare opțiune are o culoare distinctă. De exemplu, navigația era verde. De ce este util: când ești cu ochii pe șosea, navighezi din butonul de iDrive pe opțiunea de navigație fără a-ți lua ochii de la drum. Culoarea aia verde se vede foarte bine cu colțul ochiului – un mic exemplu de inovație germană. Radio-ul găsește toate stațiile din jur în mod automat, deci poți naviga printre radio-uri; copiloata mea căuta (în zadar) ceva muzică prin lunga listă de radio-uri ce gemeau de popcoarne locale gen Aurel. O altă chestie cool pe care o avea mașina era HUD (Head-Up Display) – cei care v-ați jucat simulatoare de avioane de luptă, știți cât de util vă era să vă găsiți ținta. Cam așa ceva și aici, vezi proiectate pe parbriz informații esențiale cum ar fi viteza, Cruise Control, alarme etc.

Ce nu îmi place însă deloc este frâna de mână, sau mai precis lipsa ei. Nu înțeleg mania asta de a înlocui frâna de mână mecanică, generatoare de numeroase distracții (mai ales împreună cu tracțiunea spate) cu un buton Park care blochează frânele mecanice ale mașinii. Pe scurt, computerul controlează și frâna de mână. Pentru mine ca inginer, existența frânei de mână mecanice constituie un back-up important în cazul în care computerul pățește ceva și trebuie să opresc mașina folosind orice mijloace. Sunt un clasic, asta este :).

Cum se comportă mașina la drum? Excelent. Am ales traseul București – Cheia – Brașov – Făgăraș – Bâlea Cascadă – Bâlea Lac – Vidraru – Curtea de Argeș – Pitești – București. Motorul diesel de 245 de CP, chiar și în modul de condus Comfort răspunde foarte rapid la apăsarea pedalei de accelerație, și poți depăși pe porțiuni scurte – lucru foarte important pentru România unde nu prea există autostrăzi. Computerul alege foarte bine viteza necesară în momentul când apeși brusc pedala de accelerație și te propulsează dincolo de mașinile pe care vrei să le depășești. Foarte fun este modul Sport+ – copiloata m-a înjurat copios pentru curbele parțial drift-ate, în timp ce Alin în spate mă încuraja. Când am urcat Transfăgărășanul m-am pus în dreapta pentru a trăi senzații din postura de pasager. Alin a urcat frumos mașina pe curbele strânse de pe Transfăgărășan (cred că fetele ce stăteau în spate nu simțeau neapărat aceeași frumusețe) și a remarcat și el stabilitatea excelentă a mașinii. Adevărul este că am un BMW de 4 ani, și la toate modelele BMW pe care le-am condus acest aspect l-am remarcat cel mai bine: stabilitatea în curbe; poate că cei din Passat-uri, Golf-uri, Renault-uri sau alte mașini au motoare puternice ce pot rivaliza cu BMW, dar în curbe poți lua oricare din aceste mașini fără niciun fel de problemă.

Pe coborârea de pe Transfăgărășan am dat de drumul super-prost de la Vidraru. Aici am vrut să văd cât de mult vor înjura pasagerii suspensiile sport ale mașinii – surpriză, chiar nu s-au simțit denivelările. Este drept, am mers și încet, dar totuși mașina s-a comportat excelent pe un drum super-denivelat. Ne-a apucat și noaptea pe drum, așa că am avut ocazia să văd și modul în care mașina „vede” noaptea. Farurile luminează foarte bine, vizibilitatea este foarte mare, și practic numeroasele luminițe de la bord nu m-au deranjat. Singurul lucru ușor deranjant era consola HUD, pe care am oprit-o, dar apoi pe autostradă am repornit-o. Tot pe autostradă am testat sistemele Active Cruise Control și Lane Change Warning. Primul este un Cruise Control mai șmecher, în sensul în care ține constantă viteza pe care ai ales-o, dar dacă vede mașină în față care merge mai încet, frânează, chiar și până la 0 km/h (testat în oraș). Dacă cineva se bagă în fața ta, emite o alarmă să știi că treaba este pe cale a se împuți. Totuși, spre diferență de Volvo, nu ia decizia să frâneze pentru a evita accidentul, lucru care îmi place. Îmi place ca eu să am controlul, nu calculatorul. Singurul lucru unde aveam ceva de obiectat era că pe autostradă se punea la o distanță „safe” de mașina din față, și românul vajnic adorator de bandă 2 credea că eu merg cu viteza lui și nu se dădea la o parte, așa că trebuia să decuplez Cruise Control, să apăs pedala pentru a mă apropia „amenințător” de el, să aștept să se prindă că trebuie să facă efortul să se mute pe banda 1, să recuplez Cruise Control și să îmi continui călătoria. În Germania așa se practică – nu se dau flash-uri, claxoane, ci te pui pe banda 2 sau 3, păstrezi distanța și viteza față de cel din fața ta, și când ăla se dă la o parte, accelerezi. La noi trebuie flash-uri, claxoane, înjurături, etc.

Concluzii: cea mai frumoasă limuzină BMW din ultimii ani. Întoarce priviri de fete și băieți. Ușor de condus, agresivă, răspunde rapid la comenzi, extrem de stabilă în curbe și la frâne. Destul de comfortabilă în interior – cel mai frumos interior de mașină germană pe care l-am văzut. Cam prea mult computer pe mașină – frâna de mână gestionată de computer, prea mulți senzori (inclusiv de lumină, care schimba background-ul GPS-ului și culorile informațiilor de pe ceasuri în cazul în care „vedea” întuneric); experiența arată că toți acești senzori au o fiabilitate scăzută în timp, și sunt motive de vizite la service. Cu cât mai puțini senzori, cu atât mai bine. Diesel relativ silențios, dar puternic – BMW continuă a-și menține renumele de a face limuzine sportive.

Mai jos poze:

DSC00835DSC00861DSC00864DSC00866DSC00868DSC00875DSC00908DSC00920DSC00956DSC00958DSC00959DSC00963DSC00971DSC00983DSC00987DSC00991DSC00994DSC00996

Technorati tags: ,

Published 23 august 2010 09:20 by tudorg
Filed under: ,

Comment Notification

If you would like to receive an email when updates are made to this post, please register here

Subscribe to this post's comments using RSS

Comments

24 august 2010 00:01 by Ionut

# re: Noul BMW Seria 5

Chiar arata bine masina. Mai bine decat E klasse daca vrei, si are cu siguranta cel mai reusit design in clasa ei (3-ul si 7-le fiind sub C si E). Totusi mi-a placut foarte mult review-ul foarte detaliat. Nu voi avea prea curand bani de o astfel de masina, dar dupa citirea articolului am ramas cu o senzatie mult mai placuta decat dupa citirea unuia pe site-uri specializate in asa ceva :). Ar trebui sa faci test-drive-uri mai des :). Si o intrebare legat de faptul ca esti conducator de BMW de atatia ani. Cum te descurci iarna?

Leave a Comment

(required) 
required 
(required) 

  
Enter Code Here: Required