Tudor Galos's blog

Cum sa sa faca riviu corect

Înainte de a sări pe mine că scriu cu „să să” și riviu în loc de review, mi-a atras atenția chestia asta. Pe scurt în los Etados Unidos, FTC (Federal Trade Commission) se pregătește să sancționeze o firmă de PR ai cărei angajați au postat review-uri pozitive la un produs al clienților lor vândut pe iTunes. Regulile FTC cer bloggerilor ce fac review-uri să divulge orice conexiune între ei și marketerii/producătorii produsului la care fac review, inclusiv plăți, gratuități (gen produs gratuit), beneficii etc. Nu detaliat, este destul să le marcheze cu „post sponsorizat” sau cu hashtag-uri pe Twitter/FB.

Chestia asta mi se pare și bună și rea. Mă rog, la noi încă nu există un organism care să reglementeze astfel de chestii. Dar de ce bună și rea. Bună căci pe de o parte teoretic vei ști mult mai bine care review-uri sunt plătite și care nu. Extrem de proastă pentru că naiba știe cum măsori tu subiectivismul review-ului. Practic ce înseamnă beneficiu? Dacă dai să zicem spre review o mașină unui blogger, o astfel de comisie poate argumenta că blogger-ul a avut o mașină câteva zile, mașină pe care ar fi putut-o închiria, dar pe care el a primit-o gratis câteva zile. Mă rog, cam toți menționăm de la cine primim mașinile, zic eu. Similar cu review-ul la hardware-uri. De exemplu noi am trimis niște mauși spre review, și nu i-am vrut înapoi. Nu pentru că doream să dăm cadou, ci pentru că sincer, logistic era cam nightmare. Oare trebuiau acele posturi să menționeze că maușii au rămas? Deși bloggerii respectivi au insistat să le trimită înapoi.

De asemenea, eu ca angajat Microsoft sunt pus cumva într-o situație conflictuală. Eu am făcut și fac review-uri la produse inclusiv de la Microsoft. Chiar urmează să scriu despre doi mauși cool, SideWinder X8 și Arc Touch. Sunt pasionat de tehnologie și gadget-uri, și scriu despre ce vreau eu. Am propus să scriu și despre un MacBook Pro, dar să zicem că o anumită firmă a considerat că îl voi critica și nu mi l-a dat. Revenind, scriu despre aceste tehnologii menționând clar că sunt angajat al Microsoft. Voi fi arătat cu degetul pe viitor de către o comisie, sau de către „justițiari” ai net-ului?

Technorati tags: review

BMW X6 ActiveHybrid

Când spui hybrid te gândești la mașinile alea amuzante, care nu se aud, nu se simt și care au probleme cu frâna, dacă îmi înțelegeți aluzia fină. Între timp, tehnologia a progresat, și BMW a scos două modele hibride, un X6 și un seria 7. Și le-au făcut joy-full. X6 ActiveHybrid este o jucărie de 485CP cu trei motoare (un V8 și două motoare electrice), cu viteza limitată la 240km/h, cu un consum de 9,9l/ 100km pe hârtie și de 14-15l/100km real (nu am reușit să îl scad sub 14 indiferent cât de „eco” am mers).

Eram foarte curios să mă joc cu această bestie, să înțeleg mai bine avantajele unui hibrid. Pe hârtie lucrurile arată foarte bine, demonstrate cu ecuații: reducere cu 20% a consumului de benzină, reducerea noxelor la zero dacă se folosesc doar motoarele electrice, schimbare lină a vitezelor în cutia automată. Din punct de vedere tehnic la pornire este activat primul motor electric și când ai nevoie de mai multă putere, cel de-al doilea motor electric activează automat motorul cu combustie și apoi serveşte drept generator oferind o sursă permanentă de energie electrică. De asemenea, când ai nevoie să țâșnești, al doilea motor electric îți dă un „boost” de putere.

Iau deci mașina și primul drum l-am făcut la Brașov. Am ieșit din parcare folosind o facilitate interesantă, anume cea a camerelor video din bara din spate plus oglinzi laterale. Am activat facilitatea din prima, văzând cât de frecată era mașina pe toate părțile – kudos jurnaliștilor auto care au mare grijă de mașinile pe care le primesc în review. Foarte utilă de altfel pentru simplul motiv că nu îți dai seama din prima de adevăratele dimensiuni ale mașinii. Până te obișnuiești sistemul de parking cu camere este foarte util. Și că tot vorbim de parking, nu este deloc ușor să parchezi bestia în oraș. Și nici nu poți parca în stil francez (sic!) că bulești senzorii din barele de protecție. Dar revenind la drum – am mers până la Brașov pe DN1, segmentul clasic, am urcat la Poiană, apoi am mers la Pietrele lui Solomon. Foarte fun mașina în oraș, să pleci de la stop doar cu motorul electric să nu înțeleagă lumea de ce nu se aude nimic, ca apoi să se cupleze racheta V8 de 4,4l cu două turbocompresoare cu un sunet de ăla frumos de tot. La drum lung cum spuneam nu am reușit să cobor consumul sub 14l/100km deși am mers cu Cruise Control destul de mult. În oraș nu vreau să zic ce cifră de consum a ieșit. Mai ales când era vorba să „scapi” din intersecțiile din Brașov, trăi-le-ar semafoarele. Tot în oraș este foarte amuzant să intrii pe străduțe înguste, sau când urci spre Pietrele lui Solomon să dai nas în nas cu autobuzul care vine din sens opus. Atunci din nou camerele devin foarte utile. M-am întors pe segmentul DN1A, prin Cheia. Pe acest drum au fost segmente scurte unde am reușit să ating 200km/h. Mai amuzantă decât accelerația a fost frânarea, moment în care am realizat cât de grea este de fapt mașina. Precum și faptul că centrul de greutate era mult mai sus decât credeam. Oricum, și eu și mașina suntem în stare perfectă, deci ne-am descurcat :). Mai trist a fost când m-am uitat la rezervor și am realizat cât am consumat cu accelerațiile pe DN1A.

A doua zi am ales să mă duc cu doi prieteni până la mare. Nu de alta, cu seria 5 fusesem pe Transfăgărășan, cu asta fusesem deja la munte, deci era momentul să mergem la mare. Pe autostradă cruise control-ul a fost foarte util, a mai coborât setea de benzină a bestiei. Păcat că nu era Active Cruise Control, să țină distanța față de mașina din față. De fapt asta era o chestie ce m-a surprins puțin. Softul de pe X6 ActiveHybrid este o versiune mai veche decât cel cu care este echipat noul seria 5. Pe seria 5 softul răspundea mai repede, accesarea Active Cruise Control se făcea de pe volan, nu de pe o altă manetă (pe care deseori o confundam cu semnalizatorul), accelerarea și decelerarea vitezei în Cruise Control tot de pe volan etc. Noroc că aveam totuși Head-Up Display, chiar este un gadget util să vezi cu ce viteză rulezi fără să cobori ochii în dashboard. Revenind la drum, înainte de Murfatlar am cotit-o pe la Poarta Albă. This was real joy ca să zic așa! Drumul fiind foarte denivelat, mașina și-a dovedit adevăratele calități. Cristi care stătea în spate a înjurat puțin, dar nu cred că am văzut o mașină care să se comporte atât de bine pe un drum denivelat, la o viteză deloc neglijabilă. Ce mi s-a părut foarte frumos a fost faptul că nu simțeai cum mașina schimba vitezele automat. Noua cutie automată este atât de lină încât efectiv nu simți schimbarea vitezelor. Am ajuns pe litoral, ne-am plimbat prin Mamaia, pe la Kazeboo (care erau absolut goale, dovadă că turismul în România este o chestie de succes), apoi ne-am dus la Corbu. Am coborât panta de la Corbu, folosind facilitatea de coborâre în pantă, și am dus-o lângă plajă. Acolo un geniu tocmai înfundase o Skoda în nisip, plecând cu accelarație de pe loc. Ca apoi să se înfurie să accelereze la maxim definitivând situația. A ieșit cu împins. Noi am ieșit mult mai ușor, motorul electric asigurând o plecare incredibil de lină de pe loc. Ne-am întors pe autostradă, din nou cu Cruise Control, cu schimbare lină a vitezelor, și cu o lipsă totală de percepție a vitezei. Acesta este de fapt un mic reproș adus mașinii, faptul că te simți la 240km/h ca la 130km/h. Asta dacă am fi atins 240km/h :p.

Concluzii: inovație tehnică germană. Ideea în sine că poți crea o super-mașină cu motoare electrice este o mare realizare. Faptul că pleci de pe loc foarte lin cu un motor electric este o chestie pe care nu o vezi în fiecare zi la o mașină cu atâția cai putere sub capotă. De asemenea, nu percepi existența motorului V8, în interiorul mașinii este multă liniște chiar și când el urlă afară scoțând flăcări pe nări, iar schimbatul vitezelor cum spuneam nu se simte deloc, parcă ai merge cu o mașinuță electrică cu o singură viteză. Totuși mașina bea benzină, pentru că acel motor V8 există și-și face treaba excelent! Când trebuie să depășești, mașina chiar DEPĂȘEȘTE! De aceea chiar nu înțeleg de ce se insistă pe ideea că această mașină ar economisi benzină. Probabil că o face, dar who cares? Nu cumperi o mașină de 480CP cu te duce de la 0km/h la 100km/h în 5,6 secunde ca să te gândești că vei consuma cu 20% mai puțină benzină. De asemenea, este o mașină scumpă, mult mai scumpă decât modelul 5.0i care are performanțe ceva mai ridicate. Și nu dai diferența de bani pentru a obține consum cu 20% mai redus. De fapt cred că aceste mașini au fost gândite mai mult în ideea de showcases, pentru a arăta că se poate, și pentru a ridica imaginea brand-ului. Și chiar este spectaculos să vezi pe ecran cum arată când mașina cuplează motoarele electrice, motorul V8, cum recuperează energie, cum încarcă bateria, cum consumă bateria, cum dă boost la motor etc. Modelele ce vor urma vor fi cu siguranță succese economice, dar nu cred că acest model se va vinde extraordinar. Dar BMW arată că poate crea o super-mașină hibridă.

Technorati tags: blogging, review

Cat mai stam in Romania?

Citeam aici articolul Bogdanei. Cred că cu toții ne regăsim în el – cu toții ne regăsim în industrii care au căzut, în care multe companii ce se jucau cu bugete nelegate de venituri s-au trezit fără resurse, în care marketerii au trebuit să devină creativi și inovativi (dar nu prea au reușit), cu toții avem părinți speriați de perspectiva sărăciei într-o țară a cărei realități mai mult sau mai puțin au construit-o. Cu toții ne rugăm pentru sănătatea noastră căci știm că dacă ajungem pe mâna doctorilor s-ar putea să plecăm cu picioarele înainte. De ce să mai rămânem? Care este drive-ul nostru care ne ține în țară? Nu plecăm fiindcă nu putem, fiindcă ne leagă ceva de țara asta, de pământul acesta, de oamenii din jurul nostru? Văd oameni care înjură țara și care ar face orice să plece (dar rămân) și oameni care se apucă să scrie că articole pseudo-patriotice în care laudă oamenii și patria. Scriam pe twitter de acești pseudo-patrioți că dacă mâine ar găsi ceva ce să facă în afară, ar șterge-o instant. În special „puștimea” 19-23 ani, care își umplu blogurile de spirit patriotic, inițiative fără scop sau formă, și care în general nu aduc soluții.

Cu toții ne-am pus cred întrebarea cât mai stăm? Parcă actualul guvern încearcă să facă orice să ne convingă să ne tirăm cât mai rapid de aici, și nici opoziția nu o duce mai bine (nu am văzut nicio singură propunere legislativă anti-criză de la opoziție). Bogdana are dreptate – nu există o direcție spre care ne îndreptăm. Nu există o viziune. Luăm bani de la FMI cu care să plătim datoriile. Creștem TVA-ul dar nu luăm măsuri care să crească numărul tranzacțiilor generatoare de TVA. Creștem baza de impozitare (care este o măsură anti-criză indiferent cât o înjurați voi talentaților), dar nu concepem un mecanism eficient de colectare rapidă a acestor taxe! Este de o cretinie incredibilă măsura prin care fiecare trebuie să stea la coadă să plătească impozitul către stat. Este și mai incredibilă măsura prin care se aplică amenzi de 5000 RON celor care nu își declară în persoană aceste impozite. Ce va face statul, executări silite? Va rechiziționa case? Cu care ce va face, va plăti pensii la pensionari? Căci piața imobiliară este moartă. O serie de măsuri cretine, pe care orice om de business le intuiește ca fiind lipsite de efecte serioase. În loc ca puterea să se concentreze pe a optimiza procesele de colectare a taxelor și impozitelor, procese critice în echilibrarea uriașului deficit bugetar, o dă pe măsuri tâmpite. Opoziția vine și inițiază moțiuni de cenzură fără a veni cu propuneri legislative concrete. Și totuși se poate, cum s-au raliat talentații când a fost vorba să crească salariile profesorilor? A trecut legea aia ca cuțitul prin brânză. La aplicare a fost o mică problemă totuși…

Și totuși, ca om de business, nu pot să nu văd oportunitățile. Care nu sunt în zona de nișe. Îmi place că unele televiziuni au început să dea reportaje despre români care fac bani în criză, dar din păcate majoritatea cazurilor sunt luate din nișe. Există oportunități uriașe pe zona de business-uri clasice: turism, servicii, IT, Retail, B2B etc. Oportunități nemonetizate. De ce nu sunt monetizate? Atitudinea… În turism am văzut care este problema. Și totuși cunosc destule exemple de hoteluri care sunt pline deoarece au prețuri bune și oferă servicii de calitate. Și au o atitudine extrem de pozitivă față de clienți – discounturi pt clienții fideli, surprize, bonusuri, etc. Restaurante unde serviciul ireproșabil face ca crâșma să fie plină tot timpul. Firme de software care vând proprietate intelectuală. De curând am avut o experiență extrem de pozitivă cu EMAG.RO – am fost la ei la showroom și am plecat de acolo cu ceva electronică deoarece atitudinea vânzătorilor a fost excelentă – mi-au indicat promoția corectă, mi-au dat discount, și-au oferit ajutorul la transport, au arătat că le pasă de mine ca și client. La polul opus, la Media Galaxy a trebuit să trag efectiv de un vânzător, să-l iau de la cafea, pentru a-l trimite să îmi aducă un manual pt un echipament. Totul cu proteste, cu „nu se poate domle” etc.

Piața de servicii de calitate în România este aproape virgină. Cred că cei care găsesc echilibrul corect între preț, angajați de calitate motivați, servicii de calitate sunt cei care vor câștiga extrem de bine. Sunt și cei care vor contribui din plin la bugetul de stat. Sunt cei pe care statul ar trebui să îi răsplătească. Și cu ajutorul cărora să reclădească economia României.

Știți ce ne lipsește din Epoca de Aur? Panourile de onoare. Panourile alea unde se aflau cei care reușeau diverse rezultate în întreprinderile patriei. Dincolo de zâmbetul și lehamitea pe care probabil v-am provocat-o, vă spun că majoritatea multinaționalelor au programe similare panourilor de onoare – programe prin care cei mai capabili din companii sunt scoși în evidență. Noi avem nevoie de „panouri de onoare” ale oamenilor din companii, sau chiar a companiilor care fac un business bun în perioada de criză menținându-și calitatea serviciilor, a angajaților și modul în care își tratează clienții.

Pe moment însă, toate acestea sunt vise. Dacă este să privesc cu pălăria mea de inginer logic, ar trebui să plecăm ASAP de aici. Dacă mă uit cu pălăria de marketer vizionar, cred că merită să risc să rămân.

Banking in stil BRD

Sâmbătă. Aveam nevoie să transfer dintr-un cont de-al meu într-un alt cont de-al meu. Puteam folosi BRD-NET dar transferul se făcea abia luni (așa funcționează super-aplicația BRD; dc faci un transfer în timpul săptămânii, se face în câteva ore sau a doua zi, dc faci transferul după ora 11). Așa că m-am deplasat la BRD-ul de la Mall Băneasa, printre puținele deschise. Unde am avut ocazia următoarelor interacțiuni, ordonate în mod cronologic:

• înmânat buletin către casier, indicarea operațiunii dorite (30 secunde).
• introdus date din buletin în calculator, pentru identificare (10 secunde).
• casier scos formular hârtie A4, pe care a scris de mână contul sursă, contul destinație, datele mele, semnătură, ștampilă etc (3 minute).
• operat aceleași date pe calculator (20 secunde).
• semnat formularul lui pește (2 secunde).

Cam așa se desfășoară fiecare operațiune la BRD. Vreau să aflu cât mai am de plătit dintr-un credit? Îmi dă un listing cu tot graficul creditului, sau o listă cu toate conturile. Ceva care să justifice toate mega-comisioanele băncii.

23 August

Sărbătorim sau comemorăm? Sau facem ce știm noi mai bine – ignorăm? Ce înseamnă pentru fiecare dintre noi 23 August? Pentru noi, optzeciștii, înseamnă zilele faine de vară când eram duși la parade unde cântam ode înalt prea iubitului Conducător. Pentru cei de vârsta a doua înseamnă zilele oribile când compuneau scrisori (adevărate capodopere de lins în partea dorsală – cineva trebuia să pună bazele viitorului SNSPA, nu?) către primul tovarăș al țării și către a sa academiciancă, scrisori care erau apoi evaluate de către cenzura Partidului. Pentru cei de vârsta a treia înseamnă momentul rușinos când România din nou a arătat istoriei partea sa dorsală trădându-și aliații.

Este foarte amuzant cum acum condamnăm momentul 23 August, după ce l-am făcut erou pe mareșalul Antonescu (supărându-i în același timp pe israelieni – acum că înfigem împreună elicoptere în munți, nu m-ar mira să revenim asupra eroismului lui Antonescu și să descoperim că este de fapt un criminal de război). Nu avem niciun fel de coloană vertebrală, ne sucim declarațiile în funcție de context. Și din păcate această lipsă de coloană vertebrală ne caracterizează ca și neam: cu românii în general când agreezi ceva trebuie să semnezi zece contracte plus o garanție avans altfel există mari șanse să se lase cu țeapă.

Știu că voi inflama sentimentul patriotic la mulți dintre voi. Dar să privim puțin istoric. Să începem cu Înalta Poartă la care am sup… ăăă, suzerat câteva sute de ani bune. Domnul Țării Românești era numit de către Poartă, iar un fiu era ținut ostatec acolo ca nu cumva domnul să o ia razna și să țină prada doar pentru el fără a mai plăti un sfanț turcilor. De ce credeți că țările române nu erau făcute pașalâc? Pentru că erau românii mai oacheși decât grecii, sârbii și bulgarii laolaltă? Fiindcă erau româncele mai… hmm? Nu! Pentru simplul motiv că dacă la români le-a lăsat domn român, ăla organiza treburile în așa fel încât el să-și tragă porția, boierii să-și tragă porțiile, și Poarta să-și tragă ce rămâne. Boborul rămânea cu buza umflată. Dar ca să se asigure și otomanii că domnii țărilor române nu vor fi lacomi să lase Poarta fără parte, le luau un fiu „ostatic” – vorba vine, primea educație și tratament împărătesc în Istambul, nu o ducea neapărat rău. Și cu câteva excepții notabile, cam așa s-a desfășurat Evul Mediu pentru țările române.

Mulți spun despre Primul Război Mondial că a fost un război de reîntregire pentru Neamul Românesc, și că întreg boborul s-a raliat inițiativei de a cuceri Ardealul și de a-l alipi României. Celor care mai cred porcăriile astea servite la orele de istorie le recomand cartea Germanofilii de Lucian Boia. Nume grele ale istoriei, politicii și culturii românești au fost împotriva unei alianțe cu Rusia – peste douăzeci de ani s-a văzut că aveau neapărat o orientare greșită. Însă este foarte interesant să descoperiți cum formatori de opinie ai boborului s-au comportat sub ocupația germană, iar apoi sub noul regim liberal. Unii s-au apucat să înjure Regele care trădase nația germană, unii au sesizat momentul și s-au apucat de combinații cu germanii, unii s-au apucat să trâmbițeze în gura mare că ei se opuseseră războiului și că spuseseră că va fi tragic pentru țară etc. Imediat după război, când (logic, duh!) a pornit vânătoarea de vrăjitoare, toți au fost îngerași și patrioți ce s-au opus în secret inamicului. Ia spuneți câți au fost efectiv pedepsiți, și câți au făcut pușcărie. Nu, nu zero, pe vremea aia mai exista ceva onoare, dar în afară de câteva luni de pârnaie nimeni nu a pățit nimic. Trec douăzeci de ani, începe al doilea război mondial împotriva rușilor, și ia ghici cine capătă din nou glas? Ne caftesc rușii, și ia ghici glăscioarele cui tac?

Cel mai cel dintre toți rămâne Mihail Sadoveanu. Germanofil, antantofil, apoi pro-rus – omul a dus-o bine indiferent de regim. Astăzi este erou, scriitor de bază al literaturii române și puștimea îi învață opera la școală.

De ce am amintit aceste fapte ale istoriei românilor? Pentru căci cred că momentul 23 August ne definește. Ăștia suntem, la bine și la rău – nu avem coloană vertebrală, dar ne descurcăm în funcție de contextul din jurul nostru. Este de rău? Cheptul patriotic sau anti-patriotic se va umfla din nou la mulți – dar nu aveți de ce. Am supraviețuit secole întregi tăvălugurilor invadatoare urmând lozinca națională „capul plecat sabia nu-l taie”. 23 August a fost un moment în care oamenii din fruntea țării au simțit sabia la gât și au trădat, arătând cu degetul către cel cu educația germană care habar n-avea ce este aia trădare. Nu a fost nici primul moment, nu este nici ultimul – când vedem un context favorabil, sărim să profităm de el fără a ne mai uita la chestii mărunte precum moralitate sau posibile consecințe. Nu trebuie să ne mire că reperele morale ale românilor sunt Gigi Becalli, Adi Mutu, Fane Spoitoru, Bianca Drăgușanu etc. Este destul să ne uităm bine la reperele morale ale generațiilor anterioare – vezi exemplul de mai sus.

La Mulți Ani România!

Noul BMW Seria 5

Am avut ocazia la începutul săptămânii trecute să mă joc cu un BMW Seria 5, un 530d nou de 245 CP. Și mă tot întrebam eu pe unde ar merita cel mai mult să mă joc cu această mașină? Prin oraș? Pe autostradă? Spre mare, spre munte? Și mi-am amintit de ce spuneau cei de la Top Gear, care este cea mai bună șosea din lume. Așa că ne-am strâns patru prieteni, ne-am urcat în mașină, și ne-am pornit să străbatem Transfăgărășanul, dinspre Brașov spre Curtea de Argeș. Știam că pe acest drum voi întâlni porțiuni foarte bune, porțiuni drepte, curbe largi, curbe strânse, porțiuni de drum foarte proaste, autostradă. Adică tot. Și mai știam că voi avea ocazia să mă joc cu modul Sport+ al cutiei automate de viteze, prin care mașina capătă un comportament mult mai agresiv și (cel mai fun) decuplează sistemele antiderapaj. Scriu, deci am supraviețuit. Și mașina. Intactă.

În primul rând, felicitări BMW că și-a schimbat liderul echipei de designeri – mașina arată demențial. Și pe exterior, și pe interior. Demult nu am mai văzut așa o mașină frumoasă – mai demult Mercedes produceau mașini mai frumoase estetic decât BMW, acum roata s-a schimbat: Seria 5 dă Klasse la Mercedes-Benz. Ce îmi place este că arată bine la un nivel non-cocalaristic: adică chiar nu îi stă bine unui cocalar în această mașină. În vechea serie 5 parcă era mai mare plăcerea să bagi manele, aici îți cam vine să o dai pe ceva mai spălat. Forma exterioară a mașinii se leagă – începând de la aripi, continuând cu ușile, încheind cu farurile și clanțele – totul se leagă.

Pe interior, în sfârșit designerii de la BMW au reușit să integreze consola centrală în bord. Sistemul iDrive nu mai arată acum de parcă ar fi o chestie plantată după ce echipa de designeri și-a terminat treaba, ci se integrează armonios. Interiorul continuă de fapt armonia design-ului exterior; din nou, felicitări BMW că și-a schimbat liderul echipei de designeri. Însă, aici apar și micile hibe: din cauză că BMW și-a angajat proprii MBA-i, mașina s-a umplut de materiale „ieftine” din gama cutting-costs. Cu siguranță cineva își va lua bonusuri masive pe marginea crescută cu 0,0001%, căci mașina se vinde deja ca pâinea caldă. Dar totuși este păcat – spătarele scaunelor au în spate un plastic care se remarcă, cusătura pielii pe scaune pe alocuri se desface finuț – mici probleme aduse de educația economică a unor maeștrii ai calculelor tabelare care în afară de virgule și procente nu realizează chestiuni esențiale cum ar fi rabatul de la o calitate adusă de un brand puternic. Ce este foarte fain (și nu credeam a spune vreodată) este softul de iDrive. Când navighezi prin meniu, fiecare opțiune are o culoare distinctă. De exemplu, navigația era verde. De ce este util: când ești cu ochii pe șosea, navighezi din butonul de iDrive pe opțiunea de navigație fără a-ți lua ochii de la drum. Culoarea aia verde se vede foarte bine cu colțul ochiului – un mic exemplu de inovație germană. Radio-ul găsește toate stațiile din jur în mod automat, deci poți naviga printre radio-uri; copiloata mea căuta (în zadar) ceva muzică prin lunga listă de radio-uri ce gemeau de popcoarne locale gen Aurel. O altă chestie cool pe care o avea mașina era HUD (Head-Up Display) – cei care v-ați jucat simulatoare de avioane de luptă, știți cât de util vă era să vă găsiți ținta. Cam așa ceva și aici, vezi proiectate pe parbriz informații esențiale cum ar fi viteza, Cruise Control, alarme etc.

Ce nu îmi place însă deloc este frâna de mână, sau mai precis lipsa ei. Nu înțeleg mania asta de a înlocui frâna de mână mecanică, generatoare de numeroase distracții (mai ales împreună cu tracțiunea spate) cu un buton Park care blochează frânele mecanice ale mașinii. Pe scurt, computerul controlează și frâna de mână. Pentru mine ca inginer, existența frânei de mână mecanice constituie un back-up important în cazul în care computerul pățește ceva și trebuie să opresc mașina folosind orice mijloace. Sunt un clasic, asta este :).

Cum se comportă mașina la drum? Excelent. Am ales traseul București – Cheia – Brașov – Făgăraș – Bâlea Cascadă – Bâlea Lac – Vidraru – Curtea de Argeș – Pitești – București. Motorul diesel de 245 de CP, chiar și în modul de condus Comfort răspunde foarte rapid la apăsarea pedalei de accelerație, și poți depăși pe porțiuni scurte – lucru foarte important pentru România unde nu prea există autostrăzi. Computerul alege foarte bine viteza necesară în momentul când apeși brusc pedala de accelerație și te propulsează dincolo de mașinile pe care vrei să le depășești. Foarte fun este modul Sport+ – copiloata m-a înjurat copios pentru curbele parțial drift-ate, în timp ce Alin în spate mă încuraja. Când am urcat Transfăgărășanul m-am pus în dreapta pentru a trăi senzații din postura de pasager. Alin a urcat frumos mașina pe curbele strânse de pe Transfăgărășan (cred că fetele ce stăteau în spate nu simțeau neapărat aceeași frumusețe) și a remarcat și el stabilitatea excelentă a mașinii. Adevărul este că am un BMW de 4 ani, și la toate modelele BMW pe care le-am condus acest aspect l-am remarcat cel mai bine: stabilitatea în curbe; poate că cei din Passat-uri, Golf-uri, Renault-uri sau alte mașini au motoare puternice ce pot rivaliza cu BMW, dar în curbe poți lua oricare din aceste mașini fără niciun fel de problemă.

Pe coborârea de pe Transfăgărășan am dat de drumul super-prost de la Vidraru. Aici am vrut să văd cât de mult vor înjura pasagerii suspensiile sport ale mașinii – surpriză, chiar nu s-au simțit denivelările. Este drept, am mers și încet, dar totuși mașina s-a comportat excelent pe un drum super-denivelat. Ne-a apucat și noaptea pe drum, așa că am avut ocazia să văd și modul în care mașina „vede” noaptea. Farurile luminează foarte bine, vizibilitatea este foarte mare, și practic numeroasele luminițe de la bord nu m-au deranjat. Singurul lucru ușor deranjant era consola HUD, pe care am oprit-o, dar apoi pe autostradă am repornit-o. Tot pe autostradă am testat sistemele Active Cruise Control și Lane Change Warning. Primul este un Cruise Control mai șmecher, în sensul în care ține constantă viteza pe care ai ales-o, dar dacă vede mașină în față care merge mai încet, frânează, chiar și până la 0 km/h (testat în oraș). Dacă cineva se bagă în fața ta, emite o alarmă să știi că treaba este pe cale a se împuți. Totuși, spre diferență de Volvo, nu ia decizia să frâneze pentru a evita accidentul, lucru care îmi place. Îmi place ca eu să am controlul, nu calculatorul. Singurul lucru unde aveam ceva de obiectat era că pe autostradă se punea la o distanță „safe” de mașina din față, și românul vajnic adorator de bandă 2 credea că eu merg cu viteza lui și nu se dădea la o parte, așa că trebuia să decuplez Cruise Control, să apăs pedala pentru a mă apropia „amenințător” de el, să aștept să se prindă că trebuie să facă efortul să se mute pe banda 1, să recuplez Cruise Control și să îmi continui călătoria. În Germania așa se practică – nu se dau flash-uri, claxoane, ci te pui pe banda 2 sau 3, păstrezi distanța și viteza față de cel din fața ta, și când ăla se dă la o parte, accelerezi. La noi trebuie flash-uri, claxoane, înjurături, etc.

Concluzii: cea mai frumoasă limuzină BMW din ultimii ani. Întoarce priviri de fete și băieți. Ușor de condus, agresivă, răspunde rapid la comenzi, extrem de stabilă în curbe și la frâne. Destul de comfortabilă în interior – cel mai frumos interior de mașină germană pe care l-am văzut. Cam prea mult computer pe mașină – frâna de mână gestionată de computer, prea mulți senzori (inclusiv de lumină, care schimba background-ul GPS-ului și culorile informațiilor de pe ceasuri în cazul în care „vedea” întuneric); experiența arată că toți acești senzori au o fiabilitate scăzută în timp, și sunt motive de vizite la service. Cu cât mai puțini senzori, cu atât mai bine. Diesel relativ silențios, dar puternic – BMW continuă a-și menține renumele de a face limuzine sportive.

Mai jos poze:

Technorati tags: blogging, review

Sfaturi de concediu, de la Tudor

Sunt un aristocrat, mi-am luat toată luna august concediu. Este drept, nu prea am avut concedii mai lungi de două săptămâni în ultimii ani, și în general le-am petrecut pe la Oradea, așa că am tot strâns zile libere. Și anul acesta le-am luat aproape pe toate acum, în August. Deci, ce să fac? Așa că „ne-am luat și ne-am dus” cum se spune prin Bihor prin țări străine. În cazul de față, Bulgaria și Grecia. Aseară m-am întors, așa că aveți ocazia impresii la cald despre do’s and don’ts când pleci cu mașina în concediu în Grecia.

• Plinul de benzină l-am făcut în România, al doilea în Bulgaria în apropiere de Kulata.
• Ruta aleasă: București – Giurgiu/Ruse – Plevna – Sofia – Blagoevgrad – Kulata – Keramotis (nu dau localități în Grecia căci GPS-ul m-a scos pe niște „scurtături” pe care le-am înjurat copios)
• GPS-ul este un MIO MooV 505 și este cea mai mare porcărie (scumpă) ever. L-am cumpărat căci mă săturasem să folosesc un soft de GPS pe smartphone căci la fiecare 15 min făcea lockdown (este politica de protecție a telefoanelor folosite de noi). Revenind la MIO, porcărie mai mare nu am văzut de când sunt. Softul de PC care se conectează la GPS nu merge pe 64 de biți, deci l-am conectat la un alt calculator, localizarea în limba română conține elemente de cehă sau poloneză sau pana mea. Hărțile nu sunt updatate, nu sunt updatabile – dintr-un motiv anume softul de PC nu se conectează la serverele MIO pt a descărca hărțile noi. Dar și cu hărțile vechi, nu găsește o localitate sau o locație decât dacă îi indici tu clar pe hartă (search on map). După ce pui tu mâna fix pe hartă unde să te ducă (și când faci asta direct pe GPS în mașină este o experiență unică), vezi că numele localității respective există pe GPS. Problema este că GPS-ul nu găsea localitatea deși o avea clar marcată în hărțile lui. Mă rog. Calitatea hărților este de asemenea varză, gen mergeai pe drum și vedeai că el te percepea undeva la câteva sute de metrii de drum. Asta nu vine din semnalul satelitului, ci din calitatea hărților. Pe scurt, cei mai mulți nervi mi i-a făcut acest GPS.
• Am făcut Bulgaria noaptea. Nu este neapărat cu mult mai bine decât ziua: tot multe radare, tot multe controale. Doar că este mai liberă șoseaua. Dar la câte radare erau, am mers regulamentar, și nu am fost oprit deloc. Dar am ajuns rupt de oboseală în Grecia.
• Cine spune că Grecia are o infrastructură excelentă de șosele minte. Autostrada la intrarea în Grecia a ținut fix 7km, după care am ars-o pe „old national road” cum zicea GPS-ul.
• Nu prea este poliție în Grecia, dar drumurile sunt varză. Deci nu am putut să merg neapărat foarte repede. Plus că eram obosiți, plus că grecii conduceau ca cizmele.
• Benzinăriile din Grecia arată cum arătau PECO-urile prin anii 90. Și vorbim aici de Shell, BP, etc.
• Intrarea în Thassos am făcut-o via Keramotis, căci drumul cu bacul a durat doar 45min. Un drum muzical, acompaniat de doi acordeoniști „d-ai noștri”. Les roumains, comme ils sont partout.
• Pe site-ul Thassos-ului zice așa: There will be many amongst you, intending visitors to Thassos, actual and potential, who will be asking what is the impact of the present economic, political and social situation on our beloved island. The short and immediate answer is no impact whatsoever”. Bullshit. Prețurile au crescut, serviciile au decăzut (chiar nasol de tot), seafood pescuit nu mai există, ci doar seafood „pescuit” din hypermarket-uri și adus congelat pe insulă (lucru confirmat de localnici de altfel). De ce au crescut prețurile? Căci au nevoie de bani (explicație tot de la localnici).
• În Thassos nu prea există poliție; sau pompieri; sau doctori. Ești cam „on your own”. Da, te poți urca beat mangă la volan, dar trebuie să te gândești că vor fi și alții beți mangă la volan. Ceea ce pune lucrurile într-o altă lumină.
• Locuri cheie de mâncat și de băut în Thassos, verificate de mine:
• The George Tavern, Limenaria. Chelnerul (probabil și patronul) era băut și vesel. O rupea destul de bine pe engleză. Mâncarea foarte bună, și mult mai ieftină decât la restul bombelor de pe acolo. Asta și pentru că nea Georgică evaziona statul la greu, nota fiind pe hârtie.
• Stephano’s Golden Beach – doar pentru bar, cocktail-urile sunt excelente. Muzica este soft rock 70’s-80’s. Nu încercați să beți cocktail-uri în alte locuri, grecii habar nu au să le facă. A, și nici dracu nu a auzit pe insula aia de Long Island Iced Tea.
• Ultimul restaurant de pe plaja de la Alyki. Nu mai știu cum naiba se numește, dar din ce am înțeles restul de pe plajă sunt țepe. Și arată a țepe. Dar ultimul dintre ele este chiar OK.
• Ce merită cumpărat din Thassos: mierea locală, dulceață locală.
• Întoarcerea tot pe aceeași rută, m-am oprit la Bansko. Bansko a devenit un fel de Sinaia, cu fițe, cu același succes turistic vara (era goală stațiunea) dar puținii turiști care stăteau erau toți străini. Măi cum pana mea se face că o stațiune aflată la mama naibii de cel mai apropiat aeroport, de cea mai apropiată gară (50km via Blagoevgrad), cu peisaje mult mai nașpa ca stațiunile românești are mai mulți turiști străini decât stațiunile noastre? Căci prețurile nu sunt neapărat mai mici (vorbim de vară aici), servirea nu este neapărat mai bună.
• După Bansko mirificul MIO MooV 505 de mai sus a comis-o groaznic; m-a trimis pe o rută la mama naibii, prin munți, pe la Banya – Cherna Mesta (o stațiune chiar chic) – Belovo – Kostenets etc. Superbe peisajele, muci drumul (cu cratere și tot ce vrei). Acolo chiar că m-am pus pe înjurat. Singurul atu a fost că nici nu am atins Sofia, nici centura Sofiei. Am ieșit direct pe începutul de A2, autostrada lor.

Bottom line: nu merită făcut acest drum cu un singur șofer. Bulgaria te omoară cu oboseala și cu atenția după gabori. Grecia s-a scumpit, serviciile au decăzut, infrastructura este relativ varză pentru pretențiile lor. Cu banii de Grecia se poate ușor merge în alte destinații mai civilizate. Totuși această vacanță pentru mine a fost the best. Din multe motive – aveam nevoie de ea, și am avut cu cine. Și doar asta a contat.

Technorati tags: blogging

Mai citeste si tu o carte…

Sunt în concediu și am zis că nu scriu pe blog. Wrong, stau în cameră în fața laptop-ului și scriu. Scriu pentru că unii citesc. Alții ne indică să citim, cum ar fi Tudor Chirilă. Unii fac chiar și schimb de cărți. Toate inițiative foarte bune – să îți convingi audiența să citească, așa cum ne indicau și părinții sau bunicii noștri – cum ne spuneau ei: mai citește și tu o carte!

Întrebarea care vine este: ce să citim? În liceu citim câteva cărți bune, chiar foarte bune, complet stricate de comentariile „din burtă” ale unor profesori care obligă elevii să le învețe pe de rost. La facultate citim mai mult din pasiune, iar după ce terminăm facultatea (cei care o termină) descoperim că nu mai avem timp să citim. Sau că avem foarte puțin timp, și atunci de aici și întrebarea: ce citim?

L-am cunoscut acum ceva timp pe Andrei Roșca, fondatorul Book Blog. Am vorbit despre orice mai puțin despre cărți. Dar Book Blog este un proiect util care îți arată ce să citești, mai ales dacă nu ai timp. Și ce merită să citești. Și e cool. Tot așa și Lecturi Urbane este un proiect cool. Mai mult, așa cum spune Tudor Chirilă, este bine să citești ca să nu fii prost.

Right? Wrong. Toate aceste inițiative aduc în lumina publică cititul – o activitate care ar trebui să fie mai mult sau mai puțin „în sânge” la fiecare dintre noi. Normal, la unii mai puțin, la alții mai mult. Dar, este important cunoașterea a două lucruri:

1. Cititul nu te face mai deștept. IQ-ul tău va rămâne la fel indiferent ce citești. Că înveți mai multă teorie, sau mai multe despre viață, sau îți extinzi baza de cunoștințe, complet adevărat. Dar pentru aceleași scopuri poți folosi Internetul. Care de asemenea nu te face mai deștept.
2. Cititul cărților ar trebui să fie rutină nu ceva „cool”. De ce: pentru că așa cum spune și Vali, o să se umple parcurile de trendinezi cu cărțile în mână, cărți pe care le lasă jos imediat ce s-a terminat întâlnirea și pozele au fost făcute. Și tot nu vor fi mai deștepți, și tot nu vor învăța nimic din ce citesc. Cititul trebuie să fie o rutină plăcută, căreia să îi dedici timp.

Nu critic aceste inițiative – dimpotrivă, le susțin, și mai mult, mă aștept ca ele să fie susținute de oameni de cultură – profesori, academicieni (btw, cu ce se mai ocupă Academia Română?), filozofi, scriitori. Wild idea, de ce să nu se facă astfel de evenimente la care să fie lansate cărți? Sau colecții? De ce nu s-ar face evenimente de follow-up, gen cercuri literare. Ok, ne-am văzut în parc, am citit, acum hai să ne vedem să discutăm ce naiba am citit? Și uite așa s-ar filtra trendinezii…

Deci, totuși, ce citim?

Parenthood 2.0

În noua generație de părinți domnește din ce în ce mai mult sentimentul lenii. Așa cum de altfel îi lovește lenea la servici, de ce nu i-ar lovi și în viața personală? Mai puțin gătit, mai multă mâncare de la bunici/ semipreparate/ fast-food/ restaurante. Mai puțin citit povești către ăla micu, mai mult timp permis la calculator, la TV, la XBOX, Wii etc. Mai puțin timp petrecut efectiv cu educația progeniturii, mai mult timp petrecut cu educația „în grup” a copiilor din bloc. Pe scurt, ieșitul cu copiii în fața blocului, mamele la bârfă, tații la bere/grătar, copiii printre mașini. Și de acest ultim topic aleg să discut în acest post.

Copchilul, pentru a nu se sălbătici, trebuie să petreacă timp și cu alți copii, jucându-se. De preferință vegheați de părinți, nu de alta, dar la vârstele fragede selecția naturală funcționează la capacitate maximă. Părinții din „condominiul” unde locuiesc au ales a implementa această soluție, însă într-un mod „optimizat” specific noii generații Parenthood 2.0. Practic condominiul are un loc de joacă dedicat copiilor, inuman de mic. Însă la approx 3-4km (parcurși în linie dreaptă) se află Parcul Mogoșoaia, iar la approx 4-5km (tot în linie dreaptă, direcția opusă) se află Parcul Bazilescu. Parcuri frumos amenajate, primul chiar superb amenajat, parcuri mari, spațioase, aerisite, cu verdeață, copaci, curățenie, pe scurt ideale pentru o după-amiază cu copiii. Tot ce trebuie un părinte să facă este să-și suie progenitura în mașină și să conducă fix 5, maxim 10 minute până în parc. Destul de simplu și clar, nu?

Nu chiar. Se pare că este mult mai simplu să îți aduni copiii de pe câteva scări, în număr de vreo 10-15, și să-i lași liberi prin parcarea condominiului. Căci nu, noi nu avem cretini care bagă 60 la oră în linie dreaptă dintr-un capăt în celălalt al parcării. Și nu, niciun copil nu este atât de mic încât să nu îl observi ieșind dintre mașini. Și nu, pe jos nu este asfalt acoperit de un strat de vreo 2cm de praf de cea mai bună calitate. Și nu, nu avem nicio problemă noi restul de proști care dorim să dormim după-amiaza, sau și mai rău, lucrăm de acasă, ne bucurăm să auzim 10 copii urlând la unison, că unul i-a dat cu lopata altuia în cap înfigându-l cu muflexul în praf. Chiar apreciem maxim acest tratament.

Dar cel mai mult cred că se bucură copiii, care în pauzele de joacă la console/calculatoare au ocazia să inspire praf de cea mai bună calitate, să urle între blocuri, să alerge printre mașini poate-poate or prinde-o pe tanti „Selecție Naturală”. Parenthood 2.0 de cea mai bună calitate. Sau cum să-ți fie lene să-ți crești propriul copil pe care l-ai făcut sub presiunea socială („cum dragă voi nu aveți copil?”) sau ca să scapi de target-urile alea tot mai nasoale de vânzări. Vorba unei cunoștințe „nu mă mai enerva că așa bag un prenatal…”

Este criza in print nene!

Ador, absolut ador să aud scuzele „este criză, au scăzut veniturile”, sau „publicitatea nu se mai vinde bine pe print”, cu accente melodramatice gen „din cauza crizei am închis revista [nume revistă]”. Sau „erau ani buni pentru print” cu referire la anii de haiducie. Să lămurim deci acum câteva aspecte de business, așa cum le văd eu.

Printul în România moare în primul rând din lipsă de conținut. Printul suferă la fel ca și online-ul românesc de lipsă de conținut. Este destul să deschizi o revistă, un ziar, și să îți dai seama că nici la treaba aia rușinoasă nu îl poți folosi pentru că cerneala este ieftină și se ia. Diferența între print și online este că printul costă mai mult. De fapt mult mai mult. Multe reviste au și realizat acest lucru și au trecut exclusiv pe online. Unde la fel mor de foame, tot din lipsă de conținut – studiile SATI arată foarte clar că utilizatorii din România nu consumă materialul produs de revistele online; materialul gratuit, atenție, că nu are sens să vorbim acum de material plătit. Să plătim ce? Conținut furat de pe AP, de pe „sursa: Youtube”, de pe CNN, de pe diverse surse care cu siguranță au politici de limitare a drepturilor de autor dar cărora le este pur și simplu lene să dea în judecată o fițuică sau un site-uleț din România? Nu merci, am site-uri de conținut premium unde chiar am ce citi, în limba engleză (pe care o mare parte din internauți o cunosc de fapt).

De unde a pornit acest articol? Via Vali am citit acest articol referitor la falimentul societății Cațavencu SA, unde Doru Bușcu explică mica inginerie financiară menită a salva săptămânalul Academia Cațavencu. Articolul explică modul în care a căzut Cațavencu SA. Ca aproape orice articol de business românesc, factorii externi sunt de vină pentru închiderea sau vânzarea unor asset-uri prost gestionate ale Cațavencu SA, iar referirea este impersonală (gen „s-a întâmplat” vs „am făcut”). Citatul de mai jos mi-a plăcut cel mai mult:

„Apoi a venit criza, veniturile din publicitate au căzut, vînzările presei scrise la chioşc s-au contractat şi, în 2009, cele două cotidiane au fost închise. Tot mai multe titluri nu mai puteau face faţă cheltuielilor şi unele au fost vîndute. Povestea de succes s-a transformat în dramă. Sute de oameni au rămas fără job, zeci de companii au rămas cu banii neîncasaţi.”

Pe scurt, povestea este coafată pentru a face să arate mai bine un adevăr cam nasol: singurul asset profitabil și bine gestionat al Cațavencu SA a fost Academia Cațavencu. În rest, produse prost gestionate și prost vândute. Și aici vroiam să ajung de asemenea. Pentru că print-ul în afara unor oameni incompetenți care produceau material prost (sau îl traduceau prost) a beneficiat sau beneficiază de vânzători proști. Genul de vânzător care spune „nu se vinde!”. Păi băi putoare, dacă produsul s-ar vinde singur de ce naiba ar mai fi nevoie de tine?

Am avut câteva experiențe zilele trecute cu astfel de vânzători. Au venit încercând să vândă niște proiecte speciale pentru niște suplimente. Și au scos ratecard-ul. Am pus întrebarea „de ce am cumpăra noi spațiu în supliment, sau de ce am investi? Care ar fi beneficiile pentru noi?”. Și aici au început răspunsurile „păi brand awareness” (da, noi avem nevoie de brand awareness se pare), „trebuie să vorbesc cu cei de la marketing”. Îi mai dau o șansă: „dar totuși ce conținut va fi în acest supliment care ar putea avea relevanță pentru noi?”. Răspuns: „trebuie să vorbesc cu cei de la redacție”. Totuși, ce dorea să ne vândă? Păi coperta 1, coperta 2, etc iată ratecard-ul. Veniseră cu temele nefăcute, că se știe că noi suntem organizație de binefacere și nu avem ce naiba să facem cu banii. Când era deja clar că nu păream a cumpăra, a început să ne vorbească de celelalte „produse” ale grupului. Practic și ei se bazau fix pe unul maxim două produse (dintre care unul de scandal), restul D-zo cu mila. Și nu pentru că produsele nu ar putea avea un succes, dar pentru că sunt prost gestionate și prost vândute!

Ce caută astfel de oameni în sales? Geme piața de oameni de vânzări șomeri, de ce își permit firmele să-și facă praf vânzările angajând oameni care s-ar descurca mai bine în back-end frecând excel-uri? Sau făcând altceva? Este absolut inadmisibil iar management-ul este de vină că angajează oameni nepotriviți pe roluri cheie.

Dar este criză nene!

Technorati tags: Business si viata, marketing, blogging

Phoenicia Mamaia din Navodari, sau cum Navodari a devenit Mamaia Nord

Când ieși din Mamaia și intrii în Năvodari, vezi mustind de semne ce indică spre noul Phoenicia Hotel, parte a lanțului de kitschoteluri libaneze. Repet, treci de semnul cu Năvodari. Apoi vezi și hotelul. Care este în Năvodari. Ei bine, azi primesc mail (hai să nu îi zic spam, că sunt drăguț) de la Travelbiz cu această ofertă:

Drept urmare, am fost și eu curios să aflu când naiba Năvodari a devenit Mamaia Nord. Ei bine, se pare că nu, tot Năvodari a rămas:

Mă întreb dacă vreodată românilor le va trece cheful de țeapă și furăciune și vor face vreodată business. Sau turism, sau orice. Sau vor fi ceva mai deștepți – chiar așa de mult contează ca acest kitschotel să pară a fi parte a kitsch-stațiunii Mamaia? Oare faptul că sunt plaje foarte mișto și în Năvodari chiar nu contează?

Noul XBOX 360–250 GB; primul review din Romania

Am achiziționat de pe Amazon în regim de pre-order noul XBOX 360 cu HDD de 250 GB. Și pentru că doream să fiu primul care îi face review, am și luat next-day delivery. Și uite așa l-am primit pe el, noul XBOX 360, cu conector pentru Kinekt. Bine, l-am cumpărat și pentru că unitatea DVD la vechiul meu XBOX 360 se stricase și nu mai citea jocurile mele preferate.

L-am desfăcut (pozele mai jos), l-am băgat în priză, l-am conectat la HDMI pe LCD-ul de acasă. La prima pornire a inițiat meniul de limbă, am configurat wireless-ul (vine cu Wi-Fi încorporat), și am recuperat contul meu XBOX Live. Eu am contul XBOX Live configurat pentru UK, deoarece încă nu avem XBOX în România. Și XBOX era gata de joacă & fun!

Ce mi-a plăcut:

• Este extrem de silențios (adio ventilator de răcire), și de ușor în greutate. Și dimensiunile sale sunt mult mai mici decât cele ale vechiului XBOX 360.
• Are multe mufe USB, deci poți să bagi în el memory stick-uri cu muzică, filme, poze etc.
• Inițializarea este simplă, recuperarea contului este rapidă.
• Toate jocurile vechiului XBOX 360 merg excelent pe noul XBOX 360.
• Vechile gamepad-uri se potrivesc noului XBOX 360. Practic, dacă ai un XBOX 360 cu două gamepad-uri, ele vor funcționa și pe noul XBOX 360. Care vine și el cu un gamepad.
• HDD-ul de 250GB probabil nu îl voi umple niciodată. Dar știu că pot descărca jocuri în prostie acum…
• Poți descărca o tonă de jocuri demo gratuite. Doar banda să te țină.
• Te poți conecta la Facebook, Twitter.
• Poți vedea televiziunile Sky pe IPTV (contra cost).
• Seria LIPS. Prietenii știu de ce… Merită XBOX doar pentru LIPS.

Ce nu mi-a plăcut:

• Interfața este aceeași ca la vechiul XBOX 360. Probabil că odată cu Kinekt va veni și o nouă interfață.
• Transformatorul la alimentare este la fel de greu ca cel de la vechiul XBOX 360.
• Gamepad-ul a suferit un facelift minor. Mă așteptam ca facelift-ul să fie ceva mai agresiv.

Din păcate încă nu avem XBOX 360 oficial în România. Mare păcat, și sper să reușim să îl aducem oficial o dată.

Poze:

Technorati tags: marketing, blogging, review

La mare, la soare

…jegul este în floare. Cel puțin pe litoralul românesc. Spuneam aici despre experiența mea de 1 Mai muncitoresc la Mamaia. Ei bine, ea s-a repetat, de această dată în cu totul alte stațiuni. Pe scurt, ne-am adunat o gașcă și ne-am decis să o punem de-un 2 Mai: eu un week-end, ei mai mult. Așa că mi-am luat un week-end prelungit, începând cu Vineri, și am șters-o la Constanța și la Năvodari, la o plajă care îmi place foarte mult. Pentru a scăpa de toate mizeriile de hoteluri de plajă din Mamaia, Neptun sau alte stațiuni am ales să stau la Ibis Constanța. Pentru simplul motiv că au prețurile cât de cât OK (49 EUR/noapte, tarif de WE), au parcare păzită, și sunt hotel de business și deci nu prea vei vedea fițe de Dorobanți pe acolo. Plus că în 10 minute ajungi în Mamaia, deci era chiar OK. Am păpat la Irish Pub, și apoi ne-am dus la Năvodari la plaja de care vorbeam, unde am închiriat șezlonguri cu 20 RON. Era vineri după-amiaza, și plaja era cam 20% plină maxim. Vineri după-amiaza, rețineți. Seara am cinat la New Safari, lângă hotel.

A doua zi am păpat un mic dejun la Irish Pub, și am purces din nou spre Năvodari. Aici surpriză, tariful crescuse la șezlonguri cu fix 50%, la 30 RON. Și guess what, plaja era full. Prânzul l-am luat la restaurantul de pe plajă, unde chiar aveau prețuri OK (un bol de midii 23 RON, mai ieftin decât la Trattoria Roma). După care am șters-o spre 2 Mai, unde eram așteptați de prieteni. De aici începe partea interesantă.

Am stat un secol în Constanța, nu pentru că era trafic, ci pentru că au niște semafoare foarte faine care țin 70 de secunde. Care naiba o fi rostul să înaintezi câte 100 de metrii să te oprești în alt semafor să aștepți alte 70 de secunde? Ieșind din Constanța, am intrat pe circuitul cretiniei spre 2 Mai. Circuitul cretiniei pentru că numărul de sinucigași era fascinant. Fel de fel de mașini ce de-abia se mai țineau în table erau forjate la extrem în speranța că strâmbele din dreapta șoferilor vor fi maxim impresionate și vor ceda la noapte după o șoarmă romantică. Circuitul cretiniei era completat de o nouă inovație prezentă pe centura Eforie Nord: banda de mijloc cu sens schimbabil. Sau interschimbabil. Pe scurt, centura Eforie Nord are trei benzi: câte una pe sens, și una pe mijloc, a cărui sens este stabilit de niște semne, care se schimbă în funcție de trafic. În cazul de față, banda de mijloc era alocată sensului meu de mers, dar cei de pe celălalt sens se pare că rataseră semnele. Drept urmare de cel puțin trei ori am tras mama frânelor, și înjurăturile înjurăturilor. Oricum, de acum știu că o voi lua DOAR prin centrul stațiunii Eforie Nord.

Ajungând în 2 Mai, am fost cazați la o casă, într-o cameră de 80 RON/ noapte. Nu știu ce vă spune vouă 80 RON/ noapte, mie îmi spune 19 EUR/ noapte. Cu 19 EUR/ noapte dormi atât în țară cât și în afară în condiții decente. Nu la duș deasupra WC-ului, nu la 40 de grade în cameră, într-o construcție cu pereți de carton. Problema mea nu erau condițiile, care să zicem că erau OK pentru 2 Mai, și care nu m-au deranjat. Problema mea a fost prețul foarte mare pentru aceste condiții – 80 RON. Surpriza adevărată însă a venit la un fel de terasă de lângă plajă, mai precis o bombă nenorocită. Bombă care avea prețurile mai mari ca la Irish Pub-ul din Constanța, și cam în linie cu restaurantul de pe plaja din Năvodari. Dar care arăta a mega-kitsch, cu chelneri de o nesimțire proverbială. Chelneri care la protestele mele că se mișcau absolut haotic și ineficient ridicau din umeri și ziceau „asta este situația”. Ineficienți pentru că fiecare avea câteva mese, maxim 3, și se preocupau mai mult de degajarea meselor decât de servirea clienților.

Pe plajă, singurul lucru ieftin era berea, la 3 RON. În rest, prețurile bubuiau. Asta la unica mini-tonetă improvizată pe plajă. Dacă doreai să iei ceva de la super-market-uri, nicio problemă, prețurile se aliniaseră și aici: o Cola la 0,5L era 5 RON original. Sau 1 litru de lapte era 8 RON. Și ororile continuă. Nu mă luați cu „nu e scump, căci e litoral” – vorbim aici de 2 Mai, stațiune „boemă”. Și știți de ce sunt prețurile mai mari ca anul trecut? Pentru că vor să recupereze din pierderile cauzate de criză și de vremea proastă. Ca-n bancurile cu proști.

Și dacă tot vorbim de „boem”, să trecem la Vama Veche. Sâmbătă seara Vama era full ochi, și atmosfera era foarte faină. Lume de toate felurile, de toate genurile. Nu mai este deloc acea Vamă boemă, este doar o altă stațiune plină cu de toate – de la rockeri, hipioți, oameni ce stau la corturi, la familiști și la fițoși. Erau unii care erau cu motoare pe care le ambalau la maxim. În rest, atmosferă de kitsch ieftin pretutindeni. Greșit ieftin, căci și aici doar berea era ieftină. Îmi era poftă de niște pește, și am mers la o tonetă de pe plajă. Unde am păpat pește decongelat din niște ambalaje Metro. Pe malul mării, da? În Vama cea boemă, da? La vreo 16 RON o mică porție, da?

În schimb la întoarcere mi-a plăcut mult de Poliția Rutieră. Care a redirecționat o parte din traficul uriaș ce venea de pe litoral (doar nu credeați că a rămas cineva dincolo de un simplu week-end, nu?) prin Adamclisi, apoi direct la Cernavodă. Am ocolit puțin, am făcut cu o oră în plus, dar am mers, nu am stat deloc, nu m-am mișcat bară la bară. Excelentă coordonarea Poliției Rutiere, sincere felicitări! Job well done!

Concluziile:

• litoralul românesc este un litoral extrem de scump pentru ceea ce oferă. Singurele sale avantaje sunt apropierea de București, și faptul că se vorbește limba română. Și aici se opresc avantajele.
• apa este murdară rău. Cum a fost întotdeauna. Singura apă mai „curată” este la Corbu, unde bineînțeles nu este nimic amenajat. Și poate că este mai bine.
• personalul este de cacao. Dezinteresat total. Ca și patronii de altfel. Când îi voi vedea la televizor plângând de mama focului că i-a terminat criza, voi plânge și eu… NOT! De fapt voi plânge dacă nu îi vizitează Poliția Economică. De fapt am și eu câteva ponturi pentru ei…
• 2 Mai, Vama Veche – nu a rămas decât legenda/legendele. Ambele au devenit kitsch-uri comerciale extrem de scumpe.
• Litoralul este doar o locație de week-end care în timpul săptămânii este foarte puțin ocupat. Pentru simplul motiv că este scump și nu merită.
• Dacă plouă, nu ai nimic ce face. Dar nimic. Ignorăm cluburile de toată jena de pe litoral (am auzit că la concertul Missy Elliott s-a lăsat cu o mie de euro rezervarea pe masă – doar rezervarea). Ca să nu vorbesc că toamna, iarna și primăvara tot litoralul lui pește este mort.

Dacă totuși CHIAR TREBUIE să mergeți pe litoral, sau aveți chef să vă distrați cu prietenii pe litoral, iată sfaturile mele:

• Nu alegeți un hotel de plajă. Sunt multe hoteluri prin Constanța extrem de bine poziționate unde personalul se va purta cu respect cu voi. Nu de alta, dar au brand-uri în spate. Ibis și Golden Tulip sunt două exemple.
• Dacă doriți să mâncați undeva mai drăguț, vă recomand următoarele locații: New Safari, Irish Pub, Marco Polo – toate sunt în Constanța, și le-am încercat pe toate. În afară de Constanța vă recomand să mâncați pe plajă la Kazeboo în Năvodari. Prețurile sunt în general sub București. În rest nu am dat decât de țepe, inclusiv în Mamaia.
• Încercați să mergeți cu mașina personală, sau cu un prieten în care aveți încredere. Cu trenul faceți vreo 8 ore, cu microbuzul faceți infarct, avion nu există. Cu mașina, încercați să fiți cât mai calmi, feriți-vă de idioți. Pe bune se moare pe acele drumuri, nu merită viața voastră 10-15 min în minus pe drum.
• Dacă nu vreți să cheltuiți mult cu mâncarea/băutura, aprovizionați-vă din Constanța. Nu din stațiuni, prețurile sunt prohibitive.
• În Vamă încă vă puteți distra luându-vă băutura cu voi – la niciuna din locațiile în aer liber nu vă întreabă nimeni de unde aveți băutura. Toată lumea se simte bine.

Sacru si nesacru in credinta si religie

Holy crap, doară nu se apucă Tudor să scrie și despre credință și religie. Ba da, se apucă să scrie și despre așa ceva. Ieri purtam o discuție pe chat-ul de pe Facebook cu o fostă colegă de liceu despre isprava fetei cu părul de foc. Ea, religioasă practicantă cum se declară, găsea explicații în ce a făcut. Eu însă condamnam gestul (dacă chiar a fost suicid, apropo), că din ce am fost și eu învățat, suicidul cam este păcat de moarte. Și eram cam contrariat cum tocmai cineva religios practicant găsește explicații într-un posibil gest de suicid.

Răspunsurile se încadrau între „Dumnezeu este iubire” și iubește și pe cei care își fac hara-kiri, și faptul că ea știe mai bine ca mine că eu nu sunt religios practicant. Și că credința și religia sunt două lucruri diferite. Ei bine, chestia asta, auzită/văzută din gura/mâna unei religioase practicante m-a luminat. Căci cam așa gândesc și eu de mult timp: religia și credința pot fi două lucruri complet diferite. Să mă explic. Eu sunt de religie greco-catolic. Nu prea mai calc prin biserici de vreo 8-9 ani din mai multe motive:

• Nu mă pot reculege alături de sute de alți credincioși, mare parte veniți acolo să ceară ceva de la Dumnezeu, nu să ofere recunoștință.
• Nu suport „credincioșii” care în momentul în care ies din biserică (sau chiar în biserică) înjură înghesuiala, mirosurile, problemele, baba care le-a luat locul, copiii care se tot flendură pe acolo. Pe scurt, care vin la biserică „de nevoie” – nevoie de a li se ierta păcatele (dacă mergi la biserică ți se iartă toate păcatele, doar trebuie să te pontezi), nevoia de bani, de fericire, de a satisface dorința nevestei/mamei de a fi acolo.
• Nu suport fățărnicia multora de acolo, care vin la biserică ca la teatru. Îi vezi că se uită cu superioritate, se cred cu 10 clase peste toți cei de acolo. Se ceartă în biserică dacă le-ai luat locul, dacă este înghesuială, se ceartă în afara bisericii dacă îi contrazici în vreo problemă legată de ce a propovăduit preotul.
• În mult prea puține biserici mai există noțiunea de „comunitate”.
• Business-ul care a devenit religia și instituția Bisericii.

Ultimul punct este cred și cel mai dureros. Nu am să vorbesc despre scandalurile din toate riturile, sau despre „rivalitatea” dintre cele două biserici greco-catolică și ortodoxă care până la război erau „biserici surori”. Am să vorbesc despre business-ul în care s-a transformat biserica. Te costă preotul să-ți sfințească casa, te costă preotul să-ți îngroape o rudă, să boteze, să cunune etc. Te costă preotul să-și facă treaba, să-ți aline durerea, să te consilieze, să îți intermedieze acea legătură cu Dumnezeu de care tu ca și credincios ai nevoie. Totul din păcate devine un business. Dar măcar de ar deveni un business – nu, este un business de tip tarabă, adică fiecare preot are prețul lui pentru activitățile prestate. Preț care variază în funcție de cum îi place sau nu preotului de tine.

Acum mulți ani i-am cununat pe niște prieteni, care au dorit nuntă atât la biserica ortodoxă, cât și la cea reformată. La cea ortodoxă, după slujbă am fost poftit în spatele altarului (pentru cei care calcă pe la biserică la fel de des ca mine – acela este locul unde nu intră decât preotul, nu și credincioșii), și am fost invitat să decartez la preot „cât mă lasă inima” și la cantor „să aibă și el de trăit”. La cea reformată în schimb, a fost mult mai civilizat – mi s-a tăiat chitanță, cu TVA. Nu glumesc, chitanță cu TVA.

Am impresia că toate aceste tranzacții și interacțiuni între preoți și credincioși nu fac decât să desacralizeze instituția bisericii, indiferent că ea se numește ortodoxă, catolică, greco-catolică etc. O desacralizează și o transformă într-un business. Cu reguli clare (exemplul bisericii reformate) sau mai puțin clare (unde dai șpăgi să ajungi preot, cum au făcut cei de la România Liberă). Presa ajută și ea mult la desacralizare – sunt sigur că există povești foarte frumoase despre preoți sau episcopi apropiați de credincioși, modești, care chiar ajută cum pot (cu bani, haine, sfaturi, consiliere, liniștire), dar poveștile lor rămân nespuse. Pentru că nu aduc audiență.

Am fost foarte dezamăgit că la tot show-ul cu inundațiile nu am văzut nicio poveste cu preoți care au mers să ajute sinistrații. Făceau diferența și dacă mergeau cu mâinile goale, să stea cu ei acolo. Să îi susțină moral, să îi liniștească. Să facă ceva. Poate au fost, eu nu le-am auzit sau văzut.

