3-10 august au fost cu siguranță trei zile pline. Deși la sfârșitul zilei, când tragi linie, nu simți că ai construit mare lucru, programul finalelor la Imagine Cup este unul foarte încărcat, cu multe locații implicate pentru cei peste 800 de participanți, cu multe detalii și întrebuințare pentru gazde dar și cu multe trăiri emoționale puternice. Cum a fost și această zi, a anunțării premiilor.

Parcă niciodată nu am fost mai mulțumit la o finală Imagine Cup decât în 2007. Am simțit sinergia dintre Imagine Cup și Windows Embedded Student Challenge. Am fost înconjurat de 21 de colegi români veniți cu așteptări mari și care au investit mult suflet în timpul competiției. Am tratat cu seriozitate participarea noastră aici, a patra ca dimensiune (judecând după numărul de participanți) dar și din punct de vedere valoric (decând după număr de premii obținute) din lume în finale. În fapt, 4 a fost locul nostru norocos aici – am fost prezenți pentru a patra oară într-o finală, am fost prezenți în 4 finale, foarte posibil chiar să fi luat niște locuri patru aici în Seoul.

  • Prezentările la Software Design și la Embedded Development au mers ca și unse. La Embedded Development (ED) cu cele două echipe ne-am calificat în superfinală, după ce aceleași două echipe au fost invitate între primele 15 ale lumii. Și al doilea rând de prezentări au fost foarte reușite. În final, aether (TUIAȘI) a luat locul al II-lea. Și mă aștept ca TechOwls (UPB) să fi încheiat mai aproape de podium decât de locul al șaselea. Două echipe între primele 6 în lume este un rezultat foarte bun, chiar dacă anul trecut am câștigat locul întâi.
  • La IT Challenge (IT) am avut un membru din 3 în juriu (Valy Greavu) și doi finaliști între primii șase. Din nou! Și Cosmin Viorel Ilie pe locul al treilea în cele din urmă.
  • La Interface Design (ID) am fost cred foarte aproape dar Blue Pixel Studios (UAIC) nu a ajuns nici anul acesta pe podium.
  • La Software Design (SD), 921UBB (UBB) chiar a livrat prezentări foarte bune dar nu am avut șansă a) să avansăm între primele 12 (superfinala) și mai apoi în primele 6 (supersuperfinala) și b) să fim incluși în programul BT Innovation Accelerator, între cele 6 echipe selectate.

Dincolo de multele prietenii pe care ni le-am făcut aici, de zilele petrecute împreună cu acest grup prietenos format din colegi români, rămâne un an extrem, extrem de bun pentru România și pentru Imagine Cup, marcat de câteva cifre ce vor fi greu de atins în anii următori.

Cred că este absolut de bun simț să îi nominalizez pe toți participanții români. Ne-au ajutat să să înțelegem la Microsoft România cât de multe putem să facem pentru educație acasă, ne-au motivat pentru un nou an universitar, cum poate că nimeni din interior la Microsoft nu ar fi reușit.

  • Secțiunea Embedded Development
    • Echipa AETHER formată din Alexandru Mihai Vrănescu, Bogdan Constantin Holmanu, Bogdan Tanasă și Ionel-Cosmin Vuza și coordonată de către Prof. Dr. Ing. Florin Gheorghe Pantilimonescu (Facultatea de Automatică și Calculatoare, Universitatea Tehnică "Gheorghe Asachi" din Iași) – finalistă, între primele șase echipe din lume;
    • Echipa TechOwls formată din Alexandru Calotoiu, Liviu Mihai Ciortea, Teodor Alexandru Stoenescu și Monica Mihaela Bugeanu și coordonată de către Lect. Dr. Ing. Decebal Popescu (Facultatea de Automatică și Calculatoare, Universitatea "Politehnica" din București) – finalistă, între primele șase echipe din lume;
  • Secțiunea IT Challenge
    • Asist. Drd. Valy Greavu (Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iași) – membru al juriului
    • Andrei Alexandroni (Facultatea de Automatică și Calculatoare, Universitatea "Politehnica" din Timișoara) și Cosmin Viorel Ilie (Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iași) – finaliști, între primii șase în lume;
  • Secțiunea Interface Design
    • Echipa Blue Pixel Studio formată din Constantin Gabriel Deliu (Facultatea de Informatică, Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iași) și Ionuţ Cîrjă (Facultatea de Matematică și Informatică, Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iași) – finalistă, între primele șase echipe din lume;
  • Secțiunea Software Design
    • Echipa 921UBB formată din Paul-Valentin Borza, Mihai Dan Nadăș, Ovidiu Sabou și Daniel-Constantin Ghiță și coordonată de către Conf. Dr. Simona Claudia Motogna (Facultatea de Matematică și Informatică, Universitatea "Babeș-Bolyai" din Cluj-Napoca) – finalistă, între primele 55 de echipe din lume.

Pentru colegii din presă, avem pe www.microsoft.com/presspass un set de materiale complete despre competiție, program și finaliști. Vizitați această legătură. La Microsoft România, Paula Apreutesei și cu mine, Todi Pruteanu, putem oferi informații suplimentare. Deja aseară am fost sunați de ProTV iar Ionuț Bălan a relatat gradual tensiunea grupului de români la acest eveniment pe www.chip.ro. Îmi pare rău cu nu pot folosi acest prilej pentru a anunța toți câștigătorii, sunt totuși 27 de nume sau echipe ce ar trebui anunțate (ca o primă impresie, regiunea noastră, începând cu Polonia și continuând cu noi, Ucraina, Serbia, Croația etc, s-a prezentat foarte bine).

Pentru colegii studenți interesați de momentele principale ale finalei, de rezultatele complete și de ediția din anul următor, recomand www.imaginecup.com și http://channel8.msdn.com. Trei schimbări majore pentru 2008: continentul pentru organizarea finalei (Europa, în Paris, Franța), Game Development în loc de Web Development (în rest toate secțiune rămân) și tema (despre mediu, "tehnologie" + "sustainable environment"). Cum a fost în Seul mai bine aflați de la un participant invitat decât de la o gazdă dar pot să spun doar că mie personal așteptările mi-au fost satisfăcute.

Închei aici, voi reveni cu actualizări când va fi momentul. În această seară vom încheia cu o cină în compania unui reprezentant al Ambasadei României în Coreea de Sud și cu o petrecere într-unul dintre cele mai faine cluburi locale (Woo Bar în W Hotel, la doi pași). Mâine dimineață la 10 ne strângem lucrurile și plecăm spre casă (am puțin 4 dintre noi, membri ai aether și TechOwls, ce mai rămân câteva zile în Seoul).

Todi

Technorati tags: