Starea competiției în România și Moldova: aproape 1200 de colegi înregistrați.

  • A fost o lună ianuarie extraordinară, în care ne-am făcut cunoscuți în medii în care altfel nu prea am fost prezenți până acum. Mulțumesc în principal colegilor Student Partners și profesorilor ce ne ajută cu organizarea/promovarea acestei competiții în România. Nu în ultimul rând, Trilulilu, CHIP, Infoarena, și alții. A fost o campanie reușită.
  • Software Design cea mai populară secțiune azi dar până în mai tot ce este posibil ca Photography să îi atragă pe cei mai mulți dintre participanți. Zeci de colegi deja calificați în runda a doua la IT Challenge, Algorithm și Project Hoshimi. Din nou, participare de excepție la Embedded Development și o ușoară creștere în participarea la Short Film și Interface Design. Game Development a avut un start bun.
  • Cred că sunt peste 100 de instituții, universități și licee, din care avem participanți în 2008. Primele 5 universități: UAIC (~200), ASE (~170), UPB (~100), UBB (~80), TUIASI (~60). Una peste alta, avem o creștere semnificativă a numărului de participanți și firesc ar fi să avem și o creștere a calității. Vom vedea în iulie.

 

Innovation Accelerator: cei ce urmăresc acest fenomen de câțiva ani știu că împreună cu BT punem la cale în fiecare an un proiect numit Innovation Accelerator, în care invităm 6 dintre echipele finaliste la Software Design (din finala mondială), într-un program intens de două săptămâni de învățare/aplicare de tehnologii noi și în care se creează premise pentru valorificarea (comercială etc) a produselor propuse pentru Imagine Cup. Detalii pe http://imaginecup.com/About/InnovationAccelerator.aspx despre programul internațional.

 

Pe 5 februarie 2008 a început Innovation Accelerator pentru echipele finaliste în finala din 2007. Detalii și impresii pe http://www.imaginecupaccelerator.com. Ma bucur că începând cu acest an reușim să comunicăm în timp real experiențele celor 6 echipe din program.

 

Ne-am gândit să oferim o amprentă acestui program, Innovation Accelerator, în România. Ne-am bucura firește ca o echipă de la noi să fi invitată în programul internațional (cred că am fost destul de aproape în 2007) dar oare putem face mai mult decât atât?

 

  1. Cele 10 echipe finaliste în acest an la Software Design (finala din Suceava) și toate echipele finaliste la celelalte secțiuni în finalele mondiale vor primi co-finanțare de până la 4000 de RON din partea Autorității Naționale pentru Cercetare Științifică. Banii pot fi folosiți pentru dezvoltarea de modele/prototipuri și pentru diseminarea rezultatelor. Mie îmi sună a catalizator pentru inovație ceea ce face ANCS și sper că și pentru voi este la fel. Aveți pe http://www.microsoft.com/romania/educatie/studenti/imaginecup2008/ia.mspx toate detaliile care vă interesează acum.
  2. În plus, primele 3 echipe la Software Design și toți finaliștii de la celalte secțiuni vor fi invitați (cel mai probabil) pe 3-4 iunie la un program intens de învățare a unor tehnici de prezentare și noțiuni de bază despre construirea unui business. Am vrut să se întâmple înainte de finala mondială, pentru a crește șansele unei participări românești de calitate.
  3. În plus, vom încerca tot felul de parteneriate caresă aducă valoare suplimentară participanților la Imagine Cup. Un exemplu este legarea de ICUBE – chiar acum finalișii din 2007 sunt în US (Boston) în întâniri cu investitori etc – o experiență care ar trebui să accelereze, din nou, inovarea și valorificarea acestor invații.

 

Premii suplimentare: pe măsură ce competiția devine un punct de interes major pentru multe grupuri din Microsoft, suntem capabili să propunem premii suplimentare (și nu oricum). Iată-le pe ultimele, sunt aproape sigur că vom mai anunța alte vești în acest domeniu. Notă: trebuie să aplicați pentru a vă califica pentru aceste premii!

 

 

Nu este acesta un angajament serios? Personal, sunt foarte încântat de aceste transformări ale competiției. În final, sunt mai multe oportunități pentru studenți și asta contează cel mai mult. Voi reveni în curând la această temă pentru a vorbi despre Suceava și finala națională la Software Design din mai 2008.

Technorati tags: