Tudor Galos's blog

1 Martie 2011–ne mutam in casa noua!

După ani de zile în care mi s-a tot spus să mă mut odată pe domeniul propriu și personal, iată a sosit momentul să lansez la apă www.tudorgalos.ro. Deoarece mutarea de pe Community Server care rulează pe http://studentclub.ro pe Wordpress este extrem de dificilă, am ales o soluție mai puțin elegantă dar eficientă:

• am mutat ultimele 25 de posturi (cât avea feed-ul meu) pe www.tudorgalos.ro.
• nu am mutat niciun comentariu, deci aveți ocazia să îmi umpleți noul blog de comentarii :).
• tot conținutul http://studentclub.ro/tudorg îl copiez manual în fișiere Word. Voi relua câteva din articolele vechi, comentându-le prin prisma contextului actual.

Ce vă rog:

• pt cei abonați la feed-ul de pe http://studentclub.ro, noul feed este ACESTA. Abonați-vă la el.
• sunt deschis la orice fel de sugestii, reclamații, ajutor :). Sunt începător în ale Wordpress-ului, așa că îmi va folosi orice sfat referitor la plugins, widgets etc.

Deci, adio StudentClub, bine ai venit www.tudorgalos.ro ! Să vedem ce-o să iasă :).

Technorati tags: Business si viata, blogging

Insignificanta “mafie” a online-ului romanesc si ale sale ecuatii

Unul dintre lucrurile care mă distrează când lucrez la o campanie online, de CPC sau CPM este când primesc media planul. Acum, pentru neavizați, treaba se întâmplă în felul următor: regia cumpără portofoliul de la publisheri, pe care apoi îl vinde către clienți/agenții. Regiile sunt un fel de agenții de travel, care cumpără portofoliul de la hoteluri ca apoi să îl revândă către clienți. Dacă te duci direct la hotel, ieși mai scump, deoarece agenția de travel cumpără mai ieftin, și revinde mai ieftin. Marginea rămâne a lor. Cam așa și cu regiile.

Regiile sunt acei prinți pe cai albi care ajută clienții să aibă un reach maxim investind cât mai puțin. Iar agențiile de marketing au rolul să se asigure că reach-ul clientului este corect, maximizat și va obține efectul maxim.

Teoria este frumoasă. Mai nașpa este când te trezești după campanie cu CTR-uri de 0,01%, sau cu câteva sute/mii de afișări făcute „în scârbă” pe un site care știi că are câteva zeci de mii de unici să zicem. Și te întrebi ce pana mea s-a întâmplat, unde dracu s-a rupt scenariul? Well, ai greșit masiv pentru că ai procedat „a la carte”.

Sursa problemei. Sursa este banul, sau mai precis lipsa lui. Pe o piață de publicitate online ce totalizează 20-22 milioane EUR în 2010, miile de site-uri românești fac foamea, și alături de ele, „partenerii”. Spuneam aici că utilizatorii români stau pe net oriunde mai puțin pe site-urile românești. Să discutăm de exemplu topul SATI.

Hi5 este străinez, trilu este site de filme și muzică, tpu este Social Network, Softpedia este forum. Partea cu site-urile românești de content începe de la Libertatea în jos. Practic, site-urile românești au sub 2 milioane de unici pe lună. Deci se luptă pentru sub 20% din piață. Bloggerii români? Citiți cam de aproximativ 3 milioane români. Deci de sub 30% din internauții români. Ei bine, și la aceste cifre îndrăznețe, toți se declară experți în online, experți în social media, analiști, consultanți, business makers, crema online-ului românesc.

La polul opus, Yahoo.com face 7,9 milioane unici pe lună. Adică aproape 80% din piață, dacă este să ne luăm după cifrele oficiale de 10,6 milioane de utilizatori de Internet din România.

Acum, încercând să fiu logic, să zicem că cei din online-ul românesc ar dori să miște ceva pentru a-și crește audiența dincolo de cei 20%. Să zică ceva de genul „wow, străinezii ne fac groaznic la trafic, producem și noi ceva conținut”? Well, nu. Mai bine furăm (eventual furăm și o prostie să ne facem de râs). Mai precis mai bine facem ceva ce știm de secole să facem. Aș putea să dau aici sute de exemple despre cum se fură conținut din afară, de la noi (ne furăm singuri straița și așa goală), dar a scris și scrie destul Vali. Și după ce furăm articole, știri, trafic, după ce spamăm în draci motoarele de căutare, avem pretenții de business. Problema este când încerci să convingi clientul că e OK că ad-ul lui apare pe o pagină cu încă trei ad-uri, din care unul de la concurență. Head to head este perfect OK cât timp facem afișări. Ce contează că avem time-on-site de 10 secunde? V-aș mai putea scrie despre adservere, despre cum la clienți „nașpa” se fac o tonă de afișări noaptea între 1 și 3, și multe alte golăneli, dar mă opresc aici.

Rezolvarea problemei. Dacă ești client, învață singur despre online. Nu te baza pe agenție să te învețe. Îți cunoști business-ul mai bine ca oricine, și trebuie să înțelegi către cine și ce comunici. Asigură-te că agenția îți face un ad click-uibil (adică care să convingă user-ul să facă click), și cere un media plan relevant. Pe media plan concentrează-te pe site-urile care chiar au mulți unici REALI, care consumă conținut (nu de ăia care stau sub 10 secunde). Cere aceste date la agenție. Mai bine mai puține site-uri, dar cu efect. Dacă utilizatorii tăi pot fi atinși eficient printr-un singur site, nu ezita să îl folosești doar pe acela. Când lucrezi cu site-uri românești, recomandarea mea este să agreați cu fiecare un proiect special. Costă mai scump, afișarea/click-ul poate ieși mai scump, dar rezultatul este mai sigur. Plus că stabilești o relație personală cu cei care lucrează la publisher. Nu vă speriați, uitați-vă în topul SATI de mai sus că nu trebuie să lucrați cu foarte mulți.

Dacă ești publisher, știi teoria. Scrie conținut.

Technorati tags: Business si viata, marketing

Ziua indiferentei

Cred că România are nevoie de o zi a indiferenței. Adică efectiv să ne punem să votăm o zi din an care să fie cunoscută de acum încolo drept ziua indiferenței. Of course, poate să fie oricare zi, fiindcă ni se rupe oricum de orice în absolut fiecare zi, dar ar trebui să avem o zi în care să ne simțim speciali fix pentru că ni se rupe de orice. Votul să fie unul național, și care să fie validat doar dacă maximum 15% din cetățeni (maxim am spus!) vor participa (procentul estimativ al celor care pun ștampila unde trebuie pentru fix o palincă), pentru a dovedi că merităm o astfel de zi.

De la ce mi s-a luat. Am mers la Aeroportul Băneasa pentru a-mi ridica niște prieteni care au venit cu rata de Paris. Cât îi așteptam afară (pentru a-i aștepta înăuntru ar trebui să ai simț olfactiv zero sau măcar nasul înfundat, la cum pute), am observat un autoturism particular în incinta aeroportului Băneasa, mai precis în zona de operațiuni aeriene (așa cum de altfel specifică o mare pancartă, pe care se specifică printre altele și accesul interzis persoanelor neautorizate). Arhi a dat retweet și astfel mesajul meu a prins vizibilitate. De aici a început partea funny, lumea remarcând că am greșit spunând că e vorba de un Q7, autoturismul fiind X5 (nu mai puțin de patru comentatori). Aceasta era problema cea mai gravă de fapt, așa cum a remarcat apoi Arhi în acest post. Printre comentarii:

• „nu mai e nimic senzational pentru alde mine, oricit ar fi el de senzational prin ilegalitatea actului in sine”.
• șapte comentarii despre faptul că este vorba de aeroportul Băneasa și nu de aeroportul Otopeni.
• „si este pistol cu apa fata de ce alai are Tiriac cand ajunge la una din aeronavele lui! Daca ai bani, platesti pe cine trebuie si iei masa direct pe pista , iti montezi o piscina gonflabila si lasi doua gagici topless sa se joaca in ea! Si asta fara sa te deranjeze nimeni”.
• câteva comentarii despre faptul că nu aveam voie să pozez în zonă.
• foarte multe comentarii despre faptul că probabil este OK ca o mașină particulară să intre în acea zonă dacă duce un baștan la un avion particular.

Pe scurt, la 99% dintre comentatori li se rupe că în interiorul aeroportului Băneasa se află o mașină care probabil nu are ce căuta acolo. Am tot subliniat aici probabil, pentru că așa s-au gândit probabil și gardienii centrului de recrutare a regimentului Punjab din Mardan, Pakinstan, când au lăsat să intre în incintă un adolescent purtând uniforma unei școli din apropiere – probabil că nu avea ce să facă rău. Well, probabilitatea s-a finalizat cu o certitudine de 27 de recruți morți.

Of course, aici nu este Pakistan, este România, nu este centrul de recrutare Punjab ci este aeroportul Băneasa, deci probabil nu ar trebui să ne îngrijorăm. Tot pentru cei care au maximă încredere în securitatea aeroportului Băneasa, vă zice tata că gardul dinspre IKEA este puțin fisurat. Mă rog, puțin mai mult. Of course, probabil că nu vei ajunge cu o bombă la avioane.

Oricum nu avem de ce să ne îngrijorăm, pentru că ni se rupe. Ni se rupe de cei care și-o iau pe stradă, ni se rupe când vedem un jaf, o ilegalitate, o nedreptate, un accident, pe cineva că-și face treaba mare în centrul orașului, furturi etc. Ni se rupe. Ni se rupe inclusiv că suntem sau nu în Schengen, sau în Uniunea Europeană.

Exemplul de mai sus este ilustrativ pentru un singur lucru: 99% dintre comentatori au demonstrat că li se rupe de faptul că mașina aia n-ar avea ce căuta acolo. Dacă în schimb mâine ar pușca o mașină în aeroport, sunt curios câți s-ar trezi: „da domle, adevărul este că am observat și eu mașini acolo, domle ăia de la security n-au făcut nimic”.

Technorati tags: blogging

Olecuta de social politix

… cu dl Primar Andrei Chiliman. Se dă o inițiativă online. Și un Referendum pentru București. Toate cu un titlu: jos mâinile de pe București! Alături de un partener de nădejde: Piedone. Până aici, toate bune și frumoase, da? Da! Hai să o promovăm, așa că dăm un e-mail către toată baza de date rugând pentru susținere. Despre ce este vorba: se lucrează la o lege prin care se desființează sectoarele așa cum le știm noi. Autoritatea primarilor de sectoare nu va mai exista, și totul va fi centralizat la nivelul Primăriei Generale.

Dacă stăm să ne gândim, ideea are puncte pozitive și puncte negative. Dintre punctele pozitive ar fi alinierea taxelor și impozitelor pe o schemă unică, proiecte cross-capitală, buget centralizat mai mare etc. Pe de altă parte, dacă stau să mă gândesc la punctele negative, mă apucă durerile de cap:

• birocrația din primării este uriașă. Dacă s-ar desființa sectoarele, birocrația ar deveni extrem de complexă și cozile la ghișee vor fi kilometrice (căci și ghișee vor fi mai puține, gen).
• desființarea autorității primăriilor se va face în stil românesc, gen „merge și-așa”. Pe scurt, nimeni nu va ști nimic, proiectele se vor bloca, haosul va crește și Capitala va paraliza.
• din experiență schimbările în sectorul public se fac extrem de greu și extrem de prost. Să spui că faci o lege până în Iunie mi se pare de o imaturitate politică șocantă, pentru că doar procesul de strângere a datelor și de identificare a tuturor proiectelor ar dura cam un an minimum. Să nu vorbim apoi de aliniere etc.