Ce mai lansam

• Microsoft Office Outlook Social Connector – te conectezi la Facebook și la alte rețele sociale direct din Outlook. Rezultatul: primești/trimiți mail de la/către X, poți vedea și ce face X pe Facebook. Într-un mod discret, non-intruziv.
• Windows Intune Beta 2 – un nou produs Microsoft pentru Cloud, ce permite firmelor mici și mijlocii să își gestioneze calculatoarele din firmă printr-o interfață web. Practic, ai o soluție simplă de management și securitate în cloud, calculatoarele sunt securizate, aplici politici pe ele etc. Plătind un abonament lunar. Pentru firmele care nu-și permit un tehnician IT, gestiunea a 10 calculatoare prin această soluție îi va costa cu siguranță mai puțin decât angajarea unui tehnician/student care să facă același lucru.
• Microsoft System Center Virtual Machine Manager Self-Service Portal 2.0 Release Candidate – VMMSSP permite crearea unei infrastructuri de cloud on-premise (adică la locația clientului) pentru a putea răspunde rapid la schimbarea nevoilor organizațiilor. SSP este gratuit și suportat de către Microsoft.
• „Dallas” – un nou serviciu ce permite dezvoltatorilor și utilizatorilor să descopere ușor, să achiziționeze și să gestioneze subscripții de date în platforma Windows Azure. Dallas este un „marketplace” de informații practic, care aduce date, imagini și servicii web în timp real de la providerii de informații comerciale și surse publice de date, într-o singură locație, cu un provisioning unificat și o infrastructură de billing.

Technorati tags: blogging, Windows 7

Internet Explorer Summer Camp

După ce au scris toți despre ce s-a întâmplat între 2-4 Iulie în Deltă la Green Village, vin și eu cu concluzii, detalii și lămuriri. A da, și poze (decente, bineînțeles :) ). Să începem cu câteva lămuriri.

De ce? Am dorit un eveniment în care să aduc laolaltă bloggeri/jurnaliști și dezvoltatori, și să discutăm liniștiți despre Internet Explorer și alte tehnologii online (de această dată, tehnologia guest a fost Windows Live Wave 4). Scopul acestui workshop a fost de a primi la cald/rece feedback valoros (și onest) despre Internet Explorer 8 și Internet Explorer 9, prin prisma unor informații mai mult sau mai puțin cunoscute. Practic, știam că nu am făcut o treabă foarte bună în a comunica facilitățile și beneficiile IE8, și doream ca prin perspectiva acestor facilități să avem o discuție sănătoasă. Și sfinte Sisoe, am avut.

De ce în Deltă? De-a lungul carierei mele am avut perspectiva a nenumărate evenimente, retreat-uri, workshop-uri, offsite-uri, all hands-uri, sau cum naiba s-or mai chema. Cele mai valoroase s-au dovedit a fi cele din locații izolate, cum ar fi Delta sau Chateuform (din afară). Pentru că nu prea ai ce să faci în afară de a socializa, discuta, interacționa. Nu prea ai „șansa” să te retragi în cameră să o arzi pe net, sau să pleci fiindcă ai „treabă”. Nu, ești complet izolat. Într-un loc idilic, apropo. Pentru mine Delta înseamnă locul unde mă pot desprinde de toate problemele, parcă în momentul când mă urc în barcă toate problemele, supărările, necazurile rămân la mal. De aceea am și ales Delta pentru acest eveniment

De ce bloggerii/dezvoltatorii X,Y,Z? A fost probabil subiectul cel mai delicat, mai delicat chiar decât topicurile abordate în discuții. Am fost sfătuit să răspund cu „pentru că pitong”. Dar nu, motivele sunt foarte simple: am invitat să participe oameni relevanți pentru acest eveniment. Nicidecum acest lucru nu înseamnă că alții nu ar fi fost relevanți, sau că nu sunt relevanți. Nu, am avut mai multe discuții, și într-un final am finalizat lista de invitați. Am ales bine, am ales greșit? Ok, era mai simplu să răspund cu pitong.

Acum detaliile isprăvniciilor.

Am plecat Vineri dimineața, pe la 11, majoritatea pe autocar, doi dezvoltatori de la Iași cu mașina, și încă două mașini ce au venit separat. Cum știam că distracția va fi pe autocar, acolo am fost și eu. Topicul a fost ales pe autocar de gașca prezentă (nu mai țin minte cine a dat tonul final, Cetin sau Andrei, scuze băieți – uit aproape totul, am îmbătrânit), și uite așa a ieșit #ie8delta. Am echipat autocarul la plecare cu sucuri și sandwhich-uri. Drept urmare la prima benzinărie de pe autostradă am făcut o pauză pentru a ne alimenta cu bere, și ca în banc ne-am oprit înainte de Dunăre pentru a elimina surplusul. Și pentru a ne reaproviziona, drumul cu barca de viteză se promitea a fi provocator, și doream să fim echipați pentru a răspunde cum se cuvine provocărilor. Am trecut Dunărea, și ne-am minunat de ce inundații provocase Dunărea. Chiar le intrase oamenilor în case, și situația chiar nu era roz deloc. Nihasa și Cetin au făcut poze, le-au dat în premieră pe Twitter. Și ne-am continuat drumul până la Tulcea, apoi spre Murighiol unde ne așteptau bărcile. Când am ajuns la Murighiol, toată zona pontoanelor era inundată. Barca ne-a luat de la mal efectiv. Practic ne-a luat de lângă lanul de porumb. Care lan era protejat de un fel de dig ridicat din pământ. Cam sinistră situația. Și am pornit la drum. După o oră, am ajuns la Green Village, unde ne-am cazat. O parte din gașcă a început un polo în piscină (gen Bobby, Cetin, Nihasa, Andrei, Marius și alții), urmat de o cină cu di tăti. Nu am să detaliez seara asezonată și cu un meci, tot ce pot spune este că primesc un telefon la o oră târzie în care un blogger celebru mă întreba dacă poate să pornească jacuzzi-ul. Care era acoperit de o plasă protectoare sau ceva. Până la urmă se pare că inițiativa a fost abandonată din fașă.

A doua zi am deschis prezentările pe cele două track-uri: track-ul de online și track-ul de dezvoltatori. Aici îmi asum faptul că nu am avut deloc inspirația de a face un intro în comun online-ri cu dezvoltatori. Pentru că oricum se socializaseră la piscină, pe drum, pe barcă etc. Missed opportunity, data viitoare nu ratez. Despre ce am discutat la track-ul de online (cei care au urmărit #ie8delta pe Twitter au cam aflat tot):

• Mituri Internet Explorer 8
• Campanii de promovare Internet Explorer 8 în România
• Lansarea campaniei „Cel mai tare job de programator” și a portalului www.ieaddons.com în limba română.
• Microsoft Digital Agenda – Paula Apreutesei
• Internet Explorer 9 Preview
• Windows Live Wave 4

După prezentări, am păpat ceva, apoi o parte au urmărit meciul sau s-au aruncat în piscină, o parte ne-am urcat în bărci și ne-am dat vreo trei ore prin Deltă și pe malul mării. O experiență unică, fantastică, eu și cu Radu din barca noastră am tras zeci de poze.. Am ajuns înapoi la Green Village, unde ne-am cinat și am dat-o pe karaoke. Asta cei care nu au urmărit meciul. După ce am cântat câteva melodii, colegul meu George mi-a umplut vreo juma de pahar cu apă de Baia Mare (pour les connaiseurs), pe care am dovedit-o. Cântatul a devenit să zicem mai interesant. La un moment dat m-am plictisit, și am ieșit afară la discuții de online, blogging, Internet Explorer etc. Înăuntru, colegul meu Bogdan împreună cu Daniela au cântat vreo două ore incontinuu duete. Concluzia a fost că amândoi au voce, și că trebuie să își facă formație.

Ultima zi ne-a găsit cam triști că plecăm. Sau triști că am avut o noapte grea. Oricum, nu prea veseli. Am pornit înapoi cu barca de viteză, ne-am luat „la revedere” de la cei cu mașini, și am pornit cu autocarul înapoi. Drumul înapoi a fost mai liniștit ca cel de la venire, mai puțin momentele când ne-am crăcănat de râs citind capitolul „despre mine” al lui #haded (nu dau link, știți voi cine e). Degeaba îl șterge, Alex i-a făcut screenshot.

Câteva concluzii:

• Trebuie să comunicăm mai bine facilitățile produselor noastre, și momentul în care se fac update-uri la ele.
• Trebuie să înțelegem nevoile „power user”-ilor, și să le adresăm mai bine. Sau să comunicăm cum le adresăm. Într-un final, cam 20% din utilizatorii unor browsere folosesc add-on-uri, dar motivul pentru care mulți se mută pe acele browsere sunt existența acestor add-on-uri.
• Se pare că facem o treabă bună cu Internet Explorer 9 și Windows Live Wave 4.
• Hashtag-ul #ie8delta a fost pentru câteva ore primul din România (conform agregator).

Internet Explorer 9 „wish-list” – am definit împreună cu cei prezenți la track-ul de online un wish-list pentru IE9. Îl pun pe blog, cum am promis (un e-mail a și plecat spre echipele de produs cu acest wishlist), și vom vedea la lansare câte din aceste dorințe vor fi adresate:

• Task manager inclus în IE9.
• Download manager inclus în IE9.
• Simplificarea UI-ului, mai puține toolbar-uri.
• Eliminarea sunetului care se aude în IE la încărcarea unei pagini noi.
• La prima pornire, mai puține „întrebări” (gen pagina de start, activarea Suggested Sites etc).
• Maximizarea spațiului destinat paginii web.
• În Windows 7, fiecare tab nou generează o „fereastră” nouă în taskbar. Dacă se poate elimina acest comportament (între noi fie vorba, în noul FireFox 4 am văzut același comportament).
• Drag&drop pe Windows Live Hotmail.
• Synch manager .
• Greasemonkey pentru IE9? Sau ceva similar?
• Creșterea vitezei de randare.
• Top websites în Homescreen.
• Update-urile să fie mai dese.

În rest, mulțumesc participanților pentru timpul investit. Mulțumesc mult colegilor mei: Paula, Bogdan, George, Petru pentru suportul acordat, pentru intervențiile și prezentările lor. Și pentru că și-au sacrificat un week-end departe de familii. Mulțumesc echipei McCann fără de care acest eveniment nu ar fi avut loc: Veronica, Delia și Alexandra. Și mulțumec de asemenea echipei de la agenția de travel, care ne-a asigurat tot programul: Mihai, Alice, Flo.

Au mai scris Iulian, Bobby, Cetin, Andrei, Marius, Alexandru, Daniela, Nihasa, Radu. Mai jos și câteva poze, restul pe Facebook, la noi toți :).

Technorati tags: Business si viata, marketing, blogging, Internet Explorer, Windows 7, IE8, IE9

Internet Explorer 9–Platform Preview #3

Am lansat ieri Internet Explorer 9 Platform Preview #3, pe care îl puteți descărca de la link-ul anterior. Ce noutăți avem:

• Disponibilitatea tag-urilor HTML <audio>, <video> și <canvas>
• Îmbunătățiri la performanța JavaScript
• Suport crescut pentru standarde ce include ES5 și un scor îmbunătățit Acid 3
• Noi exemple de cod puse pe situl Internet Explorer 9 Test Drive
• Cinsprezece noi exemple de performanță, grafică și HTML5

Între timp, noi continuăm concursul Călătoria spre centrul internetului unde puteți câștiga 10.000 EURO!

Technorati tags: marketing, IE8, IE, IE9

Cum manipulezi usor presa si online-ul…

Păi simplu. aduni CSAT-ul și scoți o enormitate cum că presa face unele campanii ce atentează la siguranța națională. Și îl arestezi pe bufonul presei. Amândouă subiectele la fel de neinteresante. Primul pentru că nu scrie niciunde că presa nu are voie să continue să facă aceste „campanii”. Al doilea fiindcă Justiția se pare că își face treaba. Dar ambele subiecte au fost puse acum pe tapet, ca să aibă presa cu ce să-și ocupe paginile, site-urile și spațiul de emisie. Ca subiecte precum noua grilă de impozitare să nu aibă parte de prea multe discuții. Sunt două precizări foarte interesante aici, făcute de Realitatea.NET:

„Astfel, în cazul firme plătitoare aflată în insolvenţă sau care nu achită contribuţiile şi al cărei patrimoniu nu acoperă sumele datorate, beneficiarul veniturilor din activităţi independente, în care sunt incluse şi drepturile de proprietate intelectuală, reconsiderate ca venituri salariale, este pasibil de plata tuturor contribuţiilor, care pot ajunge la aproximativ 80% din veniturile încasate.”

Deci și „iubit” și cu banii luați. A doua precizare este și mai interesantă:

„Proiectul de act normativ include o nouă prevedere, prin care Fiscul va avea posibilitatea să reconsidere o activitate ca fiind dependentă şi veniturile asimilate salariilor în funcţie de "orice alte elemente care reflectă natura dependentă a activităţii", definiţie care oferă o marjă de manevră extrem de largă inspectorilor fiscali.”

Pe scurt când îți va bate fiscul la ușă se va lăsa cu „băi pendulă, iar n-ai căciulă”. Te vor găsi sigur cu ceva, și îți vor aplica amendă sau vei decarta pe loc un mic avans. Păi nu mai bine îți declari tu firma în altă țară care să fie fericită că îți aplică impozite corecte și îți și oferă servicii de acele impozite? Ce nu a înțeles Statul Român și neocomuniștii care îl conduc este că o supra-impozitare, spre care se pare că ne îndreptăm, nu numai că va aduce și mai puțini bani la buget (mai puține tranzacții, mai puține firme și implicit o mai mică bază de impozitare) dar va trimite economia României înapoi în „dark ages” (cine ține minte anii ‘90 și primii ani 2000 știe ce zic), unde trocul era la mare modă (și apropo, greu de impozitat).

