13 Iunie – ziua rusinii
Pe 13 Iunie 1990 România se făcea din nou de ciocolată Kandia, și nu de aia pentru export. Pe 13 Iunie era înăbușită în sânge, cafteală, bătaie unica mișcare pentru libertate din România, sub privirile îngrozite ale Europei de Vest, într-un stil bolșevic brevetat. Cea mai frumoasă manifestație de libertate era călcată în picioare de cizmele bolșevice ale tătucului Iliescu și ale janghinelor sale, din care mare parte se regăsesc și astăzi în structurile de conducere ale țării.
Cei care pe atunci eram copii începeam să înțelegem cu ce se mănâncă noua democrație originală de tranziție a României. Începeam să ne dăm seama cine se află în „fruncea” țării, și de ce scoteau pe gură.
Mulți dintre cei care erau atunci la butoanele celor care i-au atacat pe studenți sunt și acum bine merci în structuri de conducere, sau zac liniștiți prin vile ale statului. Și li se rupe – să nu uităm de NUP-urile date lui Ion Iliescu și celor din gașca sa. Și să nu uităm cum pozează ei acum în nevinovați și în mielușei.
Dar noi nu uităm. Și nu uităm ce caractere ați avut, și aveți. Vă este frică de noi, de vocea noastră, de atitudinea voastră. Vă dorim în spatele gratiilor, dorim să vă căiți pentru ce ați făcut, dorim să vă spălați public de sângele oamenilor liberi pe care i-ați călcat în picioare. Dorim să fiți condamnați nu doar pentru 13-15 Iunie, ci pentru tot rahatul pe care l-am înghițit de atunci. Pentru toate speranțele năruite, pentru izolarea și sărăcia la care ați condamnat România în urma acestor mineriade. Ne-ați furat copilăria și tinerețea, noi vă vrem bătrânețile. Nu vrem să dormiți bine noaptea. Nu vrem să aveți o bătrânețe liniștită, în care să vă stingeți cu zâmbetul pe buze. Vrem ca în fiecare dimineață să vă treziți imaginându-vă detaliat chipul fiecărui copil distrus de bâta unui miner și să adormiți cu groaza că poate este ultima noapte ce v-o petreceți în confortabilul pat de acasă și nu în patul de la pârnaie alături de ceilalți infractori de drept comun. Vreau să vă fie frică. Da, știu că nu este omenește ceea ce spun, și contravine zâmbetului de prost gust pe care zadarnic încercați să îl dați pe la televiziuni, dar asta simt. Nu meritați să primiți pensie din banii pe care statul îi ia din munca mea. Nu meritați să respirați același aer pe care noi, oamenii liberi îl respirăm.
Dreptate, ochii plânși cer să te vadă!