Întreaga tevatură pare într-adevăr a avea un singur scop: banii primăriilor de sectoare. Ca de obicei, cetățeanul pică pe locul 2. Din păcate, și pt domnii Chiliman și Piedone (în locul lui aș face orice să scap de acest brand) cetățeanul tot pe locul 2 se găsește.

Exemplul 1: Andrei Chiliman și Cathedral Plaza.

• pe 24 feb 2006 dl Chiliman aprobă proiectul Cathedral Plaza.
• pe 28 mai 2008 (cu trei zile înainte de alegeri) dl Chiliman descoperă că Cathedral Plaza stă pe un teren ilegal concesionat, și dorește raderea lui.
• la 3 nov 2010, Episcopia Romano-Catolică câștigă procesul cu Millenium Building Development și cu Primăria Sectorului 1 (surpriză, nu-i așa?), și cere dărâmarea măgăoaiei.

Exemplul 2: Piedone și condusul auto.

• Pe 19 Octombrie Piedone obține permisul auto la 5 categorii: A, B, BE, C și CE. Da, pe 19 Oct, într-o singură zi. Unde? În Argeș, of course!

Deci domnilor, doamnelor, degrabă purcedeți a-i susține pe acești doi stâlpi ai cinstei, ai onoarei, ai curățeniei morale, împotriva mizeriilor care vin de la puterea portocalie!

Technorati tags: Business si viata, blogging

Cum o fo la Cluj…

Ca de obicei, o fo bine. Adică eu nu știu când am fost la Cluj și nu a fost bine. Deci era clar că trebuia să fie bine. Și a fost. Mai puțin partea cu găsitul cazării, care nu a fost fun deloc. Să începem prin a-mi etala talentele de degrabă căutător de cazări, folosind mijloace tehnice avansate: motoare de căutare și harta pentru a vedea ce înseamnă „central”, „ultra-central”, „5 min de centru” etc.

Nu vă țin în suspans, povestea are un final fericit: Hanul Fullton. Hotel nou, pat cu baldachin, camera f caldă, curată, internet. Și duschgel și săpun lichid în baie – exact cum îmi place mie. Toate la 135RON/noapte. A, și central, după definiția mea. Și cu parcare interioară. Pe scurt, îl recomand. Nu am încercat micul dejun, deci nu îl pot recomanda.

Revenind însă la partea cu căutatul. Nene, Clujul ăsta este un fel de Geneva a Transilvaniei. Este, căci nu era. Am bunică în Cluj, cunosc orașul relativ bine, și pot spune că s-a tâmpit undeva pe la începutul anilor 2000 când prețurile la case au zburat în sus și clujenilor li s-au umflat chepturile de mândrie. Cei care preț de câteva mandate l-au votat entuziast pe Funar, ca apoi și mai entuziast să-l voteze pe Boc acum și-au dat seama de infinitul potențial economic al zonei (se știe că de curând s-au descoperit uriașe zăcăminte de petrol și gaze lângă Cluj, ba chiar și zăcăminte aurifere – a, nu s-a descoperit nimic? E, să fim serioși, Clujenii știu că acolo sunt comorile) și și-au tras pensiuni și hoteluri prin toate părțile Clujului. Să trecem prin câteva din ele, prin care am sălășluit, pentru a analiza ceva mai bine realitatea.

Hotelul City Plaza. Este hotelul-etalon al Clujului, mândria cetății. Un hotel elegant, cinci stele, cu personal binevoitor, parcare păzită, aflat în inima buricului. Asta pentru că este lângă Parcul Central, aproape de Opera Maghiară. Cu prețuri începând de la 165 EUR/ noapte per cameră dublă. Care cameră este relativ mică, dar curată, dotată, internet, LCD alea-alea. Are și sală de sport hotelul, dacă poți numi așa cele trei-patru aparate de la subsol.

Hotelul Onix. Demult, a pornit un bordel club de striptis, în jurul căruia s-a construit un hotel de trei stele și unul de patru stele. Clubul a rămas, fetele au rămas. Nu aș recomanda ca voi să rămâneți.

Hotelul Belvedere. Este hotelul cu cea mai frumoasă priveliște din Cluj. Amplasat pe dealul Cetățuie, acest fost/actual hotel comunist are piscină, saună, și dezamăgește intens. Prin faptul că personalul este cam același, decorurile la fel de triste. S-au făcut „îmbunătățiri” în camere, dar nu substanțiale. Și ca distracția să fie maximă, pe hotel este o antenă de putere care creează un câmp electromagnetic puternic. Efectul: noaptea ai coșmaruri dintre cele mai interesante. Toate la doar 250RON/ noapte cameră dublă. Dar ceva se petrece acolo, am fost să văd hotelul și priveliștea, și parcarea era complet goală.

Hotelul Topaz. Aflat în lanțul Best Western, Hotelul Topaz este alternativa perfectă la Hotelul Onix, asta și pentru că cele două sunt lipite. Deliciul hotelului este Crama Românească unde halești într-un decor rustic bunătăți românești. Totuși dacă vrei să stai la hotel trebuie să fii pregătit să scoți minim 60 EUR/ noapte cameră dublă.

Hotel Tulip Inn. Această minunăție, aflată undeva pe dealurile Clujului – mai precis la mama dracu departe de Cluj, în Făget, își ispitește oaspeții prin „the perfect deal: invest your money, convince your partners, but remember to keep yourself to yourself!”. Nu pot uita când colegi de-ai mei s-au cazat la acest hotel fiindcă erau „aproape” (așa le spusese agenția) de sala de conferințe unde lansam Windows 7 la Cluj. Well, eu din centru am făcut de trei ori mai puțin decât au făcut ei din pădure. Dar probabil că merită să „keep yourself to yourself”.

În toate aceste minunății am stat, sau au stat prieteni de-ai mei. Nu am scris despre celelalte „minunății” descoperite, care toate ziceau că sunt ultra-centrale sau la 2 min de centru. Era destul să mă uit pe hartă ca să văd realitatea. La pensiuni, situația nu era cu mult îndepărtată. Prețuri piperate, și unde nu erau piperate, locațiile arătau destul de trist. Sau nu am fost eu inspirat.

Oricum, vă recomand Hanul Fullton.

Technorati tags: blogging

Sa mai scriem niste tampenii…

…pt a face trafic. Iată o rețetă absolut simplă:

1. Microsoft publică un Security Advisory referitor la o vulnerabilitate în sistemele de operare Windows. Pe scurt, ce se poate întâmpla:

It is possible under certain conditions for this vulnerability to allow an attacker to inject a client-side script in the response of a Web request run in the context of the victim's Internet Explorer. The script could spoof content, disclose information, or take any action that the user could take on the affected Web site on behalf of the targeted user.

2. Microsoft publică Mitigation Factors (aka căi de a reduce posibilitatea de atac). Vă rog citiți atent (am făcut cu bold ce este interesant):

• By default, Internet Explorer on Windows Server 2003, Windows Server 2008, and Windows Server 2008 R2 runs in a restricted mode that is known as Enhanced Security Configuration. This mode mitigates this vulnerability.
• By default, all supported versions of Microsoft Outlook, Microsoft Outlook Express, and Windows Mail open HTML e-mail messages in the Restricted sites zone, which disables script and ActiveX controls, removing the risk of an attacker being able to use this vulnerability to execute malicious code. If a user clicks a link in an e-mail message, the user could still be vulnerable to exploitation of this vulnerability through the Web-based attack scenario.
• In a Web-based attack scenario, a Web site could contain a specially crafted link (MHTML:) that is used to exploit this vulnerability. An attacker would have to convince users to visit the Web site and open a specially crafted URL, typically by getting them to click a link in an e-mail message or Instant Messenger message that takes users to the attacker's Web site, and then convincing them to click the specially crafted link.

Pentru ne-avizați, sistemele de operare suportate sunt protejate de facto. Adică trebuie ca tu ca utilizator să fii convins să faci o tâmpenie (aka să pici de fraier la un atac de social engineering) pentru ca un „hacker” să profite de vulnerabilitate. Tocmai de aceea nici nu apare un patch pentru vulnerabilitate în afara patch-urilor lunare, pentru că probabilitatea ca cineva să pice ca victimă este foarte foarte mică.

3. Microsoft publică și un Knowledge Base Article, adică un articol detaliat despre vulnerabilitate, aici.

4. Începe distracția maximă. Daily Mail preia acest Security Advisory, vede că afectează toate sistemele de operare suportate, face un calcul cam câți Windows-i există în lume, și dă acest articol. Pompieristic. Cu îndemnul „Users urged to download patch to block any attempts to use it”. Care patch este întrebarea? Pentru că sistemele sunt deja protejate!

5. Ai noștri bravi ziariști iute iute traduc articolul, și îl publică în Gândul. Fără link către articolul din Daily Mail. Dar cu un link către „patch” (mai precis către Knowledge Base Article, de la pasul 3). Unde numai patch nu găsești. Articolul este preluat rapid de către Realitatea, Pro TV sau alții gen Florin Andrei. Și alții care le vor urma în preluarea fantasticei știri. Toți îndemnând utilizatorii să descarce patch-ul, sau „aplicația pansament” cum îi spune PRO TV. Și dau link către articolul din Knowledge Base.

Dragi jurnaliști, degrabă copiatori, am și eu o întrebare:

UNDE ESTE PATCH-UL??

De ce copiați o știre fără a o verifica? De ce ajungeți să vă faceți de râs recomandând tâmpenii inexistente, înainte de a vă documenta? Nu știți cum să contactați reprezentanții Microsoft România? @romicrosoft pe Twitter, Microsoft Romania pe Facebook, sau sunați direct la filială.

UPDATES:

• am publicat un comunicat de presă aici.
• lista celor care au mușcat-o grav de tot în privința „patch-ului” și a vulnerabilității s-a îngroșat. Sincere felicitări, este exact cazul școlarilor care copiază de la unul care scrie în lucrarea de control tâmpenii și apoi se miră că se fac de rahat. Deci, avem NeoMania, Bună Ziua Iași, Înainte, Europa FM, MediaFax, Hunedoreanul, HIT, Newz.ro, Ziarul Orizont, Money.RO, Click, Opinia Timișoarei. Către toți repet întrebarea de mai sus: UNDE ESTE PATCH-UL??
• de remarcat că niciun blog tehnic, site tehnic, blogger etc nu a căzut în plasa de a copia știrea pompieristică a Daily Mail. Toată stima, ați demonstrat că sunteți cu câteva capete peste cei din presă.

Roots bloody roots

Whenever in doubt, get back to the roots. Ultima bătălie a dacilor a avut loc la Sarmisegetusa, capitala și leagănul civilizației dace. Acolo și-au dat suflarea ultimii războinici daci, într-o ultimă încercare de a rezista genialei invazii romane. Ștefan cel Mare, făcut zob de turci, se retrăgea în munți, găsea rost de o armată, se reîntorcea și le dădea peste nas la turci. Și exemplele pot continua.

Întotdeauna, când ne lovim greutăți în viață, încercăm să găsim soluțiile/răspunsurile în valorile noastre primare. La rădăcini. La bază. Practic încercăm să reconstruim un piedestal de valori pornind de la fundația primelor valori. Și de obicei, abordarea funcționează. Întotdeauna, ca și om, ca și grup, ca și echipă, când m-am/ ne-am aflat în situații dificile, ne-am găsit suportul, soluțiile, răspunsurile în valorile primare. În respectarea acestora, și în construcția unor noi valori pornind de la valorile primordiale.

Și totuși, am o întrebare. Ce dracu te faci când descoperi că rădăcinile nu mai există? Că au fost stârpite, călcate, ignorate, și că de fapt nu mai există nimeni care să le cunoască cum trebuie? Și care să dea un model în cunoașterea, adoptarea și respectarea lor?

Ce te faci când nu mai ai „bătrânii satului” care să transmită mai departe valorile de bază?