Soluția acum cred că ar fi să luptăm împotriva curentului, și Statul să relaxeze fiscalitatea. Acum, cu FMI-ul pe cap și cu Banca Mondială răsuflându-ne fierbinte în ceafă, să relaxeze fiscalitatea permițând o revigorare a sectorului IMM-urilor, mare contributor la vistieria Statului. Crescând numărul de tranzacții, cresc veniturile la vistierie, cresc locurile de muncă, se reduc cheltuielile cu șomajul, se mai taie din economia subterană etc.

Dar hai să ne fie milă că Dan Diaconescu doarme pe un pat mai tare zilele astea…

Cum lucram de la biroul viitorului

Începând de astăzi avem un nou mod de a lucra. Se numește Workplace Advantage și presupune următoarele lucruri:

• Nu mai avem birourile „noastre”. Adică intrăm în firmă și ne așezăm la orice birou dorim.
• Avem configurat Unified Communications, adică avem pe calculatorul nostru și telefon, și mesagerie instant, putem organiza teleconferințe, videoconferințe, toate de la birou, de acasă, sau de oriunde avem o conexiune la net.
• Eu sunt unul dintre beneficiarii tehnologiei DirectAccess. Adică sunt mereu conectat la rețeaua corporației fără a avea nevoie de VPN.

Drept urmare, pe mine mă va afecta pozitiv în următoarele feluri:

• Pot contacta pe oricine, oricând, de oriunde există conectivitate. Voi face teleconferințe de acasă, din terase, de la parteneri și clienți, de la birou.
• Mi-am amenajat biroul acasă, și va fi headquarter-ul meu. Voi trece pe la birou pentru ședințe și networking.
• Voi lucra cel puțin o zi pe lună de la client sau partener. Vreau să am o zi dedicată (sau chiar mai multe) pe care să mi-o dedic unui partener sau client, pentru a înțelege mai bine business-ul său, provocările sale, problemele sale. Și pentru a vedea cum îl pot ajuta mai bine. Mai ales pe aceste vremuri.
• Nu mai sunt restricționat deloc de cele 8 ore de birou. Oricum niciodată nu lucram 8 ore, dar acum îmi permit să îmi organizez mult mai bine ziua și programul de lucru. De exemplu astăzi rezolv probleme la 11PM, dar mâine poate mă voi trezi mai târziu. Doar ca exemplu.
• Merg mai puțin cu mașina, și generez mai puțină poluare. Cel puțin elimin destul de multe drumuri la/ de la birou. O să râdeți, dar cred că 100 de angajați care generează mai puțină poluare înseamnă poate ceva.
• Îmi crește foarte mult mobilitatea, și mă obligă să fiu ordonat. Nu voi mai avea prostii aruncate pe birou pentru simplul motiv că nu mai am birou.

Cred în acest model, și cred că poate fi adoptat de foarte multe organizații. În primul rând de cele care au un management foarte deschis și inovator, și care nu dorește neapărat să-și vadă angajații la birou doar pentru a-l vedea acolo, ci care dorește să-și vadă angajații productivi. Angajați care să producă rezultate. Implementând un astfel de model de lucru, crește și productivitatea, mobilitatea angajaților, și ce este cel mai important, îi trimite pe la clienți. Eu, ca om de marketing, doresc să stau cât mai mult printre clienți și parteneri. Online-ul m-a ajutat foarte mult în a învăța de la ei, acum am însă și mobilitatea pentru a colabora mult mai strâns cu ei.

Technorati tags: Business si viata, marketing, Windows 7

Blogtrip Brasov

Ultima ediție de Blogtrip a fost susținută tot de Internet Explorer 8. Am plecat spre Brașov două Mercedes-uri, unul GLK și unul Viano. Eu am mers în mașină cu Vlad Bălan de la RPMGO, Victor Caraș de la Paralela 45 și Andrei Roșca de la BookBlog.ro. Bobby a mers cu Christian (degrabă rezolvitor de cuburi Rubik, deținător de recorduri), Lucia, Ileana, Oana, Corina și Sorin Ruși (mai nou implicat în Laptop News). Pe drum, aerul condiționat a funcționat perfect, și ne-a ajutat să nu simțim cele câteva sute de mii de grade de afară (chiar și pe Valea Prahovei), dar nu ne-a mai fost de folos în telecabina ce ne-a dus la Babele. Și nici sus, unde erau vreo 25 de grade pe puțin (sinistru dacă mă întrebați). Eu nu mi-am dus aparatul așa că nu am făcut decât câteva poze cu un HTC HD Mini, pe care le-am urcat și pe Tweetphoto. Restul s-au pozat la greu, am mai făcut ceva poze cu aparatul lui Bobby. S-a și filmat, dar va da Bobby mai multe detalii.

Apoi ne-am dus direct la Brașov, unde ne-am cazat la Hotel Pantex. Cei care au creat hotelul nu i-au prevăzut și aer condiționat, pentru că Brașovul nu prea are temperaturi de peste 30 de grade sau zăpușeală. Însă particulele Saharei au făcut ca în cameră la mine să fie câteva sute de grade. Drept urmare am ieșit puțin prin oraș, iar noaptea ne-am uitat la meci.

A doua zi a avut loc workshop-ul, unde a vorbit Bobby, Dorin, eu, Bogdan și Adrian Ciubotaru. Bobby a vorbit despre ultimul Blogtrip ca și inițiativă, și a punctat faptul că din peste 40 de înscriși nu au venit decât vreo 20. Sună cunoscut, este ceva tipic pentru evenimentele la care nu percepi taxă de intrare.

Dorin a vorbit despre proiectul 2parale.ro, despre ce presupune marketing-ul afiliat, beneficii și responsabilități. Ce am reținut:

• Dorin a intrat în 2parale.ro aducând o competență de sales în proiect.
• Am văzut un grafic ce m-a amuzat, unde în ultima perioadă numărul comisioanelor respinse creștea, și a celor aprobate scădea. Per total numărul comisioanelor propuse creștea. Deci sau magazinele afiliate trimiteau gherle către 2parale, sau Dorin s-a zgârcit :-).
• Tutorialul de înscriere este foarte bine făcut. Din păcate exemplul este cu Chrome. Dorin, trebuie să vorbim…
• Au fost câteva exemple de magazine online făcute de afiliați care chiar m-au impresionat. Logic, nu le-am reținut :).

Apoi am vorbit eu, reluând un topic mai vechi, cel al interacțiunii dintre onlineri și corporatiști. Cum era versiunea a 2-a, i-am zis OnlinersVSCorporate 2.0. Am vorbit despre câteva tips&tricks pentru interacțiuni sănătoase, și am prezentat rezultatele #tweetIE8. Am povestit despre selecția celor 8 „web celebs”, și despre modul în care comunitatea Twitter din România s-a implicat în crearea primei cărți scrise de internauți. Nu am pus prezentarea online, fiindcă am multe slide-uri care au conținut protejat.

A vorbit apoi Bogdan din punctul de vedere al unei agenții de PR. Ce am reținut:

• Agenția de PR face de obicei mult mai mult decât în contract – lucru de altfel chiar de bun simț în aceste vremuri. PR Leads-ii de la Borțun-Olteanu au în target să vină cu idei noi și abordări noi pt clienți.
• Se pare că ce fac eu cu vizibilitatea online ar fi cea mai sigură cale de a fi dat afară din alte companii. Știu asta, îmi pare rău pentru acele companii – nu știu ce pierd.
• În cazul unui review negativ agentul de PR își ia primul șuturile. Așa este, însă de suferit suferă tot compania. Vezi cazul BP.
• Întrebările primite de BTO au fost majoritatea „light”. Asta o zic eu care nici nu m-am chinuit măcar să pun o întrebare, shame on me. Întrebarea mea ar fi fost: cât de influent trebuie să ajungă account-ul agenției de PR în cadrul companiei clientului pentru a putea influența strategia de PR, sau dacă face sens o astfel de abordare și efort din partea agenției?

A încheiat Adrian cu prezentarea celei mai mișto inițiative sociale din România, „Lecturi Urbane”. Mi-a plăcut foarte mult pasiunea din spatele acestui proiect, modul în care Adrian a adunat în jurul lui oamenii potriviți și motivați (nu de bani) pentru a porni un trend. Și modul în care i-a reușit, și continuă să inoveze. Ce am reținut:

• Proiectul a scalat foarte frumos, începând din București continuând în orașele din țară.
• Au identificat persoanele potrivite din Primăria București și i-au abordat cu succes pentru a obține sprijin pentru inițiativă.
• Inițiativa formează oameni care învață „on the job”. Care apoi sunt numai buni de angajat prin agenții, companii etc. Aici nu aș fi atât de entuziast, nu acum.
• Pasiunea este principalul motor al acestei inițiative. Cât timp există pasiunea va exista și Lecturi Urbane.

După Blogtrip, ne-am dus la Național Tweet Meet. Unde nu am stat decât vreo jumătate de oră, apoi am plecat, era înfiorător de cald pe terasă. Am aflat că s-a întâmplat ca în cazul unor evenimente similare, mulți au plecat fără să plătească sau fetele de acolo au supraîncărcat nota. Așa se întâmplă când nu aranjezi ca toată lumea să ia DOAR DE LA BAR. Nu insist…

Ne-am întors Duminică, pe Transfăgărășan. Sus la Bâlea erau 22 de grade Celsius, și zăpadă, multă zăpadă. Nimic mai sinistru. A, și plin de lume, manele, mici, clătite, bere etc. Adică plin de români. Atât în vârf, cât și pe drum. Nu voi înțelege niciodată plăcerea de a mânca un mic pe marginea drumului, în fum de eșapament. Dar ăsta e boborul. Care ar fi făcut orice să scape de căldură.

Concluzia este că seria Blogtrip a fost una excelentă, și s-a oprit când trebuia.

Ce mi-a plăcut:

• Conținutul prezentărilor a fost foarte bine ales de prezentatori (care au fost foarte bine aleși de Bobby).
• Cel mai mult la aceste evenimente a contat networking-ul. Relațiile formate aici, cunoștințele și prieteniile legate vor duce la interacțiuni mult simplificate, la vizibilitate, la promovarea unor inițiative frumoase. Deja s-a întâmplat :).
• Comunitățile din diverse orașe au avut ocazia să discute cu onlinerii din București și să facă schimb de experiență. Au dispărut mituri (gen este mult mai ușor să găsești subiecte despre care să scrii când ești în București), iar subiectele din „provincie” au devenit vizibile comunităților din țară și București (când mulți din cei din București au dat de exemplu retweet la diverse subiecte scrise de bloggerii din orașele patriei).
• S-a discutat mult despre vizibilitate, bani, bloggeri mari și mici.
• A fost multă distracție, dar și multă muncă în spatele acestei distracții.
• Cei din București au avut ocazia să descopere locuri minunate ale României, despre care să scrie.
• Bobby a făcut excelent pe moderatorul.

Ce nu mi-a plăcut:

• Mulți s-au înscris și nu au venit. Dar apoi s-au plâns că nu sunt băgați în seamă. Așa și este.
• Dintre cei care au plecat din București, prea puțini au scris despre conținutul prezentărilor. Relatările au fost gen „ăla a vorbit de asta, celălalt de asta etc”. Nu am văzut însă nimic din ce au reținut, sau dacă au reținut ceva. Tuturora le-au plăcut prezentările, dar aș fi sperat să văd mai multe puncte de vedere. Gen de ce ți-a plăcut prezentarea, și ce nu ți-a plăcut la ea?
• Punctualitatea a fost un lowlight. Începând de la ce înseamnă punctualitatea la plecare, punctualitatea la eveniment etc. Just FYI: punctualitatea este un semn de seriozitate și maturitate. Dacă să zicem vrei să lucrezi cu agenții sau corporații, cum pot avea încredere în tine că vei scrie despre un subiect la un moment dat, sau că vei monitoriza o discuție, vei interveni în ea etc dacă la o anumită oră nu poți fi prezent? Este vorba despre încredere aici.
• Văd prea puțină proactivitate. Prea puțin „value first”. Marea majoritate se gândește la „eu vreau” versus „cititorul vrea” sau „partenerul meu vrea”. Dau întotdeauna aici exemplul lui Răzvan, care pentru a scrie primul review despre iPad nu a apelat la Apple, ci l-a cumpărat. Efectul? Aici, aici. Value first, value first!

Poze

Technorati tags: Business si viata, marketing, blogging, Internet Explorer, IE8, IE

Despre TweetIE8

Două evenimente importante au marcat săptămâna trecută: lansarea cărții rezultate în urma inițiativei #tweetIE8, și ultimul Blogtrip făcut de Bobby Voicu (despre care am să scriu în post-ul următor). Cartea o puteți regăsi aici. Ideea cărții a venit din partea McCann PR, care propunea o nouă abordare în comunicarea unor mesaje legate de Internet Explorer 8 în susținerea campaniei Călătorie spre centrul Internetului. Practic, orice twitterist a putut să intre în carte scriind povestea primilor săi pași în Internet, în 8 tweet-uri. Inițial nu am crezut în această idee, recunosc. Dar am avut destulă încredere în Veronica și în echipa ei pentru a da undă verde acestui proiect. Ce a rezultat:

• 8 „web celebs” au pornit inițiativa: Arhi, Florin Grozea, Victor Kapra, Manafu, Piticu, Pyuric, Vis Urat, Bobby Voicu.
• 216 twitteriști au scris 1105 tweet-uri cu hashtag-ul #tweetIE8.
• 127 de autori au intrat în carte după o selecție riguroasă.
• Lansarea a generat ecouri în blogosferă, și pe twitter, tot cu hashtag-ul #tweetIE8.

