Ultima victorie a securiștilor
Precum probabil deja știți, CNSAS nu mai poate funcționa legal, deoarece Curtea Constituțională a declarat ca neconstituțională legea în baza căreia CNSAS putea funcționa, lege cunoscută ca legea Ticu (detalii AICI, via Realitatea).
Da, securiștii au mai câștigat o bătălie. Mulți dintre noi se simt acum frustrați, căci probabil suntem unica țară din Europa care ne protejăm atât de strâns foștii torționari și foștii lingăi ai regimului comunist. Are sens să ne simțim frustrați? Eu zic că nu... și să detaliez de ce.
În ultimele luni am citit foarte atent cartea Memorialul Durerii al Luciei Hossu-Longin (pe care v-o recomand cu mare căldură) - o altă mare victorie a securiștilor a fost oprirea serialului - și cărțile despre calvarul de la Sighet (îmi cer iertare, cărțile sunt la Oradea, am un lapsus acum, nu mai știu cum se numesc exact). Din ele răzbate un mare sentiment: sentimentul iertării. Sentimentul că acei călăi care atunci ucideau fără milă, și care au încercat să îngenuncheze o biserică, anume biserica Greco-Catolică, care au executat o generație de intelectuali și care au alterat viitorul României pe câteva sute de ani, au fost iertați de victime. Preoții aflați în temnițe se rugau pentru sufletele călăilor lor. Pare ireal, nu-i așa? Cum să ne gândim noi cei din generația curentă la a ierta călăi, când nu putem ierta pe ratații care ne taie calea în trafic.
Ne vine greu în aceste zile să înțelegem acea perioadă a suferinței. Acea perioadă care pentru multe victime a însemnat răpirea din viața normală, introducerea în suferințe incredibile, care însă în loc să le învingă personalitatea, le-a dezvoltat-o și le-a întărit credința:
Azi noapte Iisus mi-a intrat în celulã.
O, ce trist si ce'nalt pãrea Crist !
Luna venea dupã El, în celulã
si-L facea mai înalt si mai trist.
Mâinile Lui pãreau crini pe morminte,
ochii adânci ca niste pãduri.
Luna-L bãtea cu argint pe vestminte
argintându-I pe mâini vechi spãrturi.
Radu Gyr - Isus în Celulă
În nici un caz nu spun că acea perioadă a fost ceva bun - Doamne Ferește! A fost ceva cumplit, a fost ceva ce ne-a marcat neamul, sufletele și viața pe câteva sute de ani de aici înainte. Dar trebuie să învățăm ceea ce victimele noastre au simțit după ce au ieșit din celule (da, cei care au mai ieșit din celule): să iertăm. Să înțelegem că mai presus de judecata omenească, ei vor fi judecați în Cer. Și de acea judecată nu au cum să scape, acolo nu există Curte Constituțională, CNSAS, Antena1, sau alți securiști să îi acopere. Acolo vor avea parte de o judecată dreaptă, scurtă și rapidă.
Dar un singur lucru NU trebuie să facem. Nu avem voie să uităm!!! Nu avem voie să nu cunoaștem în detaliu ce s-a întâmplat atunci! Nu avem voie să uităm că au fost preoți care ascundeau magnetofoane sub sutană în timpul Sfintei Împătășanii, nu avem voie să uităm că au fost lingăi care au turnat la Securitate vecini, frați, surori, părinți, prieteni, colegi, trimițându-i în calvarul închisorilor comuniste. Cei care uită istoria sunt condamnați să o repete.
Dacă această victorie a securiștilor mă face să regret ceva, este faptul că se prelungește cu câțiva ani aflarea numelor torționarilor, a turnătorilor, a celor care au preluat puterea în 89 mânjți fiind pe mâini de sângele nevinovat al copiilor care au îndrăznit prin curajul lor să conteste o putere abuzivă, un comportament alienat, un regim neromânesc. Nu vom afla acum, nu vom afla astăzi... dar vom afla adevărul. Copiii mei nu vor învăța doar Somnoroase Păsărele et Co, ci vor citi și aceste poezii ale durerii, vor citi despre adevărul din acea perioadă, pentru a nu lăsa să se uite anii de încarcerare comunistă prin care a trecut România.
Nu voi fi niciodată atât de dur precum este VisUrât în acest post. Dacă cei care au trecut prin suferințe inimaginabile și-au putut ierta torționarii (episcopul Hossu, Dumnezeu să îl ierte, după Revoluție, mai bea câte o cafea cu cel care l-a interogat și turnat ani de-a rândul, iar acel om și-a chemat victima pentru a-i da ultima iertare), cred că și noi avem puterea să o facem. Dar trebuie să îi cunoaștem. Azi, mâine, poimâine, la anul, peste zece ani. Trebuie să îi știm, trebuie să cunoaștem adevărul.
Azi, securiștii au mai învins o dată. Una din ultimele lor victorii - pentru că Dumnezeu îi va chema la El unul câte unul..