Politica externa la mishto…

Nu reușesc să îmi dau seama de ce în continuare ne place atât de mult să facem lucrurile la mișto. Gen „merge și așa” sau „dacă închidem ochii trece”. Și când ne-o luăm în freză datorită atitudinii ne declarăm șocați și surprinși. Dar ce nu înțeleg este unde dracu s-a dus diplomația românească. Respectiv cât de jos a putut coborî.

Noi aveam câțiva aliați strategici europeni, aliați care au susținut intrarea noastră în UE, Germania și Franța fiind printre ei. Țări cu influență strategică în Uniunea Europeană, alături de Anglia. Nu pot să înțeleg cum de ne-a luat câțiva ani să ne stricăm relațiile cu toți jucătorii importanți din UE. Și semne au fost destule că lucrurile se duc dracului. În primul rând, problema cetățenilor români din Franța care comit infracțiuni. O problemă pe care Guvernul de la București a tratat-o în stilul clasic „stai că trece”. Și problema a naibii nu a trecut. Franța a început să dea afară cetățenii români, și a primit o acuză foarte gravă din partea unui Comisar al UE, anume că practică acțiuni naziste. România în continuare nu a făcut nimic. Primul semn că lucrurile s-au dus dracului? Președintele Franței l-a flituit grav pe Președintele României. Un al doilea semn că lucrurile s-au dus dracului? Cancelarul Germaniei, aflat în vizită în România, a vorbit pe față despre gravitatea corupției din România. Erau două semne foarte clare că lucrurile s-au dus dracului.

Ce a făcut diplomația română? Nimic. Și surpriză: Germania și Franța se opun intrării României în spațiul Schengen. Bineînțeles, totul este o surpriză pentru oficialii români. Care cum au reacționat? La fel cum au reacționat când pentru prima oară ni se scădea rating-ul de țară: „mama lor de porci”. Am început să ne lamentăm că suntem discriminați (declarație oficială a Președintelui României, da?). Ba mai suntem chiar puțin și aroganți, gen „ne-am făcut temele, dragi parteneri” (acesta fiind Ministrul de Externe) Între timp, nicio reacție serioasă de asistare a Franței la problema infracționalității comise de cetățenii români. Nicio încercare de dialog oficial sau neoficial cu omologi francezi și nemți. Mai mult, se pare că am pierdut demult și sprijinul Olandei – documente WikiLeaks arată că Olanda a cerut activarea clauzei de salvgardare pentru România. Gen a vrut să ne dea mumu.

Ca să punem cireașa pe frișca de pe tort, încercăm să comitem și un mic șantaj dâmbovițean. Încercăm să ne opunem aderării Croației la UE dacă nu ni se scoate monitorizarea. Același Ministru de Externe a emis această judecată. Gen șantaj pe față. Penibil și jenant în același timp. Nici măcar joc periculos nu îl pot numi. Jenant și dezgustător.

Unde este diplomația românească de altă-dată? Răspunsul poate fi dat de actualii angajați ai Ministerului de Externe, de ambasadorii numiți pe criterii de șogorire, de consuli, atașați ai ambasadelor, diplomații de rang 1, 2, 3 etc. De mândrii absolvenți ai SNSPA, această mirifică școală politică a României. Care își învață absolvenții că așa cum negociezi prețul unei mese în Fratelli poți negocia și condițiile de înlăturare a unui mecanism de monitorizare. Căci „oameni suntem cu toții”.

Și știți care este ironia sorții? Avem nu știu câte servicii secrete în România, și niciunul nu a fost în stare să comunice eficient faptul că era clar că nu vom fi primiți în Schengen.

Technorati tags: blogging

In loc de previziuni…

2010 a fost un an foarte greu. Pentru mine bun per ansamblu, fiindcă am căzut în picioare și am urcat rapid înapoi de unde căzusem. Cei apropiați mie știu despre ce vorbesc, cât m-am zbătut și ce am reușit. Și da, mă pot lăuda că după ce am trecut prin experiența 2010, sunt mult mai puternic, mai chibzuit și mai matur ca înainte. Am „îmbătrânit”, dar sper că într-un sens pozitiv.

Am învățat câteva lucruri importante. Planning-ul este foarte important, dar este și mai important să te ții de execuția pașilor din planning. Este de bun simț ce spun, dar foarte greu de implementat, pentru că tot timpul apar factori disturbatori, tâmpenii care-ți mută focusul. Îmi reproșez faptul că nu m-am ținut deloc de cura de slăbire și am pierdut prin asta, dar mă felicit pentru modul în care am tratat cel mai greu „proiect” personal din cei 30 de ani de existență. Pentru succesul lui am și savurat un Laurent Perrier de primă clasă. Ave moi!

Cum va arăta 2011 pentru mine? Mă concentrez pe slăbit, pe sănătate, pe făcut succes în business, wherever this will happen. Mă concentrez pe a iubi și pe a da totul din mine în iubire. Mă concentrez ca împreună cu my significant other să construim ceva utopic în zilele noastre, cum ar fi fericirea adevărată. Ce înseamnă mă concentrez? Că voi lăsa deoparte cât mai multe din lucrurile și oamenii care mă pot distrage de la iubit, slăbit, sănătate, succes în business. Că am detaliat deja destul de bine „căile” și obiectivele măsurabile prin care pot atinge aspirațiile de mai sus.

Da, este ciudat ca în 2011, an de criză și recesiune (prelungită) să vorbești despre succes în business. Dar sunt oameni care au avut super-realizări și în 2010 și vor fi oameni care vor avea super-realizări și în 2011. Eu voi fi printre ei. Zic. Am cu cine, am cu ce, totul depinde de un singur lucru: de MINE.

Ne plângem prea mult. Dăm vina prea mult pe alții, pe istorie, pe condițiile geografice, pe context, pe hoți, pe lideri etc. Îmi mai spunea o canadiancă de origine română acum vreo patru ani că la români „bickering”-ul este o constantă. Ne lamentăm prea mult și facem prea puțin. Și guess what, suntem judecați pentru asta. Și bineînțeles, suferim consecințele. Deci în primul rând nu mai am voie să mă plâng.

În al doilea rând, contextul anului 2011 cred că va fi unul pozitiv. 2008 a suprins multă lume printr-un Q4 dezastruos – era începutul crizei. Puțini am fost cei care am mirosit dezastrul ce urma să vină, și mai puțini am fost cei care ne-am pregătit de ce urma să vină. Niciunul nu am fost ascultați.  2009 a surprins mediul privat. Plățile au început să întârzie grav, băncile s-au trezit cu mii și mii de falimente, de executări silite, statul s-a trezit fără contribuabili. 2010 a surprins mediul public. Tăierile de salarii, concedierile masive și creșterea TVA-ului i-a șocat pe bugetari.

2011 nu prea mai are cu ce să ne surprindă. Nu cred că vor mai fi măsuri anti-sociale, că nu prea mai e ce să mai storci de la populație. 2011 va fi un an de stabilitate economică (nu de creștere). Mediul privat a înțeles noul context economic, și cred că mediul public este pe cale să îl înțeleagă și să se adapteze la el. În 2011 vom face succes sau nu vom mai fi, it is as simple as that. Trebuie să informatizăm mediul public, să accelerăm viteza tranzacțiilor pentru ca statul să își poată colecta mai rapid taxele. Trebuie să continuăm informatizarea mediului privat, accelerarea vitezei tranzacțiilor și automatizarea proceselor interne pentru a eficientiza cashflow-urile și pentru a crește nivelul lichidităților. Și aceste lucruri se vor întâmpla.

2011 nu va mai fi un an al supraviețuirii, ci va fi un an al luptei. Al luptei pentru market-share, pentru creșteri de venituri, pentru creșteri de margini. Cum și cu cât? Mai avem puțin de calculat la estimările indicatorilor, dar eu pentru 2011 sunt un optimist.

Technorati tags: Business si viata, marketing, bani, blogging

Marketing si advertising

Lectură obligatorie la Vali și la Bogdana. Le-ați citit? Acum parcurgeți materialul de mai jos.

Lucrez de 8 ani în marketing și de trei ani jumătate în business management. Am început lucrând ca Product Manager pe Desktop (Windows și Office). Primele mele „sarcini” au fost să fac campanii de marketing pentru Windows și Office dedicate zonei IMM-urilor – Office în volum, Office preinstalat, Windows preinstalat. Între timp a apărut grupul Information Worker, am început să lucrăm și pe inițiative dedicate zonei de servere Information Worker: Exchange, SharePoint, Project Server. Ultimul meu proiect ca și Product Manager de Desktop a fost lansarea Live Communications Server 2005 împreună cu un alt partener american (care între timp a dat puțin faliment).

În acești ani m-am ocupat și de competiție, am lucrat și pe niște proiecte guvernamentale/educaționale (Euro 200, PC@casă, eduCreativ etc). Practic, am lucrat pe proiecțele, proiecte, proiecte mari. M-am ocupat începând de la acțiuni spot de o lună (campanii OEM) la lansări complexe cum ar fi cele de Office 2003, Windows Vista & Office 2007, Windows 7. Drept urmare cred îmi permit să îmi exprim și eu punctul de vedere al frustrărilor dintre agenții -marketeri - oameni de business.

Vali spune că agențiile sunt frustrate că clienții și-au redus bugetele de marketing, dar greșește când spune că clienții își ating rezultatele și fără campanii. În primul rând clienții nu-și mai ating rezultatele din cauza noului context economic la care nu au știut să se adapteze (la fel cum agențiile nu au știut cum să se adapteze cum bine punctează Bogdana). Nu-și mai ating rezultatele din cauza unor obiective prost setate, și a unor activități prost coordonate (și probabil a unor produse/servicii proaste sau prost poziționate). Nu vând la fel de bine în niciun caz.

Când am pornit ca marketer mentalitatea era „hai să facem ceva cool să vindem mai mult X pe canalul Y”. Ok, ne strofocam, convocam agenția (de altfel o agenție mică), veneam cu idei bune sau mai puțin bune și implementam. Tot ce ne interesa era ca rezultatele să fie OK și campania frumoasă și repetabilă. Gen dacă o anumită chestie prindea, o repetam (și noi, și alte subsidiare – erau „best practices”).

În urmă cu patru-cinci ani am trecut printr-o transformare. Au apărut scorecard-urile, scorecard-urile de filială, de business group, de departamente etc. Totul a început să fie măsurat și evaluat. Indicatori noi apăreau, dispăreau, se consolidau, se refăceau. Și am început să privim business-ul cu alți ochi, ne-am maturizat și am început să privim în viitor și să ne punem întrebarea ce efecte au cu adevărat acțiunile noastre. Transformându-ne, ne-am transformat încet încet și acțiunile, și abordarea, și relația cu partenerii și relația cu agențiile.

Am început să lucrăm diferit. Nu a mai contat atât de mult cât de frumoasă este o anumită inițiativă, sau cât de interesantă este sau ce premii putem lua cu ea la Effie’s sau pana mea alte festivaluri. Singurele lucruri care contau erau metricile: câți bani aduce această inițiativă, cum îmi afectează indicatorii A,B,C, acum și în următorii ani? Am limitat numărul acțiunilor „spot” la maximum, am crescut calitatea acțiunilor complexe. Am inițiat proiecte pe mai mulți ani (PC@casă, Fii Deștept, Partners in Learning), proiecte care necesită o abordare diferită vs „campanii drăguțe”.

Advertising-ul românesc este omorât de către metrici. Oamenii de business vor cere marketer-ilor campanii care să adreseze metricile și îi vor bate la cap cu metricile până când aceștia nu vor mai ști cum îi cheamă. Marketerii vor da la agenții brief-uri cu metrici foarte precise care să fie adresate de către aceștia. Și aici se rupe filmul. Advertiserii vor să facă reclame care să îi facă celebrii și cu care să câștige la festivaluri. Of course, vor ca și clienții să fie fericiți, dar de cele mai multe ori aleargă după premii. În cariera mea de 8 ani de zile am văzut de prea multe ori acest trend.