De asemenea, am fost primii care am lansat în România un exemplu de twitteratură. Ce mă bucură sunt două lucruri:

• Entuziasmul cu care twittosfera românească s-a implicat în acest proiect.
• Inițiativa a devenit best practice în Microsoft.

Technorati tags: marketing, bani, blogging, Internet Explorer, IE8, IE

Inapoi la tara!

Am fost zilele trecute să duc niște haine unor oameni sărmani într-unul din numeroasele sate de lângă București. Pentru cei din provincie, am să fac o scurtă paranteză aici. Există două tipuri de sate lângă București. Satele aflate pe șosele naționale, care s-au transformat în cartiere de vile, și satele ceva mai „lăturalnice”, unde este o sărăcie de poveste, din care mai răsare răzleț câte o vilă ce ia fața bordeielor.

Însă toate aceste sate au un singur numitor comun: pământul nemuncit. Te doare inima să vezi cât pământ este necultivat, plin de bălării, și cum dintr-o tarla ce abia așteaptă semințe de porumb, grâu, orz etc, răsare câte o pancartă cu „teren de vânzare”, eventual alături de cuvântul „intravilan”. Toți, absolut toți ce au primit teren după revoluție  au visat la clipa când își vor lua BMW din terenul vândut în cafenelele din Dorobanți (mai țineți minte vremurile când nu aveai loc să bei o cafea în Dorobanți că erau pline mesele cu planuri de cartiere de vile, PUZ-uri, PUG-uri etc?). O parte s-au trezit și s-au apucat să muncească terenul muncit și de părinții și bunicii lor. Dar marea majoritate au fost atrași de mirajul unei vile obținute cu bani din terenul muncit cu greu de generațiile anterioare.

Și a venit 2009 și au rămas toți cu buza umflată. Previziunile economice arată ca dracu, prețurile la imobiliare continuă să cadă. Și totuși, nimeni nu se apucă de muncit pământul. A cui e vina? A Ministerului Agriculturii și a oamenilor.

Ministerul Agriculturii nu face nimic pentru a susține agricultura românească. Nu există un program serios de subsidizare a produselor agricole, așa cum există în Franța sau Germania. Dar noi plătim la UE o contribuție serioasă, contribuție din care este susținută agricultura acestor state. Pe scurt, românii contribuie la subsidizarea produselor agricole franțuzești, pe care apoi le achiziționează din hypermarket-uri, mall-uri, alimentare etc, în defavoarea produselor românești, mult mai scumpe. Care putrezesc la țărani în hambare. În al doilea rând, Ministerul Agriculturii nu educă deloc agricultorii români pentru a-i ajuta să aibă produse de calitate superioară. Vaaai, cum pot să spun așa ceva, noi românii, țară cu tradiție agrară? Da, noi românii, țară cu tradiție agrară producem tâmpenii. Am un văr care are o moară, și care peste 80% din grâu îl importă din Ungaria. Pentru că grâul unguresc este conform unui standard de care are nevoie pentru a produce o făină conform altui standard. Și este fericit și mândru că poate achiziționa 20% din grâu din România, înainte era 100% import. Și uite așa pierdem.

Agricultorii au văzut în 2007-2008 că este mult mai ușor să declari terenul intravilan și să îl măriți. Țeapa este că a venit criza, și nu se mai vinde nimic. Dar aproape niciunul nu se reapucă de muncă, de semănat, de arat, de stropit. Nu, așteaptă și se plânge. Și terenul rămâne nemuncit. Pentru că nu mai există biciul care să mâne turma la muncă, nu mai există biciul boierului și nici biciul politrucului comunist. Biciul foamei și a sărăciei încă nu se simte acut. Încă țăranii își permit să viseze la cai verzi pe pereți. Am cumpărat ieri pentru un  prieten un set de trenuleț cu două vagoane, șine, macaze cu 250RON (un chilipir pt ce rarități erau), pentru că cel care se despărțea de ele, un tânăr din comuna Voluntari dorea să își cumpere un telefon mai „șmecher”. Pasărea mălai visează și terenul nemuncit rămâne.

Țărăneții mutați la oraș sunt și cei mai periculoși. Ei au văzut ce înseamnă munca la câmp, hrănitul găinilor, a porcilor, sacrificarea lor, aratul, culesul, stropitul etc. Astăzi lucrează în multinaționale, sau la stat (sic!), și nu s-ar întoarce la sat pentru nimic în lume. Sunt cei mai periculoși pentru că îi privesc pe foștii consăteni drept „țărani”, drept loseri care nu sunt cool pentru că nu o ard prin Fratelii su Le Gaga, pentru că nu se îmbracă la mall, și pentru că nu înțeleg ce înseamnă termeni precum „deadline”, „business review”, „chart”, „spreadsheet”. Și dacă cunosc pe cineva care ar dori să se mute la țară să muncească pământul, râd de el și cu fundul, chit că sabia lui Damocles stă bine merci deasupra capului lor.

Și așa, România, fostă țară agrară, cu o istorie de supraproducții de grâu, porumb, cartofi etc importă în prostie produse agrare și carne. În mijlocul pericolului mondial de foamete, noi ne permitem să lăsăm produse agricole să putrezească în hambare, și subsidizăm agriculturile altor țări. Ne batem joc de noi înșine, de istoria noastră și de pământul nostru, și ne complacem în acest perpetuum-mobile al ignoranței. Toți așteptăm.

Și totuși cred că peste câțiva ani vom vedea oameni mutându-se înapoi la țară să muncească pământul. Poate peste câțiva ani ne trezim și subsidizăm și noi agricultura NOASTRĂ. Și mulți poate se vor simți motivați să își muncească pământurile, poate vor fi și câțiva nebuni care își vor cumpăra teren și vor începe să îl muncească. Poate… Sau poate va apare un bici…

Preview Windows Live Essentials

Aseară echipa Windows a publicat primele date despre noul Windows Live Essentials.

Principalul scop al noii suite este de a conecta Windows 7 la tehnologiile cloud. Aceste tehnologii sunt cel mai des accesate via browsere, mai ales când nu lucrezi de la PC-ul tău. Și totuși dacă accesezi aceste servicii via o aplicație rich client ai șansa să interacționezi mult mai natural – și nu doar cu tehnologiile Microsoft de cloud, ci cu majoritatea serviciilor folosite de utilizatori. Noul Windows Live Photo Gallery, Movie Maker, Mail și Messenger se conectează la servicii de foto și video sharing (SkyDrive, Flickr, YouTube, Facebook, SmugMug), social networking (Facebook, MySpace, LinkedIn), email (Hotmail, GMail, Yahoo! Mail), blogging (Spaces, WordPress, Blogger), și productivitate (Office Web Apps).

Noul Windows Live Photo Gallery vine cu jucării noi:

• Photo Fuse, un instrument de editare ușor de folosit ce permite utilizatorilor să combine diferite părți din fotografii într-o singură fotografie perfectă.
• Recunoaștere facială ce permite căutarea în funcție de etichetele utilizate în alte poze.
• Retușare: galeria foto dispune acum de o funcție de retușare profesionista.
• Ajustare automată ce reglează expunerea și echilibrul culorilor.
• Găsire tab permite filtrarea fotografiilor dupa înfățișare, nume, date, locații geografice, etichete descriptive etc.
• Import simplificat: cu Windows 7, sincronizarea pozelor și clipurilor video între diverse dispozitive și PC-uri este mai ușoară ca oricând

De asemenea, aplicația permite generarea de slideshow-uri ce pot fi salvate ca filme direct pe Youtube. Windows Live Sync permite sincronizarea fișierelor și a directoarelor pe PC-uri și pe Mac-uri. Ca să știm o treabă…

Windows Live Essentials va funcționa pe Windows Vista și Windows 7, dar nu va funcționa pe Windows XP.Mai multe detalii pe www.windowslivepreview.com . În curând dăm drumul la beta!

Technorati tags: marketing, blogging, Windows 7, IE8

Ciresarii, versiunea post ‘90

Acest post pornește de la twit-ul lui Arhi de aici. Ne întrebăm de ce nu se mai ecranizează cărți celebre ale literaturii române și se alege ecranizarea unor subiecte cretine cum ar fi State de România. Iată și răspunsurile mele:

• așa cum arată și Arhi și Dragoș Novac, s-a tras un film Cireșarii. Care a fost de altfel mult mai prost decât cartea, dar care a avut fazele sale amuzante.
• nu mai avem tovarăși milițieni, tovarăși profesori, tovarăși. Avem polițai care fac pe ei în preajma infractorilor adevărați (nu vorbim aici de găinari, da?), profesori cărora li se rupe de elevi, de predat și de școală și care educă noi generații de maneliști, boarfe și retarzi care vor umple cafenelele de Dorobanți.
• mai nimeni din noua generație nu va înțelege poantele din carte redate pe peliculă. Nu pentru că nu au trăit acele vremuri, ci pentru că acum sunt noi valori, noi modele de viață (Mutu, Minune, Becalli etc) la care raportate poantele din carte ar apărea „geeky”.
• dacă ar fi să se facă o adaptare la Cireșarii pe noile valori, ar trebui să avem măcar un manelist, un hipster, un roacăr, un emo, o boarfă, o tocilară care devine boarfă și un fraier. În afară de Ursu care aduce a roacăr și de Tic care aduce a emo, ar fi bătaie pe cine să fie hipster și cine să fie manelist.
• producția ar fi de asemenea o problemă. În primul rând este greu să urci cu Q7-le la buza peșterii, iar pe Tic cel Emo ar trebui să-l aducă șoferul să nu-și taie venele prin crengi. În al doilea rând GSM-urile nu au semnal în peșteră, și nu văd eroii noștri rezistând 5 minute fără să dea câte un SMS gen „fată să moară bibi sunt în pejderă, m-iam murdărit papucii D&G mă bate Gianni de mă usucă fată”.
• cred însă că cea mai mare provocare a noului film Cireșarii ar fi distribuția. Așa cum s-a văzut în cazul „capodoperei” Poker a lui Sergiu Nicolaescu, filmul s-a vândut bine fiindcă a avut-o pe Jojo goală. Drept urmare, avem nevoie de vedete care să se dezbrace, înjure ca al ușa cortului, și care să adreseze cât mai mult din piață. Deci avem nevoie de Nicoleta Luciu, Jojo, Maria Dinulescu, Tudor Chirilă, Bendeac, Adi Minune (Tic bineînțeles), Papi, Loredana Groza (unde e Media Pro nu poți să nu ai Loredana Groza, da?), etc. Ce dacă nu sunt roluri pentru ei, rescriem scenariul și facem! Uite de exemplu scena cu ursul: Chirilă, Bendeac, Jojo și cu Minune o ard la un picnic. Și vine și ursul la picnic, care îi devastează. Uite o scenă pe care aș pune-o pe replay, și aș urmări-o cu mare plăcere.

Dragă Cetin, nu vreau să se facă Cireșarii ediție nouă. Nu vreau ca o carte a copilăriri mele să fie batjocorită de fomiști pentru care cultura nu reprezintă decât o simplă sursă de cafele prin Dorobanți. Vreau să pot reciti cartea fără să înjur un nou film ieșit pe banda de produs cacao a noii cinematografii românești.

Gala Premiilor Business Magazin pentru Tineri Manageri de Top

Am fost ieri, 19 Mai, la Gala Premiilor Business Magazin pentru Tineri Manageri de Top ce a avut loc la Marriott. Se pare că am ajuns și eu în top 100 manageri tineri (mulțumesc pe această cale celor de la Business Magazin pentru nominalizare), însă nu mică mi-a fost surpriza să îmi văd numele rostit în rândul celor top trei nominalizați pentru top manager IT&C (including Telecom), nominalizări făcutte de head-hunteri. Feliciti pe colegul din Romtelecom care a câștigat – pentru mine a fost o onoare deosebită să fiu nominalizat.

Cei de la Business Magazin au și filmat un mic interviu în care mi-au pus două întrebări: dacă cred că tinerii de top pot scoate România din criză, și care ar fi prima măsură pe care aș lua-o dacă aș fi în Guvernul României. La prima întrebare am răspuns că este mult mai probabil ca tinerii manageri să aibă repere morale mai sănătoase, pe care să poată construi astfel încât să dezvolte practici de business sănătoase. La a doua întrebare am avut două răspunsuri: unul pentru reducerea cheltuielilor bugetare, și unul pentru creșterea veniturilor la bugetul de stat. În ceea ce privește reducerea cheltuielilor bugetare, cred că dezvoltarea unui sistem de metrici și măsurare corectă a eficienței pentru miile de agenții guvernamentale/publice, și aplicarea unui algoritm corect de determinare a utilității fiecăruia pot duce la o prioritizare corectă a investițiilor guvernamentale. Așa cum spuneam și aici, nu soluția de turmă este cea corectă, pentru că unele agenții ar trebui să dispară cu totul, altele să fie comasate, și altele ar merita bugete crescute cu 20%-80%. În ceea ce privește creșterea veniturilor la bugetul de stat, cred cu tărie în reducerea fiscalității, și în aplicarea unor scutiri de taxe pentru investitorii strategici. Mă gândesc aici la cei care creează locuri de muncă în producție (nu consum, deci nu mall-uri, magazine, hypermarket-uri etc) – fabrici, centrale electrice, creare de proprietate intelectuală (inclusiv software), agricultură etc. Orice generează producție și implicit export.