Problema este că o diplomă frumos înrămată nu compensează niște metrici duse în pivniță. Câte campanii calumea Ursus am putea enumera, câte premii pe campaniile Ursus, și totuși pot să pun pariu că închiderea fabricii din Cluj după care miorlăie atâția a cântărit mult mai greu pentru cei responsabili decât tot peretele plin de diplome.

În final aici este ruptura: între metrici și advertising. Și acest lucru este greu de înțeles de către agenții: că dacă advertising-ul nu adresează direct metricile nu are sens să fie făcut. Dacă acele metrici sunt adresate de către inițiative de PR sau sociale, advertising-ul nu își mai are rostul, și înseamnă un cost și nu o investiție. Că degeaba vine agenția și spune „campanie ca aceasta nu mai are nimeni” sau „clar luăm premiu cu această campanie” căci dacă această campanie nu generează lead-uri, market share, conversii sau ating alte KPI-uri, ea nu își are rostul. Mai ales pe aceste vremuri unde orice investiție trebuie motivată. Spunea cineva pe un blog despre mine că dacă vrei să omori un proiect te duci la Tudorică. Uitase să completeze: dacă vrei să omori un proiect PROST te duci la Tudorică. Pentru că dacă vii la Tudorică cu un proiect care va genera vânzări pe baza unui site cu maimuțe ce umblă de mânuțe cu un iepuraș acesta va fi omorât, maimuțele spânzurate și iepurașii beliți și gătiți. Și da, am omorât destule astfel de proiecte direct din faza incipientă. Dacă nu există o legătură simplă, directă și ușor de văzut între awareness, lead generation, lead conversion și vânzare prefer ca acei bani să încercăm să îi investim în alte acțiuni.

Și totuși, sunt agenții care câștigă. Și care nu se plâng. Pentru că oferă clienților exact ce au nevoie: inițiative focusate pe atingerea KPI-urilor. În aceste vremuri, artiștii sunt „nice-to-have” nu „must-have”, sorry. În cele din urmă contează sănătatea business-ului și nu frumusețea sa.

Technorati tags: Business si viata, marketing

Vrem si bani, vrem si valuta, vrem si Roman sa…

Am modificat un slogan celebru al anului 1990 scandat de distinsele „doamne” de la APACA pentru a ilustra grija românilor pentru ziua de mâine. Acest post pornește de la câteva fapte aparent izolate, dar atât de legate:

• Cresc salariile bugetarilor cu 15% din 1 Ianuarie 2011 (sau nu chiar, oricum cresc).
• Guvernul aprobă fonduri mai mari pentru pensii și salarii.
• Statul s-a mai împrumutat puțin la bănci.

Niciuna din aceste măsuri nu ajută la ieșirea României din criză, ci dimpotrivă. Da, le-am scos din contextul mai larg – vor mai fi reduceri de personal, crește vârsta de pensionare, mamele se vor întoarce mai repede la muncă etc. Dar nu este destul. Măsurile trebuiau să fie mult mai dure. Avem două exemple de țări intrate în faliment: Grecia și Irlanda.

Nu poți să ai la stat o medie a salariilor mai mare decât în privat. Pur și simplu nu poți. Nu poți să consumi mai mult decât produci. Măsurile de mai sus vor avea efecte pozitive pentru populație pe termen scurt – oamenii vor declara că au nevoie de acei bani pentru o pâine, pentru medicamente, pentru viața de zi cu zi. O expresie foarte bună, viața de zi cu zi. Nu pentru viața de mâine. Ce contează ce va fi mâine dacă astăzi stomacul este plin? Ce contează că mâine statul intră în insolvență și nu vor mai fi bani de salarii, pensii etc? Ce contează că mâine vom ieși în piață să protestăm ca să primim ce? Că nu va mai fi nimic…

În continuare nu văd decât măsuri timide anti-criză. Nu văd concedieri masive la stat, desființări și reorganizări de instituții (în paralel cu creșterea bugetelor la instituții care pot susține creșterea economică a României). Au început proiecte de informatizare a administrației publice, dar este nevoie de mult mai mult curaj în adoptarea unor astfel de soluții și în automatizarea unor procese de colectare a impozitelor de către stat. Aș vrea ca eu, plătitor de impozite (și nu mici) să mi le pot plăti prin card, de acasă. Nu se poate, trebuie să stau la coadă. Pentru a-i plăti salariul unei tanti obosite și scârbite de la un ghișeu care toată ziua nu face decât să introducă în calculator ce scriu eu pe hârtie.

Nu văd investiții în infrastructura de transport, critică pentru dezvoltarea afacerilor și pentru dezvoltarea turismului. Cei 12km noi de autostradă sunt vax-albina, îmi vor scurta cu fix 15 minute drumul meu de la București la Oradea. Nu văd reduceri de impozite pentru IMM-uri, sau facilități fiscale care să le permită să se miște rapid să genereze venituri care la rândul lor generează taxe. În continuare statul colectează TVA la emiterea facturii și nu la încasarea ei. Și uite așa trimite în budă zeci de firme dacă unul dintre furnizori nu este plătit. Bine că au scăpat de impozitul forfetar, că duceau România în groapă mult mai repede.

Între timp am devenit fan Sebastian Vlădescu, pentru sinceritatea de care dă dovadă. Omul a spus clar că habar n-are cum să scoată România din criză, și că crede că a luat toate măsurile necesare ieșirii din criză. Omul a demonstrat că este un talent. De aici și poza cu Edy Talent de mai sus. Edy Talent era un copil „talentat” ce cânta manele. Între timp a crescut ca Făt Frumos Minune dar tot a copil arată. Și tot manele cântă. Și tot un „talent” este. La fel și Vlădescu. El era un talent care nu știa să pornească un PC (și zicea că nu are nevoie să facă acest lucru), și care a ajuns ministru. Și tot talent a rămas, și tot același cântec l-a cântat. Și tot așa cum atunci a recunoscut că nu știe să pornească un PC, acum a recunoscut că habar nu are ce să facă dacă i s-ar cere să scoată România din criză. Adevărul este că atâta timp cât a fost ministru nici naiba nu i-a cerut să scoată România din criză.

România nu se va scoate singură din criză, de noi toți depinde să o scoatem. Din criză. Și pentru asta este nevoie de măsuri mult mai curajoase, mult mai dure.

Technorati tags: Business si viata, bani

Angajam Project Manager, reporting to me

Cum spuneam și pe Twitter, am deschis o poziție nouă de Project Manager pentru proiectul „Fii Deștept” (sau cum este numit intern, BIG BOS). Nu este neapărat un job nou, ci o nouă abordare pentru un job pe care inițial îl creasem anul trecut când am lansat proiectul „Fii Deștept”. Astfel, inițial poziția raporta în cadrul echipei OEM, care este în special o echipă de vânzări. Persoana aleasă pentru a performa în acest job, Cristina, s-a descurcat excelent, a coordonat execuția activităților în cadrul proiectului, raportarea și monitorizarea indicatorilor, a coordonat echipa virtuală (lucru care după părerea mea este pe departe cel mai dificil aspect al job-ului).

Proiectul este unul foarte important pentru filială, și succesul său (30 puncte creștere attach Windows original la calculatoarele noi în retail) a asigurat vizibilitatea filialei și a oamenilor din proiect la top managementul corporației. Cristina a fost avansată, a obținut o poziție de Partner Account Manager și responsabilități suplimentare de CPE (practic face două job-uri, ca mulți dintre noi).

Între timp lucrurile s-au schimbat, echipa s-a schimbat (oameni noi, poziții noi) și am intrat într-o fază mai matură a proiectului. Drept urmare ne-am decis să mutăm acest job în echipa BMO (Business & Marketing Operations), raportând poziției de Windows BG Lead – „owner”-ul acestui proiect în cadrul filialei.  Am făcut această mutare pentru a ne asigura că persoana care va fi angajată pe acest rol are o perspectivă pe termen lung a proiectului și implicit va coordona execuția unor activități care au sens nu atât pe termen scurt cât mai ales pe termen lung. Dacă în primul an am intrat în acest proiect cu toții fără a ști prea multe despre provocările ce urmau să vină, în al doilea an al proiectului avem deja o experiență destul de solidă acumulată pe care dorim să o folosim pentru a duce acest proiect și dincolo de cei trei ani pentru care a fost gândit.

Drept urmare, dorim să angajăm un project manager, un business leader capabil să coordoneze o echipă matură din punct de vedere business, dar foarte pasionată (și pasională :)). Partea cu adevărat interesantă este că parte a acestei echipe sunt doi membri ai management team Microsoft România, și eu (deși voi fi manager pentru această persoană, în același timp voi fi o resursă pentru proiect – deci va trebui să mă coordoneze și pe mine :)).

Mai jos, Job Description-ul în limba engleză. Câteva abrevieri:

• BOS = Bootable Operating System – înseamnă Windows-ul preinstalat.
• MNA = Multinational OEM.
• FPP = Full-Packaged Product – aici vorbim de pahetele de Windows.
• WAU = Windows Anytime Upgrade.
• Named, COEM = canale locale de producători de calculatoare.
• E&D = divizie MS, Entertainment & Devices.
• POS = Point-of-Sales.
• MDX = kit de Windows special proiectat pt expunere în magazine pe calculatoare noi.

Role Purpose

The BIG BOS Project Manager will have direct accountability for driving BIG BOS Project. This role will provide leadership to the BIG BOS v-team and is responsible for improving if necessary, leading, and executing BIG BOS project plan, while building the Windows brand and driving sales and affinity of Windows products through Retail. These products include: PCs (MNA and Local) and FPP (Windows, WAU, and COEM (where applicable)). The role will also serve as the primary interface for key business groups (BGs), consumer marketing partners, and channel organizations: OEM, E&D, License Compliance, SMSP; partnering with them to develop the long-term vision, while ensuring alignment and successful execution between the marketing and business plans at Retail.

Key responsibilities

Key roles and responsibilities for the BIG BOS Project Manager include, but are not limited to, the following:

1. Achieve scorecard targets for the BIG BOS Project (i.e., Retail BOS Attach, revenue, units, mix, Anti-piracy requirements, forecasting and marketing spend); inclusive of rationalizing and maximizing revenue for Retail across license types (i.e., FPP, WAU, OEM, Named, COEM).
2. Drive and execute BIG BOS project plan while working with OEM & E&D Account Managers & License Compliance Manager
3. Oversee field executions that are aligned with the BIG BOS vision, goals, strategies, and priorities; providing in-depth Retail business analysis at the country-level, Windows performance in Retail, and BOS percent attach.
4. Give direction for key account management presentations and meetings (i.e., marketing initiatives, tradeshows, and events)

Key Interfaces/ Relationships

The BIG BOS Project Manager must possess a proven track record in working cross-functionally and collaborating with various sales and marketing teams.

Key Measures of Success

Key measures of success equate to the BIG BOS Scorecard:

• BOS Attach in Retail as measured by GfK.
• Local/Total BOS Attach on Sub Scorecard.
• Windows 7 Retail Inventory Weeks On-hand (i.e., optimize mix and revenue for both Microsoft and Retail partner).
• Windows FPP Sell-thru Revenue.
• BOS Attach in flyers and shelves.
• Anti-piracy requirements:
  • AP Rate constant decline for each top partner (as measured by Mystery Shopper).
  • Memorandum for IP signed by all Big BOS partners.
  • AP POS & MDX in stores.
  • Drive follow-up with PAMs & partners to take internal measures in order to decrease piracy after each monthly Mystery Shopper report.
• # of promoters.
• # of trained RSPs.
• Online campaign site hits, twitter followers, facebook friends.
• Mystery Shopper results.

Cum se aplică: contactați-mă pe Twitter, pe Facebook, pe blog (e un formular de contact). Sau la HR-ul de la Microsoft :).

UPDATE: Job-ul este public pe portalul de cariere de la Microsoft – aplicați direct AICI.

Internet Explorer 9 Platform Preview 7, sau cum e să fii nr 1

Aseară am publicat IE9 PP7, cel mai nou platform preview pentru Internet Explorer 9. Edițiile Platform Preview sunt destinate doar programatorilor și oamenilor tehnici care doresc să își testeze site-urile pentru a vedea cum vor arăta în Internet Explorer 9. Partea cea mai cool dintre toate: suntem nr 1 în testul WebKit Sunspider!

Arată bine, nu? Internet Explorer 9 arată bine overall, cu peste 13 milioane de descărcări ale versiunii Beta, cu un motor Chakra care s-a îmbunătățit cu 345% (în termeni de performanță Javascript) de la primul test la PDC 09. IE9 a fost demonstrat și de John Hrvatin la RoNewMedia 2010, și multă lume a comentat pozitiv comportamentul IE9 (btw, ăla era un IE9 Beta, nu erau ultimele build-uri mult mai optimizate).

Unii ne acuză că am trișat la acest test. Tot ce pot spune este să vedem rezultatele build-ului final de Internet Explorer 9. Și vom vedea atunci adevărul :). Pentru moment, adevărul este că Internet Explorer 9 este foarte rapid în condiții reale. Gen în folosirea de zi cu zi.

Technorati tags: marketing, IE, IE9

Fii destept!–un nou spot TV

Vă place?

Technorati tags: marketing, Internet Explorer, Windows 7, IE8, IE9

Microsoft Arc Touch Mouse, o mica bijuterie

Noul mouse de la Microsoft, Arc Touch este o bijuterie. Cam greu de folosit, dar bijuterie. Arc Touch vine să completeze experiența Arc printr-o nouă inovație. Dacă la Arc vorbeam de un mouse care se plia, aici vorbim de un mouse care se îndreaptă :). Este un clar mouse proiectat de un designer care știe ce face, pentru că atrage priviri când ieși cu el în lume. Butoanele mouse-ului sunt integrate în forma sa, dar inovația constă în scoaterea rotiței de scroll și înlocuirea ei cu o suprafață touch pentru scroll. Astfel se crează oportunitatea de a folosi suprafața de scroll pentru a crea „mișcări” care să pornească automat anumite funcții sau aplicații. Creând această suprafață însă, implicit mouse-ul nu are nicio formă mai „abruptă” care să iasă din context. Nu știu cum să mă exprim artistic, dar mouse-ul se „leagă”.

Conectorul USB este foarte mic, și se poate atașa de suprafața magnetică a mouse-ului (pe spatele acestuia) atunci când nu este folosit. Când deschizi cutia, mouse-ul este implicit „îndreptat”, arată ca o telecomandă. Îi pui bateriile, iar ca să îl pornești îl „îndoi”. Efectiv îl rupi de la mijloc :). Vă veți întreba ce se întâmplă dacă apăsăm mai ciobănește pe el. Ei bine, dacă la Arc deseori acest tratament era fatal, aici tot ce se poate întâmpla mai rău este ca mouse-ul să se oprească. Nici o problemă, îl îndoim de la mijloc și pornește din nou.

Este greu de folosit, tocmai pentru că eu folosesc mouse-ii „the old style”, adică îmi odihnesc mâna pe el. Și nu am neapărat o mână finuță. În al doilea rând, îți ia ceva timp să te obișnuiești cu suprafața de scroll și cu butoanele foarte fine. Dar, pentru impresionat clienții în întâlniri, jucăria este perfectă.

Technorati tags: review

Modelul Starbucks

Îmi place Starbucks. Îmi place chiar nefiresc de mult. Îmi place atât de mult încât aproape în fiecare zi consum ceva de la Starbucks. Îmi place atât de mult încât mi-au dat card de fidelitate care îmi dă discount-uri cam de 20% la cafele (nu știu dacă v-am spus, dar eu ador discount-urile, și mă negociez ca un nesimțit fomist la orice).

De ce îmi place Starbucks? Au cea mai bună cafea? Cu siguranță NU! Au cele mai mișto combinații de cafele? Nu, cele de la Gloria Café sunt mai bune. Plus că au și caramel la discreție, și au mai multe opțiuni de „customizare” a cafelei. Au cele mai bune prăjituri sau sandwhich-uri? Nu, sunt decente, dar nu sunt cele mai bune. Sunt cele mai drăguțe cafenele? Nu chiar, orice cafenea mai „chic” depășește Starbucks.

Atunci ce îmi place? Ador modul în care sunt tratat ca și client. Modul în care sunt tratat de cei care lucrează în cafenelele dintr-un lanț de mii și mii de cafenele. Dintr-o corporație practic. Eu merg foarte des la Starbucks Băneasa. Este aproape de birou și aproape de casă. Cei de acolo mi-au învățat deja comanda: Caramel Machiatto Venti pentru mine și Caramel Frappucino Light pt jumătatea mea mai bună. Când intru sunt tratat cu un zâmbet cald, sunt întrebat ce mai fac, dacă iau ca de obicei. Am fost invitat la o degustare de cafea în calitate de client fidel. Mi-au dat card de discount. Astăzi am luat ceva diferit, nu mai știu cum se numește, ceva din oferta nouă. M-au întrebat cum mi se pare față de Caramel Machiatto Venti, și dacă aș vrea să schimb ceva la noua combinație. Mi s-a părut WOW!

De asemenea, nu știu dacă vedeți multe reclame cu Starbucks la televizor. Sau la radio. Sau în online. Nu vedeți. Vedeți în schimb inițiative ale lor în zona Social Media. Se bazează pe faptul că clienții vor aduce alți clienți. Că prețurile oarecum mari sunt compensate de o atitudine caldă, o atitudine orientată către client. O atitudine care în loc de „nu este vina mea” într-un moment în care fac o greșeală (o dată au greșit cantitatea de gheață în Frappucino și a ieșit o balegă moale) îi face să își ceară scuze și să schimbe imediat băutura. Într-o altă zi, când îmi comandasem eu Machiatto-ul și îl savuram afară, văd că vine vânzătoarea și îmi schimbă cafeaua. Uitase să pună cafea în Machiatto – paradoxul este că băutura părea mai bună fără cafea :).

Și repet – vorbim de un lanț de mii de cafenele în întreaga lume, unde am întâlnit cam aceeași atitudine. În Viena de exemplu în aeroport aterizasem pe la 6 dimineața, și avea prima întâlnire pe la 10. Am stat la Starbucks în aeroport vreo trei ore cu o singură cafea. Nimeni nu m-a întrebat absolut nimic, sau să mă deranjeze, sau să mă facă să plec de acolo (repet, trei ore cu o singură cafea).

Ador modelul Starbucks. Este un model de succes în zona consumer, un model care pătrunde cu prețuri destul de ridicate într-un segment chinuit de reduceri de salarii și creșteri de taxe. Este un model de „așa da” pe vreme de criză. Aș vrea să văd o atitudine Starbucks în cât mai multe cafenele, baruri, restaurante, magazine de retail/non-retail. Dar… nu o văd. Drept urmare, Starbucks va crește, ceilalți… D-zo cu mila.

Technorati tags: Business si viata, marketing, bani

Review LG Optimus cu Windows Phone 7

Am avut pe mână aproape o săptămână noul telefon de la LG cu Windows Phone 7, anume LG Optimus 7. Timp de o săptămână am făcut ce face orice troll cu un iPhone: am descărcat aplicații în prostie, m-am jucat cu ele, am integrat feed-ul Facebook peste tot, aplicația de Twitter etc. Am fost un power-user de Windows Phone 7. În primul și în primul rând , odată telefonul pornit și Hub-urile încărcate, m-am conectat rapid la Exchange, la Facebook și la Windows Live. Apoi m-am conectat la Marketplace și am descărcat aplicațiile de Twitter și Facebook.

Hub-urile sunt un concept nou. Pătrățelele pe care le vedeți în imagine sunt shortcut-uri către aplicații, cum ar fi aplicația de contacte, cea de telefonie, cea de e-mail, mesaje instant, Hotmail etc. Partea nouă este că aceste Hub-uri sunt dinamice, adică în funcție de conținutul aplicației ele se modifică. De exemplu hub-ul de people afișează random chipuri ale contactelor descărcate de pe Facebook/Windows Live sau salvate în telefon, cel de telefon afișează câte apeluri ratate ai, cel de mail-uri afișează câte mail-uri noi ai primit, cel de Me afișează genialul tău chip de pe Facebook/Windows Live și statutul tău. O listă a tuturor aplicațiilor instalate se regăsește în partea dreaptă, accesibilă printr-o mișcare de slide. Oricare aplicație poate fi atașată la meniul de Hub-uri dacă ții degetul apăsat pe ea – ți se oferă opțiunea de Pinning, exact ca în Windows 7.

În Hub-ul de People, ai o listă cu toate noutățile contactelor tale de pe Facebook și Twitter, noutăți cu care poți interacționa (gen comenta „vaaai tuu, ce poză de piiițiii ți-ai puuus”). În Hub-ul de poze ai de asemenea integrate feed-urile Windows Live și Facebook de poze ale contactelor tale (precum și albumele tale), prin care poți naviga ca și cum le-ai avea salvate local. Foarte interesant Hub-ul de jocuri, anume XBOX Live – poți descărca jocuri gratuite, poți cumpăra jocuri cool (opțiunea încă nu este valabilă pentru România). Nu mi-a plăcut că nu mai aveam implicit Solitaire – da, în momente intime te ajută.

Interfața este inspirată de aplicația Zune – de fapt hub-ul de muzică se și integrează cu Zune Store. Iar aplicația Zune de pe PC continuă natural experiența Windows Phone 7 (ai tot hub-uri) interactive prezente). Camera este de 5MP și filmează HD – paranteză: mă distrează când cineva pune o cameră de 5MP ce filmează HD pe un telefon, pentru că la lentila aia mică nu ai la ce naiba să folosești HD-ul și rezoluția mare.

O surpriză foarte plăcută a fost noul browser Internet Explorer, care se mișcă magnific. Randarea are loc foarte rapid, zoom in și zoom out se fac natural, tab-urile se închid foarte rapid odată ce ai terminat treaba cu ele. O altă surpriză foarte plăcută a fost noua aplicație de Twitter pentru Windows Phone 7. Aplicația „consumă” facilitățile Windows Phone 7 din plin, și se mișcă foarte natural. Este foarte ușor să postezi un tweet, să răspunzi la tweet-uri, să îți vezi mesajele. Se integrează natural cu twitpic și cu alte instrumente Twitter.

Dar mă opresc aici cu facilitățile. Ce se remarcă în primul și în primul rând la LG Optimus 7 este viteza interfeței. Nu există lag-uri, nu există întreruperi, nu există crash-uri. Din aplicații de iese cu butonul Back sau cu butonul Windows, și aplicația nu mai „deranjează” (gen să rămână agățată să trebuiască să o „omori”) și nu mai consumă memorie. Totul se mișcă extrem de natural. Începând de la navigarea între hub-uri, reîmprospătarea conținutului pe hub-uri, slide-ul între ecrane și în aplicații la browsing-ul pe net, tweet-ing-ul, integrarea cu Facebook. Este un telefon foarte rapid, utilizarea sa este foarte naturală. Îți dai seama cât este de bun când te întorci la telefonul tău de zi cu zi. De asemenea, ca un om ce a folosit intens Android-ul pe telefoane, pot spune că este mult mai rapid și mult mai natural decât Android, ultima versiune. Mult mai rapid și mai natural decât Samsung Galaxy S.

Două lucruri nu mi-au plăcut la acest telefon. În primul rând design-ul. În afară de capacul metalic de la baterie, telefonul este o cărămiduță neagră cam lipsită de estetică. Butonul de Windows este un buton de plastic pe care s-a lipit un abțibild chinezesc strălucitor – consider că la cât de așteptate erau telefoanele Windows Phone 7, LG puteau face un efort să echipeze acest telefon cu un design mai futurist, mai inovator. Practic au făcut un design superb pentru acest telefon cu Windows Phone 6.5, și aici au creat o cărămidă. Al doilea lucru ce nu mi-a plăcut la acest telefon a fost faptul că uneori în mijlocul convorbirii intra cumva lumină în senzor, se activa ecranul și implicit fața mea apăsa diverse butoane. Cum ar fi cel de hold. Și nu este neapărat amuzant să îți pui partenerul pe hold fără explicații. Este drept, uneori țin și eu telefonul ca cocalarii, deci probabil nici eu nu îl folosesc cum trebuie.

Bottom line, telefonul este foarte rapid, și își merită toți banii. În curând îl vom vedea în ofertă la Vodafone.

Technorati tags: Windows 7, review

La moartea unui mare om…

Pe la începutul romanului „Douăsprezece scaune” scris de Ilf și Petrov – doi scriitori ruși ce nu neapărat iubeau libertatea așa că scriau cărți umoristice ce atacau direct viața sub noul regim comunist de la începutul anilor 1920 – există o scenă extrem de haioasă în care meșterul dricar Bezenciuk îi explică eroului principal câteva moduri în care se vorbește despre oamenii care au murit în funcție de statutul lor social. Nu mai țin minte detaliile, era ceva gen dacă erai mare șef la partid te săvârșeai, dacă erai altceva ți s-au sfârșit zilele, dacă erai sărac pur și simplu se spunea că ai crăpat etc. Bezenciuk încheia superb: despre el se va spune pur și simplu că „a crăpat”.

Mă uitam acum la cât tam tam de prost gust se face legat de moartea lui Adrian Păunescu. Pline sunt televiziunile de doliul național, toți oamenii publici se înghesuie să își declare regretul imens creat de pierderea marelui poet (scuzați-mi limbajul de lemn). Brusc se vorbește despre Păunescu ca despre un dizident comunist, un rebel care l-a înfuriat pe Ceaușescu, un promotor al luptei anticomuniste, căruia sănătatea i-a fost mâncată de comunism, un militant care umplea stadioanele etc.

Nici celebrul spălător de cadavre Tatulici nu se putea descurca mai bine cum au făcut-o televiziunile astăzi.

Îmi vine greu să înțeleg de ce este atât de greu să punem toate cărțile pe masă. Într-un mod obiectiv. Cine are de câștigat din „spălarea” trecutului lui Adrian Păunescu? Pentru că repet, toți, începând cu Iliescu, Năstase, continuând cu Băsescu și Dinescu au devenit brusc fanii lui Păunescu. Brusc nu mai este omul alergat de revoluționari în 89 pentru a fi pedepsit pentru nesfârșitele lingușeli la adresa lui Ceaușescu. Brusc nu mai este omul care spunea la un show de maximă audiență „tu stai pe strada zdamătii”. El este acum marele poet național, cea mai mare valoare contemporană de după Nichita Stănescu. Care ce mai, l-a supărat pe Ceaușescu! (între noi fie vorba, cine îl supăra pe Ceaușescu nu că nu mai apărea în viața publică, ci cam dispărea; cu totul).

La modul real, Adrian Păunescu rămâne în memoria mea ca un răsfățat al regimului comunist, regim pe care l-a regretat (credeați că a intrat în Partidul Muncitoresc din România din greșeală?). A promovat mulți artiști tineri, care fără el rămâneau probabil complet necunoscuți, dar în același timp a umplut de mizerie o serie de oameni care nu meritau acel tratament; mai mult, a făcut acest lucru fără să i se întâmple nimic dpdv legal. Oricum, a murit liniștit: televiziunile și presa s-au făcut remarcate prin nivelul de prostie interminabilă prezentă în relatări, iar moartea sa a dat ocazia unor citate memorabile.

• Mircea Dinescu: "Înainte să intre în spital mi-a telefonat şi mi-a spus: Mircea, îţi dau un telefon să îţi spun că îmi e dor de cel ce erai odinioară. Am fost tulburat. Mi.am dat seama că prin fraza aceea îi era lui dor de ceea ce a fost odinioară" (citiți de trei ori pentru a urmări firul logic, căci eu tot nu l-am prins)
• Adrian Năstase: „Am pierdut un prieten şi un coleg nepreţuit. Un om de o valoare greu de restrâns în cuvinte. Un monument, un poet de geniu, un simbol al dragostei de neam” – de câte ori a trecut prietenul și colegul Năstase pe la spital să-l viziteze? Exact.
• Cătălin Tolontan: „În off, ministrul a protestat, indignată şi neatins superioară. Se clătina logic, fără să-şi dea seama. La care Păunescu a rostit o replică pe care publicul n-a prins-o live şi pe care o redau în toată sentenţiozitatea ei brutală. “Doamnă, a spus el, aplecîndu-se către Monica Ridzi cu jumătate de corp, era suficient!, doamnă, ca să vă certaţi cu mine, trebuie să existaţi!”
• Fănuș Neagu: „Blestemat să iubească mereu o ţară în care nebunii clocotesc de ură, Adrian Păunescu şi-a hrănit zorile numai cu amurguri”
• Ion Iliescu: „Cenaclul nu era doar o manisfestare tinerească  urmărită cu atenţie de tineri, dar exprima şi poziţii active faţă de problemele vieţii, ale societăţii”

La moartea unui om, nu știm să ne ținem gura. Să zicem un simplu „Dumnezeu să-l ierte”. Să scriem un articol obiectiv. Probabil că la SNSPA ar trebui învățați mai mult despre Grigore Ureche, și despre cum a scris despre eroul (devenit de curând și Sfânt) Ștefan Vodă:

„Fost-au acestu Stefan voda om nu mare la statu, manios si de grabu varsatoriu de sange nevinovat; de multe ori la ospete omoria fara judetu. Amintrilea era om intreg la fire, nelenesu, si lucrul sau il stiia a-l acoperi si unde nu gandiiai, acolo il aflai”

Maturitatea online-ului din Romania

Îi spuneam aici lui Costin că în piața online din România sunt orgolii mult prea mari pentru cât de mică este. Comparativ, piața de IT este de 30, 40 de ori mai mare. Și nu văd orgoliile și copilăriile din ea. Ultima „campanie” de promovare a cântecului formației Vama vine să întărească părerea mea (și din păcate nu doar a mea, ci a unor oameni cu bani serioși în spate) despre această piață. Și despre companiile/oamenii care joacă în ea. Este unul dintre motivele pentru care nu prea mai calc la Web Club, o serie de evenimente extrem de importantă pentru piața online din România.

Piața nu s-a schimbat în ultimii doi ani. Implicit, nici veniturile nu au crescut spectaculos. Tough luck. Televiziunea nu a fost îngropată de online, nici radio-ul, și dacă stau să mă uit bine nici printul. Printul s-a cernut, au rămas câțiva jucători. Dar să revenim la piața de online. Ce vor jucătorii de online? Bani. Nu, nu este nicio rușine, nimeni nu lucrează pe mocangeală. Banii de unde vin? Păi din contracte de publicitate online, proiecte speciale, evenimente online, investiții. De la cine vin banii? De la oamenii cu bani. Cine mai are bani în piață? Hmmm, la cum se anunță 2011, puțini din piața internă. Ok, deci așteptăm investitorii străini, da? Da, bineînțeles!

Ei, și aici se rupe filmul. Ești investitor străin, vrei să faci business în România. La cine vii? La cei cu care ai colaborat, la colegi din corporații, la oameni de încredere, la prieteni etc rugându-i să-ți identifice și ție cu cine să vorbești de proiecte speciale, de investiții pentru piața din România. Și tu ca prieten/colaborator vorbești cu încredere maximă de eroii pieței de online. Și omului îi place pitch-ul tău, îi place și de oamenii cu care se vede. După care logic caută după ei pe net – uneltele gen Bing și Microsoft Translator își fac treaba bine de tot. Și ce găsește? Orgolii, imaturitate, neseriozitate, campanii-glumă făcute „între prieteni” cu false acuze de „șpagă” urmate de „hai măi băieți ne-ați crezut?”, acuze, para-acuze etc.

Și ia ghiciți ce va face investitorul? Își va plasa banii unde trebuie. Continuați băieți tot așa, hai să mai facem unul-două bancuri cu șpăgi, poate-poate mai vine vreun investitor ceva.

Microsoft Sidewinder X8 mouse

Noua mea jucărie de la birou este un Sidewinder X8, mouse dedicat jocurilor. La fel ca și Sidewinder X6, mouse-ul are trei butoane care reglează rezoluția și viteza de deplasare a cursorului pe ecran (excelent feature în cazul unor shootere). Spre diferență de X6 însă, nu are greutăți suplimentare ce pot fi atașate, și este wireless. Dar ce mi s-a părut foarte cool este inovația adusă procesului de reîncărcare a bateriei. Astfel, mouse-ul are și un fir, care se poate atașa și detașa magnetic de mouse, fir care are rol de a încărca bateria mouse-ului. În momentul când atașezi firul la magnetul de sub mouse, îl poți folosi ca pe un mouse cu fir. Dar ÎL POȚI FOLOSI. La restul mouse-ilor wireless, sau încarci mouse-ul într-un cradle, sau schimbi bateria. Aici atașezi un fir și îl folosești ca și până acum.

Mouse-ul de asemenea mai are o cutiuță, atașată și ea la firul de încărcare, în care se găsesc suprafețe care să schimbe aderența mouse-ului. Eu nu am schimbat până acum suprafețele implicite, mă descurc excelent cu ele. De asemenea, tot ca și la X6, mouse-ul are un mini-ecran pe care este afișată rezoluția și starea bateriei. De asemenea butoanele sale pot fi programate în cadrul jocurilor, sau în cadrul interfeței Windows. Prețul de vânzare este de approx 340 lei.

Technorati tags: review

Sa mai citim ceva–top carti de business recomandate de Tudor

Am vrut să scriu postul ăsta acum mult timp, dar bineînțeles că lipsa de timp cuplată cu abundența de lene a condus la o mică amânare de câteva luni. Nu mă luați ca model în această privință deci. Spuneam aici că inițiativa Lecturi Urbane este una foarte bună, dar că trebuie să evolueze, în sensul în care nu este destul doar să citești ci trebuie să și înțelegi ceea ce citești, eventual să și înveți ceva din ce ai citit (surpriză, se pot învăța lucruri cool chiar și din cărți romantice, din romane polițiste etc – minte deschisă să ai).

Astăzi vă recomand câteva cărți de business care mi-au marcat cariera, performanțele și stilul de viață. Ele sunt pentru mine ZĂ books.

Presenting to Win – Jerry Weissman. L-am cunoscut pe Jerry la șase luni după ce m-am angajat la Microsoft, în cadrul primului meu training de presentation skills și pitching. Jerry Weissman este cel care i-a format pe executivi de la Microsoft, Cisco, Yahoo!, Intel etc și care i-a învățat cum să construiască un pitch, cum să construiască o prezentare, cum să identifice un Unique Selling Proposition, cum să livreze o prezentare, cum să interacționeze cu sala, și cum să se asigure că la sfârșit audiența a rămas cu mesajele care trebuiau livrate și că va face ceea ce prezentatorul a dorit să facă. În prezentările mele am folosit la greu tehnicile descrise în această carte. Pot spune că este cartea care m-a format ca prezentator și ale cărei concepte de bun simț au stat la baza miturilor pe care le-am descris aici. Este cartea de căpătâi pentru oricine are prezentări sau pitch-uri de livrat, mai ales în zona de business.

Little Red Book of Selling – Jeffrey Gittomer. Jeffrey este un guru al vânzărilor, și care a învățat foarte bine câteva principii solide de vânzare. Pe care le descrie în această carte. Cartea este foarte ușor de citit, și este genul de carte care te face să-ți tragi o palmă peste ceafă zicându-ți „deci de-aia n-am reușit să…”. Cele 12,5 principii descrise în carte sunt principii de bun simț, dar foarte bine structurate, cu call-to-action foarte clare. Această carte merită citită din nou și din nou, pentru a pune în practică toate cele 12,5 principii (de ce 0,5? citiți cartea pentru a vedea de ce). Gittomer este cel care a descris cel mai bine conceptul „value first”, concept de bază în pregătirea mea de business. Niciodată nu mă duc în vreo discuție la un client sau la un partener fără a mă asigura că am cu ce să-l ajut, am cu ce să fac diferența, am cu ce să îi arăt în primul rând valoare și nu produse, nu funcționalități, nu gargară de marketing. Ci valoare. Este foarte ușor de învățat acest lucru, dar foarte greu de aplicat. Pentru că înseamnă mult timp și multă muncă. Dar și satisfacția este pe măsură. Un „must-read” pentru fiecare om de marketing și vânzări din România.

Moving Mountains – Reinhold Messner. O carte destul de greu de găsit, greu de citit dar extrem de valoroasă. Reinhold Messner este un alpinist care a urcat toți cei 14 munți de peste 8000m din lume fără a avea rezerve de oxigen. Deci este genul de om care POATE. În această carte structurează câteva principii de leadership și de viață. Cum să îți setezi obiective, cum să le atingi, cum să accepți eșecurile, tragediile etc. Dar nu din perspectiva unui om de business, ci din perspectiva unui alpinist care se confruntă cu moartea în fiecare expediție. Și dacă Messner a aplicat aceste principii, poate că are sens să îți pui câteva întrebări existențiale serioase. Repet, cartea nu este ușor de citit, dar este extrem de valoroasă.

Dealing With People You Can’t Stand – How To Bring Out the Best in People at Their Worst – Dr Rick Brinkman & Dr Rick Kirschner. Când am venit în Microsoft din Politehnică, am venit cu o problemă de atitudine. Aveam impresia că știu totul, aveam impresia că mă pricep la tehnologia Microsoft mai bine decât mulți dintre colegii mei mult mai experimentați. Mi-a luat mult timp și mi-am luat multe șuturi până am învățat cum să lucrez cu colegi, cu parteneri, cu clienți. Și am fost și eu un overshooter, cum am mai spus. Dar am învățat din greșeli. Această carte m-a ajutat foarte mult să înțeleg cum să lucrez cu diversele tipuri de persoane. Cartea este scrisă de doi psihologi americani, care au identificat top 10 comportamente nedorite la oameni, și modul cum să interacționezi cu fiecare din aceste comportamente (cu exemple extrem de „spumoase”). De asemenea această carte te ajută să îți identifici comportamentele TALE nedorite (căci mult prea mulți dintre noi credem că suntem perfecți). O carte care ar trebui citită de fiecare onliner de la noi – veți înțelege de ce.

Now, Discover Your Strenghts – How To Develop Your Talents and Those of the People You Manage – Marcus Buckingham & Donald O. Clifton. Această carte în primul rând te învață că nu poți fi bun la toate. În al doilea rând te ajută să descoperi la ce ești bun, și te ajută să îți dezvolți talentele și să identifici talente. Așa am descoperit eu că sunt în primul rând competitiv (adică sunt foarte bătăios). Apoi te învață cum să îți pui talentele la bătaie pentru a performa. O carte bine scrisă de doi cercetători de la institutul Gallup care au și dezvoltat Strenghtsfinder. O carte mai nouă este Strenghtsfinder 2.0, o am în bibliotecă dar spre rușinea mea nu am apucat să o citesc.

Made to Stick – Why Some Ideas Survive and Others Die – Chip Heath & Dan Heath. O carte de marketing care ia în calcul o serie de exemple de inițiative care au prins pentru că la bază au avut idei nu neapărat creative, dar de bun simț care au rămas întipărite în mintea clienților. Această carte este foarte ușor de parcurs, uneori poate chiar prea ușor de parcurs, dar care îți explică pas cu pas modul în care o idee se dezvoltă, cum trebuie ea simplificată și redusă la „nucleul” ei, cum să o faci să fie „neașteptată”, concretă, credibilă, să genereze emoții și cum creezi povești. Frații Heath au în spate ani de cercetare la Stanford și Harvard care i-au format și i-au ajutat să analizeze foarte bine inițiative și campanii, și pe baza lor să dezvolte acest „ghid” de idei.

My Years With General Motors – Alfred P. Sloan, JR. Este cartea de căpătâi pentru mulți dintre liderii actuali de business. Bill Gates spunea că aceasta este probabil cea mai bună carte de business. Alfred P. Sloan s-a aflat la cârma General Motors timp de 40 de ani. Timp în care a trecut prin două războaie și printr-o criză economică majoră. Dacă Drucker a creat disciplina de management, Sloan este cel care a creat profesia de manager. Cartea este scrisă ca o autobiografie, dar cu foarte multe detalii de business, de decizii, de inițiative, cu multe multe cifre care demonstrează principiile susținute de Sloan. Ce este interesant aici este că Sloan nu enunță niciun principiu, acestea trebuie „descoperite” de cititori. Pentru că așa cum spune Sloan, el nu a scris această carte pentru cretini pentru a le arăta ce nu văd. Mulți au citit această carte, marea majoritate a managerilor de la noi probabil vor declara că au citit-o, dar mă întreb sincer câți dintre ei au învățat ceva din ea. Sau câți dintre managerii din lumea întreagă care au citit-o au învățat ceva din ea. Nu de alta, dar criza a lovit și puțini manageri se remarcă.

Outliers – Malcolm Gladwell. Un fost reporter la Washington Post demonstrează că la baza succesului multor talente din această lume a stat contextul în care aceștia s-au aflat și mediul în care s-au dezvoltat. Cunoașteți cu toții poveștile gen „copil sărac, vai mama lui, reușește să devină cel mai tare XYZ din lume”. Gladwell analizează multe cazuri și demonstrează că cel mai tare influent într-un succes este contextul, și că deseori acesta este ignorat. Se dau foarte multe exemple, inclusiv de eșecuri, care te ajută într-un final să înțelegi cum poți să devii un om de succes, cum poți să eviți eșecurile nu doar privind atingerea obiectivelor dar și gestionându-ți contextul. Un foarte bun exemplu este cel în care un profesor american creează o clasă specială de copii super-inteligenți și este șocat să vadă cum niciunul din aceștia nu devine un super-manager sau super-talent. Citind această carte veți înțelege multe din eșecurile voastre trecute, veți înțelege multe din succesele voastre trecute. Da, trebuie să învățați și din succese, să învățați efectul produs de un anumit context, altfel există un MARE RISC să deveniți overshooteri.

The Speed of Trust – Stephen M.R. Covey. O carte foarte importantă pentru managerii și liderii de echipe virtuale care lucrează în organizații mari (inclusiv corporații, organizații guvernamentale, de stat etc). Covey a preluat de la tatăl său conducerea unei companii de training aflată cu un picior în groapă și a transformat-o într-o organizație dinamică, extrem de profitabilă și puternică aplicând principii de construire a încrederii organizaționale. Cartea descrie modul cum într-o organizație trebuie creată o cultură de încredere reciprocă, cu mecanisme precise și cu procese transparente pentru a elimina cât mai mult din birocrația internă. Ok, veți spune că multe corporații au deja în cultura lor o birocrație internă complexă; dar contează mult ca la nivel local pe lângă această birocrație să nu se creeze procese noi complexe care în final duc la pierdere de timp, de bani, de resurse. De exemplu, un document care trebuie aprobat (chiar și digital) de patru-cinci persoane poate genera întârzieri de zile, săptămâni care duc la pierderi de contracte, bani, încredere. Pe scurt, o carte importantă pentru orice manager de business din România care dorește să-și eficientizeze procesele interne.

Ceva foarte important: vă recomand să citiți aceste cărți în limba engleză, și nu traduse. Traducerile sunt din păcate de slabă calitate și deseori elimină multe din expresiile din jargonul de business des întâlnit, expresii care sunt sarea și piperul acestor cărți și care ilustrează foarte bine idei sau concepte. Pierzând aceste expresii se pot pierde de către cititor chiar ideile și conceptele pe care acesta dorea să le prindă.

Technorati tags: Business si viata, marketing, bani, blogging

Un an de la lansarea Windows 7

Și a trecut un an de la lansarea Windows 7! Să ne reamintim concertul din Noiembrie de la Sala Palatului cu Gorillaz Sound System, Underworld și Dubfire, lansările de la Cluj, Timișoara, Iași, Chișinău. A trecut un an, un an deosebit de greu pentru piața de IT din România. Spuneam aici că piața de PC-uri în 2010 va avea o evoluție dificilă, din păcate prognozele mele s-au adeverit (deși mă rugam să nu se întâmple acest lucru). Piața software și ea s-a mișcat destul de greu, „ajutată” și de măsurile economice.

În lume piața de PC-uri s-a mișcat mult mai bine pe fondul unui început de revenire a economiilor mondiale, estimarea pentru 2010 este o creștere de aproape 18% conform Gartner. Deci contextul economic mondial a avut o evoluție mult mai bună decât cel din România.

Și totuși… Ce a însemnat Windows 7 pentru Microsoft? Am să încep cu rezultatele Microsoft în lumea întreagă.

• Windows 7 s-a vândut în peste 100 de milioane de exemplare în timpul sărbătorilor de anul trecut.
• Până acum au fost vândute peste 240 de milioane de licențe de Windows 7.
• Windows 7 a ajuns la o adopție de 17.1% în mai puțin de un an (conform Net Apps).
• Windows 7 are un coeficient de satisfacție de 94%.
• 89% din organizațiile enterprise migrează către Windows 7 în doi ani, 64% din ele sunt în curs de finalizare.
• 73.8% din utilizatorii Windows folosesc o temă particularizată sau descărcată. În afară de tema implicită, cele mai populare teme sunt:
• Peisaje
• Teme locale
• Arhitectură
• Terabiți de date sincronizate între PC-uri și cloud: +500.

Și să vedem și niște date pentru România:

• Peste 240.000 de licențe de Windows 7 au fost vândute de la lansare.
• Windows 7 a ajuns la o adopție de aproape 21% conform StatCounter.
• Campania „Fii Deștept”, inițiativă prin care Microsoft împreună cu partenerii de retail, cu producătorii de calculatoare și cu distribuitorii au promovat oferte speciale de calculatoare cu Windows 7 preinstalat destinate pieței din România a dus la creșterea cu peste 30 de puncte a Windows original preinstalat pe calculatoare noi în zona marilor retaileri.

În plus, tocmai am lansat Windows 7 Family Pack pentru România. Windows 7 Family Pack este o ofertă limitată care grupează trei licențe Windows 7 Home Premium Upgrade într-un singur pachet. Upgrade-ul se poate face pe trei calculatoare pe care rulează orice versiune de Windows XP sau Windows Vista. Primul retailer care comercializează acest pachet este Carrefour, la prețul de 699 lei, alături de alte calculatoare cu Windows original.

Deci, se poate.

Technorati tags: marketing, blogging, Windows 7

Initiative sociale

Cred că sunt prost… înțeles. Lumea crede că am ceva cu inițiativa „scurt pentru o cauză”. Nu am nimic, doar că nu pot să o înțeleg. Mă depășește. Ce mă depășește nu este neapărat gestul de a te rade în cap pentru a primi niște bani pe care să îi dai – vorba unei participante la inițiativă: sunt bani pe care îi dai pentru o anumită cauză, no matter what – ci ce mă depășește complet este faptul că crezi că dacă te-ai ras pentru niște bani ai făcut un lucru deosebit pe care trebuie să îl facă și alții!

Roxana a fost prima. Gestul său mi s-a părut interesant, unic, și ce este cel mai important, chiar deosebit. Pentru că a fost prima. Ok, și-a tuns părul frumos pentru a primi niște bani pe care să îi doneze. O face să se simtă mai bine? Excelent, este mai mulțumită cu ea însăși, a ajutat pe cineva cu acei bani. Problema de aici începe. În momentul în care alte bloggerițe, destul de influente în blogosferă au ales să facă același lucru și să se expună. Creând „un trend”. Unul nefolositor, nescalabil, inpracticabil. Să mă explic: dl G a ales să dea bani și altor bloggerițe pt a se rade în cap „pt o cauză”. Și a început „vânătoarea” de fete prin online, îndemnându-se una pe alta să se radă în cap. Îmi spunea cineva că a primit nu mai puțin de zece invitații să se radă în cap! ZECE!!!

Frate, să mor eu dacă înțeleg. Te razi în cap, primești 2000 EUR, îi donezi undeva. Nici nu are sens să scriu ce nu înțeleg pentru că nu înțeleg nimic. Nu înțeleg inițiativa, scalabilitatea ei, viitorul ei, utilitatea ei, mesajul ei… Mesajul nu poate fi „rade-te în cap și primești 2000 EUR” pentru simplul motiv că d-lui G i se termină și lui banii. Mesajul nu poate fi „rade-te în cap pt o cauză nobilă” că nu există o cauză nobilă, fiecare a donat banii unde a vrut. Deci mesajul care este? Care este viitorul inițiativei, mai apare mâine un domn G, un domn H? Utilitatea inițiativei care este, câți se mai pot ralia la această inițiativă?

Cel mai decent în toată tevatura asta a fost dl G care a rămas anonim și tăcut. Este OK cu ce a făcut, a donat niște bani, și probabil a câștigat niște bani (răbdare, urmează un banc răutăcios mai jos). Nu înțeleg însă afișarea și expunerea participantelor. Ok, te-ai ras în cap, ai donat banii, dar de ce te expui și faci tam-tam? Ce mesaj dai celor pe care îi influențezi? A, nu există mesaj? Atunci de vă supărați că nu înțeleg care e faza cu rasul în cap?

Am pus mai demult pe twitter această întrebare. Nu am primit niciun răspuns concret, am primit un link către acest articol al Oanei. Ok, am o explicație poate mai bună pentru gest, dar nu pentru inițiativă. Adică îmi pare rău, nu văd valoarea ei.

Ce mă intrigă cel mai tare știți ce este? Că fiecare din participantele la inițiativă sunt parte a altor inițiative care au enorm mai mult sens. Lecturi Urbane, Creezi și donezi, ș.a. Inițiative în care s-au remarcat, inițiative în care mai sunt multe de făcut. Nu înțeleg risipa de energie (și păr) din această inițiativă. Și cam atât.

Banc răutăcios

După-amiază de septembrie. Ultima fată alege să se radă în cap, după ce discutase cu dl G. Dl G dă 2000 EUR pe care fata îi donează pentru o cauză nobilă. Fata este fericită, împăcată, scrie pe blog, se alătură comunității de fete din „scurt pentru o cauză”.

Ne întoarcem cu câteva luni în urmă. După-amiază de iulie. SOV stă la o cafea în Dorobanți cu dl G.

SOV: fir-ar să fie de bloggeri nenorociți, toți abia așteaptă să fiu arestat, condamnat, mă vorbesc de rău, se leagă de greșelile pe care le fac ăștia de la Realitatea, nu știu ce să mai fac cu ei.

dl G: punem pariu pe 100.000 EUR că ți le rad în cap pe top fete din blogosferă, și nu numai că vor fi fericite, dar vor și scrie despre asta și mai mult, se vor îndemna una pe alta să se radă în cap?

SOV: pleacă mă de-aici cu șto-uri de astea!

dl G: bă, punem pariu?

SOV: da măi, punem pariu!

The rest is history…

Overshooting

Am fost aseară la PR Award, eveniment la care s-au decernat premii pentru campanii de PR pe diverse categorii. Nu am să comentez calitatea premianților (printre care ne-am numărat și noi :)), sau a evenimentului, vreau însă să mă leg de una dintre primele categorii premiate: Junior PR. La această categorie au fost premiate inițiative de comunicare ale tinerilor sub 25 de ani. Toate discursurile au elogiat calitatea lucrărilor tinerilor, „viitorul nostru este în mâinile lor”, sute de laude, cuvinte mari etc.

Toate aceste laude sunt foarte periculoase. Știu pentru că am trecut prin așa ceva și știu care este efectul. Toate aceste laude trebuie însoțite de conștientizarea faptului că acești tineri mai au enorm de învățat, enorm de multă experiență de acumulat, ENORM DE MUNCĂ! Se vorbea acolo de SF-uri gen „când veți deveni antreprenori”, „veți gestiona bugete de…”, în loc să li se spună felicitări pentru realizarea extraordinară și că este un prim pas deosebit de important în cariera pe care TREBUIE SĂ ȘI-O CONSTRUIASCĂ.

Riscul este de overshooting. Am să explic conceptul prin două exemple:

• în aviație, într-o luptă avion vs avion, avionul din spate încearcă să se apropie de avionul din față pentru a-l putea lua la mitralieră, rachetă etc. Mult prea încrezător, accelerează, mai ales într-un viraj în care oponentul încearcă să scape. Dacă oponentul este bun, va sesiza oportunitatea și va frâna brusc; cel din spate, dacă este ne-experimentat, va trece în goană pe lângă oponent, care îl va prinde chiar el în mitraliere, rachete etc. Deoarece cel din spate a overshot.
• în motociclism, când sari de pe un dâmb pe alt dâmb, dacă accelerezi prea tare, vei cam ateriza în bot, pentru că ai overshot și ai depășit cu mult zona de aterizare în siguranță.

Overshooting-ul este ceva ce văd la multe tinere talente. Vin din băncile facultății, performează în primul an de lucru, primesc zeci, sute de laude și pe moment simt că lumea este a lor. Nu au experiență și cred că tot succesul li se datorează capabilităților lor mult superioare peste cele a colegilor sau a competitorilor. Și vor crede că pot face muncă de management, își pot asuma roluri de conducere sau și mai rău, responsabilități adiționale pentru simplul motiv că au performat deja și au arătat ce au de arătat.

Și atunci fac overshooting. Devin depășiți de situație și scapă lucrurile de sub control. Și încep să greșească masiv. Aici lipsa de experiență își spune cuvântul. Spre diferență de aviație sau motociclism, își dau seama mult prea târziu că au făcut overshooting, dar la fel ca în aviație sau motociclism, își dau seama abia când se duc în cap. Este principalul motiv pentru care tinerele talente eșuează lamentabil în multe inițiative. Lipsa unui mentor sau a unui manager bun în acest caz, care să îi explice detaliat overshooter-ului ce s-a întâmplat poate duce chiar la omorârea din fașă a unei cariere promițătoare. Nu pentru că ar fi dat afară de la job, ci pentru simplul motiv că frustrarea pe care o prinde este foarte mare, căderea este de undeva „de sus” iar revenirea nu este deloc ușoară. Deseori acestor tineri li se pare că dintr-o dată toți le sunt împotrivă, management-ul este de rahat, colegii de rahat, clienții imbecili, partenerii proști etc.

Cum spuneam, am întâlnit destui overshooteri. Ce este comun la toți este că în momentul în care le explici că se apropie de clipa în care vor da cu capul de pământ, mândria/orgoliul lor este atât de mare încât nu vor auzi nimic sau se vor încăpățâna și mai tare. Trebuie să știi cum îi iei și cum le explici: calm, cu exemple, fără insistență, cu multă multă răbdare. Unii te vor asculta. Majoritatea însă se vor înfige cu sete în pământ ca apoi să încerce să se ridice.

Eu fac parte din ultima categorie. Am învățat foarte repede din overshooting-ul meu, m-am ridicat rapid și am re-performat. Dar de această dată am învățat să mă analizez extrem de atent. Și de asemenea să identific rapid overshooterii. Chiar acum încerc să salvez vreo doi. Unul din cei doi însă cred că va face un crash landing cât de curând.

Iubeste-ti aproapele

…sau scuipă-l. La partea a doua noi românii ne pricepem, mai precis la a scuipa pe ceva/cineva când nimeni nu ne vede. Pentru că suntem șoareci fără pic de curaj, fără pic de oo. Atât în viața reală, cât și (mai ales) pe internet. Ne lipsește respectul și simțul responsabilității. Și rezistăm civilizării, în loc să vrem să devenim mai buni, ne complacem în mocirla noastră din care nu lăsăm pe nimeni să iasă. Ne lamentăm (o canadiancă îmi spunea că nu a văzut atâta bickering la români ca la alt neam), dar în același timp violăm și ucidem capra vecinului, cum spuneam aici.

Cei care vor să schimbe ceva se dau repede bătuți, sau rămân la nivelul declarațiilor, căci „nimic nu se poate face”, „totul este de rahat aici”. Și totuși… Să luăm câteva exemple de lipsă de oo.

• sunt înjurat pe blog de unul-doi interesanți sub protecția anonimatului. De ce nu aveți curajul să vă dați un link, ceva prin care lumea să vă cunoască? E chiar atât de plăcut să fii șoricel și de sub protecția anonimatului să chițăi la mine?
• eram în Constanța cu X6-le. Îl parchez LEGAL, într-un loc din centru marcat CLAR cu semnul de parcare (nu suport să parchez undeva unde știu că deranjez pe cineva, sau că este ilegal; prefer să merg până la 1km în jur doar să știu că am parcat legal). Sorb o narghilea, mă întorc la mașină, și ce găsesc pe bara din spate? O enormă flegmă. Se vedea că cineva muncise din răsputeri la ea. Mă întreb pe cine am deranjat cu parcarea și de ce. Nu îi plăcea mașina, ce reprezintă ea, faptul că l-a deranjat estetic? De ce nu m-a așteptat la mașină pentru a deschide o discuție? Eram cu încă doi prieteni, și sunt sigur că puteam purta o discuție civilizată… Dar nu, a preferat șoarecul să stea, să muncească la o flegmă și să o depoziteze pe bara spate.
• parchez azi pentru 1 minut mașina mea în fața unei farmacii. Perfect legal, în loc marcat cu parcare. Ce găsesc pe ușa din spate? Ați ghicit, o flegmă. Din nou, dacă te-am deranjat cu ceva, de ce nu m-ai așteptat să îmi explici nemulțumirea ta? Fiind mașina în fața farmaciei, bănui că era clar că eram înăuntru pentru a achiziționa medicamente (sau în cazul meu ceaiuri).

Frica de responsabilitate este ceva ce continuă să mă fascineze. Continuă să mă fascineze prostia umană și lipsa reciprocă de respect. Continuă să mă fascineze prostia celor care doresc să facă rău, nedându-și seama cât rău își fac lor. M-ai scuipat, te găsesc și nu e bine. M-ai înjurat pe net, aflu cine ești, și nu e bine. Toți se bazează pe faptul că „îți va fi mult prea greu să faci ceva”. Greșit, de când am prieten avocat îmi dau seama cât de ușor îmi este să fac ceva.

So bring it on, I am full of love…